Dorin Coltofeanu – un axis mundi între sacru și profan

Îmi permiteți astăzi pe un ton jovial și îndrăzneț să vă vorbesc despre artă? Acasă, într-un conglomerat de probleme sociale, arta este o oază de liniște care se cere să fie apreciată și valorificată. Și dacă suntem obișnuiți să citim articole de critică într-o ambianță profund specializată, eu – autorul – vă invit să lecturați o scenă intimă, aș spune, a renașterii creației prin ochii artistului, și printr-un exercițiu de imaginație, vă previn că nu totul este improvizat, nimic din esența subiectului – istoria adevărată: artistul și expoziția sa.
Luminile s-au stins și pictorul, aplecat peste masa de lucru, privea direct spre vaza cu flori albe parfumate a frumos și tinerețe. În liniștea serii zvâcneau versurile lui Nicolae Labiș: Și totuși, ceva mai lipsește. Flămând,/ Inima încă îmi mai bate, cerând./ Lipsește o floare, neînflorită?. Pictorul, de statură medie, cu mâinele aplecate spre foile albe, medita. Era Dorin Coltofeanu, român cu suflet luminat, născut la Întorsura Buzăului, din tată învățător și nepot de preot, începea să schițeze, pe o foaie, un vas, pe care îl umplea cu flori, mireasma desenului îi manifesta puritatea spirituală pe care și-o exprima printr-o coloristică aproape candidă, înroșind, abia simțit, petalele revărsate în lumina privitorului.
În fascinantul univers al artei, pictorul se transformă într-un căutător al „esteticului”, lipsit de un instinct sigur și călăuzitor al vieții și al morții, se poate rătăci. De altfel, în reveria nopții, pictorul pornește în căutarea memoriei familiei – a amintirii, a imaginii obiectelor neutilizate, prezente în spațiul său, care, cu mulți ani în urmă, făceau parte din moștenirea familiei: Sunt în atelier singur, sunt înconjurat de pânze, culori și o mulțime de obiecte vechi, multe dintre ele, nu mai sunt, nu mai știe nimeni pentru ce sunt. Acest obiect vechi pentru pus dopuri la sticla de vin ne trezește niște amintiri pe care probabil că nici nu le avem. Acest obiect nimeni nu știe ce este, despre ce e voba. E un obiect țărănesc, pentru cărat saci cu porumb, cu grâu. Două persoane țin obiectul și cară sacul foarte ușor. Eu îl folosesc când nu e nimeni aici și car saci cu timp.Timpul care-i prezent în aceste lucrări și care este alt timp decât cel pe care îl avem noi., își spune artistul.
Ființele misterioase, lansate în zbor, în liniște și libertate absolută a căutării, țes o metaforă din care somnul nu mai poate naște monștri, ci o viziune abia trăită într-un real îmbibat cu dor – ambianța pastelată a lui Coltofeanu devine oază de vindecare a sufletului la granița dintre profan și sacru. Mișcările voalate ale personajelor ascund tensiuni și nevoie de vindecare, personajele pictorului suntem chiar noi – privind în direcții opuse ale mirajului, ale vieții. Există în pictura plasticianului o vrajă „bine temperată”, autenticitatea viziunii ideatice ce se vrea a fi recuperatoare în etern, datorată unei comunicări misterioase între materie și univers, lumea vizibilă fiind o copie a lumii ideale, plasându-l pe artist în rol de profet ca axis mundi, între operă și realitate.
Expoziția de pictură a lui Dorin Coltofeanu, deschisă recent la Muzeul Național de Artă al Moldovei investighează un spațiu estetic de o puritate copleșitoare. Subtil, profund, între spontaneitatea senzațiilor, a emoției, vizualul se uniformizează. Prin pictura sa, Dorin Coltofeanu retrăiește copilăria în valori autentice creștine care, de multe ori, în exercițiul ludic al vârstei precoce – fantasmele plăsmuite atunci, renasc la maturitate, în penița îmbibată cu pasteluri uleioase, mirosind a verde și a cireș înflorit: „Mâțele”, „Macii” și multe din aceste pânze ce își așteaptă publicul.
Dincolo de varietatea temelor, artistul manifestă constant un interes pentru un anumit tip de fabulă plastică, de demonstrație a unei idei; de exemplu, frumusețea inepuizabilă a femeii, ori personaje cântând la instrumente, precum violoncel, trombon.
În universul lui Coltofeanu, femeia e o metaforă a enigmei, dezbrăcată și călare pe un berbec, însoțită de diferite obiecte sau ființe domestice, precum pisica. Femeia pictată are sâni emblematici, totodată deține rolul de mesager, purtătoarea de mesaj criptic, imposibil de descifrat în contextul vizual. Până și elementele decorative, motivele geometrice, „Șah”, se artificializează ori se încarcă, în generalitatea lor formală, de farmec, noblețe, impunând forme absolute, atemporale, utilizând un limbaj simbolic imposibil de transcris în cuvinte.

Alla Tofan