Din subteranele memoriei, am fi putut să extragem foarte multe concluzii care să ne demonstreze inutilitatea, poate chiar prostia, de a folosi, în loc de cuvinte, arme.
Am crezut că am depășit cauzele, moștenirea și caracterul războaielor, dar spirala istoriei ne-a condus spre finalul păcii. Am avut impresia că, la o așa de mare distanță de timp și de geografie, unii dintre noi s-au salvat de funcția distructivă a unui război asupra viitorului umanității, însă literatura a reușit mereu să imortalizeze ororile care sunt parte a identității noastre individuale sau colective.
Pe 24 februarie 2022, când m-am trezit de la primul sunet al războiului auzit de adevăratelea și nu imaginat din cărți, atunci cred că mi-a fost violată inocența ignorării subiectului de război. Nu a fost un sentiment de panică, ci de conștientizare repetată la cât de neputincioși suntem ca specie și, mai ales, am simțit o durere enormă pentru cuvinte, care speram eu că pot vindeca, apăra și ajuta să supraviețuim.
Atât în Primul Război Mondial, cât și în al doilea, au fost scriitori de pe front, au fost scriitori placebo ce ne-au lăsat un volum impunător de relatări care nu pot încăpea în mintea generației „Ochiului al treilea”, astfel subiectele distrugerii, marilor tragedii, violenței nu s-au redus nici măcar la condamnare, ci la o mutație culturală fugitivă, tranzitorie și idealul noului. Postmoderniștii sau postpostmoderniștii au exclus din lumea lor scriitoricească tema războiului, o amnezie istorică sau din cauza superficialității dintre raportul evoluție-degradare, nu se mai tinde spre descoperirea precursorilor, se impun prin forme și viziuni nu și prin idei și cel mai grav – se recuperează memoria selectiv, toate acestea au fost făcute ca să-ți adresezi în oglindă întrebarea: Poate lua un poet o atitudine față de șocul informațional, spiritul înăbușit și condiția limitată?
Atitudinea e printre puținele ce ne-au rămas între carne de tun și vieți nevinovate, între revoltă și acceptare, între sentiment de vinovăție și eroism fals. Orizonturile de așteptare ale lectorului și orizontului de așteptare al operei vor avea mai multe apusuri și vor urla tăcut în tranșee până la mirosul de răsărit și de ochi deschiși clar spre întreg: totul reiese una din alta, totul există în corelație, totul coexistă. Adâncurile sufletești și autocunoașterea vor avea distanțe estetice și istorice, iar traiectoriile literaturii vor devia pentru cei care se vor trezi într-o realitate în care pacea nu e un simbol, în care războiul nu e despre filme plictisitoare și nu e despre cărți care trebuiau lecturate la licee și universități.
Va fi o traiectorie unde responsabilitatea socială a scriitorului va prezenta o altă conotație și va deveni una dintre preocupările elitei intelectuale rămase tot din urma sitei istorice. Literatura poate va prinde kilograme de sensibilitate asumată, iar fiecare experiență militară va fi și o experiență intelectuală.
O literatură exuvie, una aproape naturală și organică, și ștampilată de premoniție, pentru că se va baza pe trăiri actuale și trase din urmele propagandei. Probabil, literatura memorialistică va ocupa locul martorului
pentru neomenia și murdăria instaurată între interese și deteriorarea detaliului uman. Surorile medicale, preoții, soldații au jurnale doar că mai mult în online, iar aspectul documentar va completa și va intensifica portretul transformării și al trecerii spre o altă dimensiune decât cea pe care ne-a donat-o iluzia, așteptarea, consumerismul și predispunerea spre autodistrugere.
Am acumulat, de-a lungul anilor, fuziuni, convenții, clasificări, tehnici și căi pentru a pierde cea mai valoroasă armă: libertatea, și-aici mă refer la libertatea de frică, de panică, de pierdere, de neființă și de regret. Nu-i luam în serios pe bunei și-acum vom fi generația comemorării la pachet cu o nouă cultură de empatie, simț și iubire, îi tot aud glasul mamei care-mi spunea: Mai recitește, Arcul de TRIUMF de E. M.
Remarque, cât de mult ne poate apropia sau îndepărta un război?!
nimic niciodată nu va mai fi la fel. nimic niciodată nu a fost la fel.
