Mă topesc.
Mintea
mi se scurge în neant
am uitat tot
când cum unde de ce
și mai ales pentru cine
Sufletul
mi se lichefiază
prin toți porii
Trupul,
moale, inconsistent
mi se prelinge peste tot
în slow motion
ca într‑un preludiu perpetuu.
Nu ai mai venit
Acolo unde
e întuneric
și mult zgomot
și haos
și uneori umed
unde miroase
a carne sfâșiată,
a frică
și a copil smuls
de la țâța mamei.
Și am plecat și eu
Altfel de eternitate
Fiecare zi
în brațele nimănui
este o eternă
zi de vară.
Groapa comună
Groapa comună
a celor vii
este la fel ca
groapa comună
a celor morți.
Cu singura deosebire
că cei vii repetă întruna
ca un disc stricat
„Dă‑te mai încolo,
n‑am loc!”
Poem postum
Am scris poeme minimaliste
cu un scop precis
să le pot înscrie postum
pe bobițele metaniei
cu care voi cere să fiu îngropat.
Iar când sufletul
se va fi ridicat
prea sus
datorită
rugăciunii lui Iisus,
pentru a nu evada printre sfinți,
pentru a rămâne eu însumi
în limitele tuturor adormiților,
voi da rugăciunea pe poezie.
Voi recita
poemele minimaliste
în care am avut grijă
din timpul vieții
să mai strecor câte un cuvânt
de care să se rușineze
îngerii și sfinții.
