În ultima vreme, avem tot mai multe debuturi în forţă, în formă maximă – și pe plan internaţional, dar și la noi. Un astfel de debut e și romanul Mariei Orban, Oameni mari, dar asta poate să-i mire doar pe cei care nu știu textele ei semnate Maria Frâncu (majoritatea despre tată și fumat – și nici romanul acesta n-a putut evita aceste două teme, firește). Acţiunea începe (și se termină) în baie. Ea stă, blazată, într-o cadă cu apă călîie, el intră, lasă capacul WC-ului, se așează și-i mărturisește că nu mai poate. Ea e Rucsandra, profesoară de română, 36 de ani, el e încă soţul ei, Seba, prieten din copilărie, artist, și se hotărăsc să di- vorţeze, după „doar șase ani de la „pînă cînd moartea ne va despărţi”.”
Rucs, în timp ce-și caută gazdă (foarte tari descrierile din și despre cartierele brașovene), se mută la cea mai bună prietenă a ei, el postează pe facebook o poză cu noua lui iubită, ea se duce la școală (delicioase fragmentele din clasă, de pe terenul de sport și de la consiliul profesoral, despre relaţia profesor – elevi și profesor – director), el – la repetiţii, ea o vizitează pe mamă-sa și își amintește de taică-so, și de viaţa ei de pînă acum, de toate relaţiile de iubire, de prieteni, facultate, muncă, depresii, viaţă interioară. Între timp, se mai întîmplă multe chestii, de parcă trecutul se împletește cu prezentul, fostul ei iubit se mută la Bra- șov, ea, căutîndu-și buletinul, ajunge în casa unde și-a consumat căsnicia și privește fotografiile de pe pereţi, de la aia în care ea are 10 ani, iar el 4, pînă la alea de acum cîteva zile. Toate-s la locul lor + una în care e el și fata etichetată pe facebook, de acum un an, la mare, pe cînd voia să facă un copil cu ea…
Un tare bun roman cinematografic, psihologic, dar și existenţialist & hiper-realist despre sfîrșitul unei relaţii de dragoste, despre experienţa divorţului, despre relaţia dintre copiii care au crescut și părinţii lor, vii sau morţi, despre prietenie, singurătate, muncă, în timp ce ai ceva mult mai bun de făcut. Lectură plăcută și utilă!
Maria Orban, „Oameni mari”, Nemira, 2020
