Și vine o dimineață când durerea din piept nu te lasă să te ridici din pat, nici să respiri profund, dar nici să-ți continui somnul. Te ține tare în clește, până începi să te cerți cu aerul, aproape la propriu, ca să-l dai de partea ta. Pentru că ai ce să faci, chiar dacă îți pare că nu mai poți face nimic, că faci degeaba, că toate se duc de râpă, că râpa e de jur împrejur și chiar să vrei să evadezi – te va înghiți. Nici nu tremuri, pentru că nu mai e panică. Nici disperare, pentru că speranței nu-i place logica. Iar tu gândești, nu doar bați din picioare, fiindcă ți s-a luat sau nu ți s-a dat „bucățica”. Gândești Ce și Cum să întreprinzi, ca să fie cu cap, cu rost și fără cost exagerat, chiar dacă totul (te) costă. Chiar și dragostea.
Și alegi boabele de mazăre dintre mărgele – nu invers. Mărgelele, le vei purta după ce vei mânca mazărea (of) fără să-ți strici vreun dinte. Da, sunt zile în care mănânci și mazăre fiartă, ca să-ți poți purta mărgelele la momentul potrivit. Dar astea-s fleacuri.
Nimicuri! Pe lângă carnajul din preajmă care pare să nu mai sfârșească, pe lângă neGreața care inundă pământul după ce mizeria umană a deschis porțile iadului, pe lângă hoțimea și, totodată, sărăcimea (de toate soiurile) din chiar mahalalele noastre, pe lângă nerecunoștința sărmanilor de noi față de cei care ni-s scut, mai că nemeritat – noi fiind mai vulnerabili decât furnicile. Pe lângă toate acestea și multe altele mai mărunte, ce-i o durere de inimă? Ce-i o inimă de om?
Dar ce-ar mai fi bătăile unei inimi de om, dacă am renunța la luptă? Pentru că, iată, nimic în biata noastră dragă lume nu se dă fără sânge, lacrimi și sudoare. Nici aerul, nici apa, nici pâinea, nici pământul. Nici cuvântul. Nici libertatea. Nici pacea. Nici tocmai pacea nu se face fără război.
