Zilele trecute, la 2 iunie, grație sărbătorii naționale a comemorării nașterii Republicii Italiene, am mers să vizităm plajele din laguna venețiană, căci căldura din acest an a cam luat-o razna, grăbindu-ne să pla- nificăm vacanța la mare. Ne-am oprit la Sottomarina, un orășel mic, situat pe malul Adriaticii, mărginit de o plajă cu nisip fin, cu baruri și restaurante confortabile, destinate relaxării. Pe lângă toate acestea, la in- trare în localitate mi-a atras atenția inscripția: „Chioggia are cel mai vechi orologiu din lume”. Curiozitatea m-a împins imediat să concretizez câți kilometri sunt până la ceasul intrat în istorie și m-am mirat că eram aproape iar în câteva minute puteam fi în fața acestei antichități care continuă să funcționeze perfect, indicând timpul trecătorilor de la poalele turnului pe care este fixat. Nu știam că Sottomarina, localitatea unde ne-am oprit, era chiar lipită de Chioggia, iar atunci când pășeam pe podul aglomerat de biciclete, trecători și vehicule, de fapt treceam dintr-o localitate în alta. Continuându-ne traseul, priveam curioși la edificiile din jur, la navele și bărcuțele acostate la mal, la monumentele dedicate pescarilor, la trecătorii autohtoni și la vizitatorii negrăbiți, până am ajuns în „Corso del Popolo”. O stradă largă, pedonală, cu edificii care poartă vădit amprenta arhitecturii din perioada Republicii Venețiene, se deschise în toată splendoarea în fața noastră, invitându-ne să pășim pe caldarâmul care-și așteaptă tăcut vizitatorul. Astfel, trecând dintr-o localitate în alta, am lăsat în urmă prezentul cu orășelul Sottomarina și am intrat într-un trecut milenar, încetinind pasul și privirea către biserica Sfântul Andrei. Aici, pe turnul bisericii, observăm acele deosebit de particulare ale ceasului spre care ne-a mânat curiozitatea.
Aflăm că despre acest orologiu nu s-a știut nimic până în 1997, când în timpul lucrărilor de renovare la clopotnița bisericii a fost găsit un mecanism medieval din fier forjat. Această descoperire a stârnit imediat curiozitatea. Astfel, maestrul Aldo Bullo din Chioggia, expert în ceasuri antice, a fost cel care a înțeles că era o descoperire foarte prețioasă. Datorită cercetărilor sale în arhivele municipale și cu ajutorul profesorilor de la Departamentul Universității din Roma a reușit să reconstituie istoria ceasului. I-a ajutat și actul, datat cu anul 1386, care documentează într-o notă municipală: „Suma pentru achitarea cheltuielilor orologiului și pentru a-l menține în ordine și funcționare se pune la dispoziția economiilor Municipiului, 26 februarie 1386”. Aceste descoperiri au fost făcute la sfârșitul secolului trecut, iar între timp primatul celui mai vechi ceas din lume aparținea catedralei engleze din Salisbury. Odată cu descoperirea orologiului din Chioggia s-a început bătălia concurenților, care s-a încheiat definitiv în 2005. Așadar, recunoașterea ca cel mai vechi ceas din lume i-a fost atribuită orologiului din Chioggia… Trecătorul care încetinește în „Corso del Popolo” din Chioggia și își ridică privirile spre turnul bisericii Sfântul Andrei poate admira cadranul care iese în evidentă pe clopotniță, fiind instalat pe un fundal albastru cu cifre romane în formă dublă. O sferă aurie sub formă de soare se mișcă în centru ceasului. Astăzi sunetul clopotelor este activat printr-un mecanism electronic, dar cel original, din epoca medievală, se păstrează la etajul al patrulea al turnului, fiind încă funcțional. Din păcate nu se cunoaște cine a fost inventatorul și constructorul acestui mecanism complex, original, construit din fier forjat și care s-a păstrat intact sute de ani. Inițial s-a presupus că ar fi fost Jacopo Dondi, autorul ceasului din „Piazza dei Signori” din Padova. Dar s-a dovedit că, la acea vreme, el nu se afla în oraș și nu lucra în fier, iar mecanismele sale erau mai complexe. Și totuși, cine a fost constructorul atât de priceput care a reușit să-i imite stilul? Răspunsul rămâne învăluit în mister, iar acolo unde cercetările și actele istorice nu lasă amprenta apare legenda. Printre locuitorii orășelului Chioggia se spune că, în nopțile lungi și cețoase de iarnă, o fantomă rătăcește prin micile încăperi ale clopotniței, iluminând cu lumina slabă a unui felinar. Fantoma ar fi, cică, un preot repartizat la mijlocul anilor 1800 la parohia Sfântul Andrei și care alesese să locuiască în clopotniță, îngrijindu-se și de funcționarea mecanismului. Localnicii l-au poreclit „preotul onze” (în dialectul local „unge”) pentru că ungea mecanismul ceasului. Într-o dimineață a fost găsit mort, presupunându-se că ar fi căzut pe scări. Se zice că dragostea preotului pentru acel dispozitiv dotat cu un angrenaj particular era atât de mare încât fantoma lui mai „continuă” să bântuie și azi prin clopotnița bisericii, având grijă să funcționeze fără întrerupere cel mai vechi ceas din lume.
