Dangăte de clopot peste dealuri,
Dangăte de clopot peste văi…
Ca un clopot uriaş de aur
Inima Moldovei în văpăi.
Ţară, nu dormi, trezeşte‑ţi fiii,
Căci nu totul încă e pierdut.
În nesăbuita goană‑a zilei
Mai există încă‑un început.
Ţară, nu tăcea, Cuvântul este
Mai presus de chinuri şi căderi.
Îţi înalţă sufletul spre creste
Şi te face iar şi iar să speri.
Ţară, nu muri, cât sunt aceste
Sate înverzind cu fruntea‑n zări.
Îngeru‑ţi aduce‑o bună veste
În lumina Sfintei Învieri.
Laudă Învierii
Hristos a Înviat! Tresare‑aripa.
Profana lume suferă‑nvierea.
Hristos a Înviat în orice clipă,
În fiecare zi a primăverii,
În verdele înfiripat din tină,
În frumuseţea dincolo de fire,
În sâmburii ce‑mprăştie lumină,
În sufletul zvântat de primenire.
Hristos a Înviat! Zdrobit‑a frica
De boldul morţii adunând rugină.
Hristos a Înviat! şi iar despică
Iad şi păcat, durere şi ruină.
Facerea poemului
Pentru Dumitru Crudu
Amestecul luxuriant al cuvintelor
Risipite
asemeni unor trandafiri
nu contează când ne vom duce de aici
şi dacă în general ne vom duce
nu contează unde se termină un subiect
şi începe altul
cine comandă cafelele
cine plăteşte
la Moldova nu se închide niciodată
din simplul motiv că nu se deschide
stăm în fața firmei în trei culori
si sorbim din cafeaua viselor
nu contează al cui este primul cuvânt
ale cui sunt al doilea si al treilea
împreună ele nu pot face altceva
decât un poem
nu contează unde se termină un suflet
şi începe altul
în timpul care se scurge lent
care de fapt s‑a oprit
să ne‑asculte.
