Zic francezii: „frumusețea este în ochii tăi. Eu l-am îndrăgit de la prima vedere”. Într-o zi de primăvară timpurie, când Chișinăul este în zăpadă, baba Dochia își scutură cojoacele, Februarie nu se împacă cu felul lui de a fi mai scurt decât Martie, încearcă să fure din primăvară câteva zile și-și face de cap, vâjâind și aruncând cu zăpadă în trecători.
Iar eu, pe neașteptate, am fost invitată la Salonul de Carte din Paris. Era primăvara lui 2001.
Deci, cobor din avionul cu ruta Chișinău-Paris, urc în autobusul care ține calea spre Orașul Luminilor și… și nu-mi cred ochilor. Copacii doldora de floare, iarba e verde, frunzele chicotesc și se frământă la atingerea vântului neastâmpărat, încălzit de razele soarelui.
A intrat primăvara și în sufletul meu, dornic de căldură și mângâiere. Și, ca o femeie normală, mi-am permis să visez și să mă îndrăgostesc. Da, da, m-am îndrăgostit de acest oraș, m-am scufundat în atmosfera lui romantică timp de o săp- tămână, care a fost de neuitat. Deși, se spune că Parisul este singurul oraș din lume în care nu numaidecât trebuie să fii fericit. Dar, căzând în brațele lui, simți involuntar un moment de fericire, pentru că atingi frumusețea eternității!
La Paris, fiecare vede ce vrea să vadă. În general, Parisul este un oraș de sărbătoare. Și în douăzeci de ani, nu m-am obișnuit cu frumusețea lui.
În Paris, m-au adus cărțile. Și așa continui – să ies cu o carte în oraș. Și această carte decide pe care străzi vrea să fie plimbată și unde anume să fie citită.
Când am demenajat la Paris, așa s-a întâmplat că am închiriat apartament în arondimentul 18, nu e cel mai agreabil din Paris, dar aici, când mergi pe dreapta primăriei arondismentului, pe o stradă care urcă și urcă, apoi ajungi la niște trepte, care te ridică și mai sus, agungi pe vârful celui mai înalt deal al Parisului – un cartier pitoresc, unde în secolul al XIX-lea, au locuit cei mai mari actori, pictori, muzicanți, la faimosul deal Montmartre, care în franceză înseamnă „muntele martirilor”, care este cunoscut încă din vremea Romei Antice. Atunci, s-a găsit aici gips, din care s-au construit biserici și case bogate, iar primii creștini s-au ascuns în aceste cariere, printre care s-a aflat și Sfântul Dionisie, primul episcop al Parisului, care a murit de moarte martirică. De aici și numele.
Înălțimea dealului este de 130 de metri și urcam încolo aproape în fiece seară, pentru a savura priveliștea uluitoare – la picioarele mele, se întindea întregul Paris! Iar alături – măreața La Basilique du Sacré-Cœur de Montmartre, în traducere – „inima sacră”. Bazilica a fost construită din piatră albă, și totul sclipește de albul ei.
Să vă spun cinstit, niciodată nu am găsit aici un loc liniștit pentru a citit o carte. Și nu pentru că totdeauna, ziua sau seara târziu, aici sunt mulți turiști, tineri care cântă sau recită poezii, pictori, fotografi. Nu, cu ei te obișnuiești și ni-i vezi, dacă nu vreai să asculți cântecele lor sau să privești actorii. Dar nu te obișnuiești cu frumusețea acestui cartier.
Merg pe străzile pitorești din Montmartre, care încă păstrează energia unică a vremurilor când pe aici trecea Dalida, Serge Gainsbourg, Johnny Hallyday. Străzile șerpuiesc spre piețe, teatre și cabarete, piață de vechituri, mici magazine și patiserii – și toate acestea sunt Montmartre! Fac turul și ajung La place du Tertre, care este un centru de artă con- temporană. Aici, pictorii creează sau „pesuiesc” turiști, pentru a le desena, în zece minute, portretul. Sau să le vândă un tablou cu priveliștile orașului. Multe restaurante și buticuri cu fel-de-fel de cadouri, multe și mărunte.
Totul este foarte frumos, dar dacă îți imaginezi că aici cândva a fost un loc de execuție, unde lucrau călăi și se înălțau ghilotine? Înfricoșător!
Cine nu cunoaște actorul Jean Marais? Cele mai cunoscute filme sunt La Belle et la Bête, Fantômas, Fantômas se déchaîne, Fantômas contre Scotland Yard. Dar puțini știu, că Jean Marais a fost și pictor, și sculptor, și anume lui aparține sculptura Omul care trece prin zid, pe care a dedicat-o prietenului său, scriitorului Marcel Aimé, cel care a scris poves- tea despre un om care știe să treacă prin pereți. Acestă sculptură se află tot aici, pe Place de Marseille Aimé, Monmarte.
La început, v-am spus, că sunt îndrăgostită de Paris de la prima vedere, deci nu pot trece pe lângă Zidul Iubirii, cea mai nouă atracție din Montmartre, care se află lângă Place Abbes. Aici sunt scrise declarații de dragoste în aproape toate limbile lumii. Am putut citi în rusă, română, ucraineană, franceză. Alte limbi nu sunt disponibile pentru mine… Am scris și eu pe acest zid, că, după cum am mai spus, sunt o îndrăgostită incurabilă. Îndrăgostită de viață, de Paris, de Moldova, de tot ce e frumos. Și, dacă azi vă povestesc despre Montmarte, nu pot trece cu vederea Pigalle Square unde se află cel mai faimos cabaret Moulin Rouge. Se povestește că pe vremuri, era centrul „fluturașilor de noapte”, dar și acum zboară spre luminile strălucitoare a Pigali fluturi în căutarea dragostei, care își ard aripioarele la atingerea felinarilor roșii. Aici puteți vedea Muzeul de Erotică și Muzeul lui Salvador Dali.
Vă dați seama că nu am citit nici o carte în acest cartier… Fie ea cât de interesantă, aici nu e loc de carte…
Apoi eu am plecat din 18, nordul Parisului, pentru că serviciul meu era în 13, sudul orașului și cartierul chinezesc, cum i se spune aici. Dar de fiecare dată, când vin la mine în ospeție prietenii din Chișinău, în primul rând, îi duc să vadă Montmartrul.
Nu m-am lăsat de obișnuința de a plimba cărțile prin cartierele din Paris și nu numai pentru că sunt președintele Clubului C’ARTE, un club al cărților și al artelor. Noi invităm scriitor de limbă româmă la întâlnire cu cititorii. Ei, autorii, povestesc despre cărțile scrise. Iar cititorii le pun întrebări și află despre carte chiar de la scriitor. Clubul mai organi- zează vernisaje. Așteptăm cu nerăbdare sfârșitul pandemiei, pentru a ne întâlni la Paris cu scriitorii îndrăgiți. Iar cărțile lor și acum, pe timp de pandemie, se plimbă pe străzile Parisului.
