mi-a zis să scriu totul chiar și cu cuvinte urâte că poezia ce sens are dacă nu-i mișcă și pe proști eu am zis stai domne
el mi-a zis nici un stai domne ce, n-are dreptate eu am zis ba da da’
cum să scrie-n ziare vorbe scârboase
că nu suportă foaia nici nu mă bagă nimeni în seamă atunci mi-a zis că foaia a suportat oricând orice
da’ dacă țin eu la scrupule n-an decât
să scriu pentru alți cretini nu pentru ăia de pe pământ da-n cazul ăsta să nu-i mai cer sfatul
că vorbește greu și timpul de emisie-n spațiul ăsta e prea limitat
***
amăreala cade pe cerul gurii pietrele seacă din timp
în timp
ce viață mai curge
prin streașina caldă a verii
privirea se-agață de mapa opacă a serii și pietrele seacă din timp
în timp în serii
déjà Vous
felie de pâine înnodată de ani pusă la uscat în cuvinte
mă-ntorc după mine în spatele primelor erezii milă întreruptă cu punct și virgulă
îmi pun pe gură balamaua fiecărei zile ca ispășire
și suntafinusuntafi
***
timpul e bătrân și s-a senilizat întreabă mereu cât e ceasul
n-aude ce-i spui
iar dacă strigi îți zice să nu vorbești urât și se vaită
că mai bine l-ar lua moartea să scape odată
de gura ta spurcată
(din volumul „de vorbă cu Su(s)pusul” (Editura Eubeea, Timișoara, 2000):)
depresie
e rece de dimineaţă
și-a tras hainele pe ea și o pătură groasă
ca să se-ascundă de privirile precipitate ale zilei
a dat drumul la radio a mai pus două pagini pe foc iar acum așteaptă doar un pic de lumină naturală cât să poată să-și verifice trăsăturile în oglindă apoi să plece
deschide frigiderul nehotărâtă îl închide sec cu zgomot fără să înregistreze pe retină decât incertitudinile acoperite cu un strat subţire de gheaţă
simte că arbitrarul o împresoară iar o condamnă
la aceeași implacabilă dulcegărie cu care reușește
să salveze ceva din monotonia frazelor care o zgârie neîncetat și lasă în urmă dâre lungi de noroi neregulate
privește pe fereastră nelămurită dar cu dorinţa neîncheiată
ca soarele să nu mai răsară articulează niciodată
aburind limita imaterială dintre înăuntru și afară brusc
aerul viciat care-i apasă fruntea și pieptul greu se aruncă la podea
în timp ce zărește prin hăţișul de tufe acide
vulpea oarbă care-și fixează cărarea cu mirosul desfigurat oribil
căci după fiecare noapte dezmăţată
animalul ei rătăcitor se întoarce neauzit acasă
eh…
îmi curăţ mintea și trupul
fac yoga merg la biserică la spovedanie merg la sală mă tund merg la doctor la psiholog fac injecţia iau vitamina mă operez
citesc fac rebus spăl rufe mă rad mă dușez
cos calc gătesc dau cu aspiratorul îmi tai unghiile mă retușez fut până orbesc îmi ling rănile dramatizez plâng
mă usuc mă epilez merg la munte cobor la șes dau cu zarul și cu mingea strig mă ușurez și oftez cultiv nostalgia și prazul dau cu sapa vibrez
ţin jurnalul râd cânt dansez admir cerul
ziua cu soarele noaptea cu luna și stelele și visez
am grijă de mine în general îmi curăţ mintea și trupul și mă invidiez
apoi mă pun în pat la televizor
din volumul „blurat” (Editura Brumar, Timișoara, 2011):
despărțire, instrucțiuni de folosire
mi-ar plăcea să regăsesc mai multă viață în poeziile tale mi-a spus
în peisajul imprevizibil al tranzițiilor înșelătoare
căderile tale inconsecvențe mere din care nu muști
regrete prost secvențiate pe care le ingerez numai din mâna ta
improbabil administrată
ce altceva să minez în tine decât ce rămâne disimulat mi-a spus
fragmentarea falselor tale simetrii răvășită
așteptarea absentiment destructurat pe eșafodajele bântuite de germistare întreagă vibrația dezgolirii irepetabilitate particulelor elementare
toate lucrurile astea vechi pe care le înțelegi greșit mi-a spus
ficțiuni autoblocante câinele meu asintagmatic
în noapte oameni pe care îmi place cum îi urăști
cu degetele băgate îngerului pe gât ca să-și vomite veninul cât de ușor îți vine să denaturezi faptele
ca să renaturezi absența fiindcă uitarea ce legătură are
non-nume
enervare 2
tăcerea ta vâscoasă care mi se lipește de mâini și de obraz ochiul mat pe care mi-l înfigi în amintirile cele mai
aritmii cu care mi-ai zdrobit genunchii absența prin care au căzut nevăzuți
te simt pastă fetidă de oase translucidă mă scufund în tine tot mai adânc
la fiecare zvâcnire un salt în jos la fiecare urlet oasele mele caută mai departe avide în masa ta atotsugrumătoare curbă
îți simt sub pleoape irisul metalic tăiat vertical cum mă studiază metodic din interior
răceala gurii tale mi se scurge cascadă în stomac face lacuri transparente vaste safir
peste care lași să treacă tandre încărcate alabastre corăbiile cruzimilor tale neîncepute
îți zăresc umbrele alergându-se halucinant în pereții sticloși ai venelor mele
redau curat conturul animalului tău preferat depresia pisică
profund în miezul tău înghețat îmi dai timpul să renunț sublimez zvârcolirile în uleiuri fractale gri verzi care hrănesc curgerea ta continuă
dizolvate aride oasele mele în pastă oaselor tale aliterații îmi așezi afiire pe frunte irisul tău neiertător inert absența pașilor
cu care ai fi putut străpunge rememorările cele mai
tăcere animalul tău conjurat dă târcoale adulmecă se strâmbă eu tu depresia ta pisică
în care vigilența ochiului transilv vădește lipsurile particulei
absentiment nesubstanțiat brutal executor de îngeri mă bocește particula
lui Dumnezeu la miezul nopții odată preaplinul deversat
translatarea oricărei ipoteze în formule este evitată
cauza mea din nou pierdută
experimental deambulare în seama mea
prin circumstanțiere fiindcă nu vreau o relație strânsă un orb
transformarea ei antepronunțată particulă blestemată în servitoare preacurată eu măcar
scuip afiire
zg#m#t alb
azi m-au dat afară de la revistă
numai ce apucasem să iscălesc vre# d#uă texte mai extenuante dar c#mplet lipsite de relevanță
în c#ntextul direcției edit#riale stricte
cap c#mpas t#aletele de pe etajul de dedesubt
că pe etaj cu redacția nu-mi mai puteam permite în singurătatea pr#aspăt #d#rizată de tanti Lenuța femeia n#astră de serviciu mereu sărit#are
m-am privat de ușurătatea picurării de lacrimi inutile
dar am zăb#vit îndelung sprijinit cu palma stângă de faianță și cu privirea rătăcită printre pis#arele mute
ce clipeau cu luminițe albe at#tștiutoare
deturnat uș#r palid în timp ce-mi deșertam vezica mi-am amintit
cum ne-a p#vestit Lenuța #dată că era să m#ară de mâna vacii