Nu suntem grăbiți, așa că mai zăbovim în piața plină de baruri, magazine, arcade, restaurante și evident, clădirile în stil venețian. Pornim la pas lent, privind curioși în stânga și în dreapta, făcând poze, apropiin- du-ne încet de faimosul pod „Ponte Vigo” cu scările șlefuite în marmoră albă, care ne îndeamnă să le urcăm. Involuntar observăm leii sculptați lateral, surmontați pe două coloane înalte. Sunt mai mici, mai piperniciți în comparație cu leii din piața „Santo Marco” din Veneția, simbolul mândriei venețiene. Unii numesc acești doi lei „pisici”, considerând sculptura o glumă de prost gust a constructorilor venețieni sau, cine știe, poate au făcut-o special, ca să nu depășească mărimea leilor din Veneția. De pe podul arcuit, în fața noastră, se deschide în toată splendoarea peisajul incredibil de frumos al lagunei venețiene, canalul cu nenumărate bărci de diverse mărimi și culori. Observăm stațiile de unde pornesc turiștii să facă tururi prin canalele din Chioggia: unii preferă bărcile mici și popasuri pe insula San Pietro, o fâșie lungă de pământ între Marea Adriatică și laguna venețiană, unde, prin tradiție, se poate gusta peștele cel mai proaspăt; alții se grăbesc să ocupe locuri la terasa feribot-ului, contemplând de la înălțime panorama lagunară. Noi rămânem pe țărm, amintindu-ne că unii mai numesc Chioggia – mica Veneție. Se asemănă, bineînțeles, dar venețienii țin la caracteristicile proprii doar orașului lor, unic în lume, precum și localnicii din Chioggia la specificul localității lor. Încercăm, totuși, se căutăm micile asemănări pornind de la canalele care traversează sau înconjoară Chioggia perpendicular: Canalul Lusenzo – la sud, Canalul Lombardo – la vest și Canalul San Domenico, la est, amintindu-ne imediat de canalele din Veneția, de străzile înguste, de clădirile antice. Și ne întrebăm din nou: „Chioggia o fi într-adevăr o mică Veneție?” Răspunsul este – Nu! În ciuda faptului că este adesea numită mica Veneție, Chioggia nu poate fi comparată cu originalul, deși, în timpul stagiunii de vară și aici domnește o atmosferă de sărbătoare, în deosebi între strada principală și calle (străduțele) alăturate, care ademenesc și se vor descoperite… Odată ce ne-am aventurat să parcurgem un asemenea itinerar, ar fi păcat să nu ne oprim la prânz sau la cină în unul din restaurantele cu mâncăruri din pește proaspăt, bucate caracteristice acestui oraș fabulos. Continuând apoi să răsfoim paginile istoriei Chioggei, aflăm că se mândrește cu una dintre cele mai mari marinării din Italia, aceasta fiind bine organizată și gestionată, ceea ce permite orașului să aibă pește proaspăt în fiecare zi. Dar nu numai. În fiecare dimineață, lângă strada principală, este deschisă celebra piață de pește cu amănuntul, accesibilă oricui. Poți trăi emoția vremurilor trecute aflându-te într-o locație cu o atmosferă incredibilă. Vei găsi localnici intenționați să se târguiască pentru deliciile mării, turiști care caută o imagine de suvenir, privitori rătăciți printre tarabe de pește și, mai presus de toate, o mulțime de pește proaspăt. Și, dacă se întâmplă să fii prin părțile acestea într-o zi de joi, fii atent, întreaga stradă devine o piață locală gigantică, una dintre cele mai mari din regiunea Veneto, numită „el zioba” în dialect (joia). Însă apogeul culturii gastronomice și vinicole a orașului Chioggia se desfășoară în cursul lunii iulie cu ocazia celebrului festival al peștelui, ajuns la 80 de ani, care adună mii de turiști din toată Italia.
Nu doar pescuitul și gastronomia face distinctă această localitate. Chioggia se mândrește cu secole lungi de istorie, cu o catedrală centenară, cu muzeele dedicate lagunei și zoologiei Adriatice unde, în interior, vei găsi un rechin de 8 metri, îmbălsămat, care a ajuns din greșeală în mrejele pescarilor din Chioggia în 2003. Mândria cea mare fiind, desigur, turnul cu cel mai vechi ceas din lume.
Dacă vă place marea, trebuie să știți: Chioggia este conectată printr-o alee lungă cu sora sa Sottomarina, renumită în toată Europa pentru plajele cu nisip bogat în iod. Nu ratați a vedea barajul, bolovani-stăvilare uriași care apără plaja de inundații. Chiar dacă nu este mica Veneție, Chioggia rămâne un oraș romantic, mereu activ și colorat de vizitatori în orice perioadă a anului. Dacă-l veți vizita, sunt sigură că nu veți regreta.
