nu reușesc să vă urăsc
nu‑mi iese
mă‑ntreb dacă aș putea trage în voi
nu cred
e prea tehnic
mă‑ntreb dacă aș face ceva pentru voi
nimic
m‑aș uita cu dezgust cum se scurge seva
din voi
aș aștepta fumând o țigară
apoi aș suna serviciile abilitate
să vină
să curețe fața locului
aș ajuta cu ce pot serviciile abilitate
aș face și voluntariat
din motive igienice
nu cred că aș putea trage în voi
e prea tehnic
prea premeditat
nu am suficientă ură pentru așa ceva
dar dacă, dacă s‑ar nimeri
dacă ați apărea în fața casei mele
mi‑aș înfige dinții de lup
în gâtlejul vostru
v‑aș sugruma cu mânurile mele
de țăran uitat
până la capăt
apoi aș chema serviciile abilitate
să vină
să curețe fața locului
nu am ură
nu am premeditație
aș fi un foarte rău soldat
nu cred
și e prea tehnic
preferi
să nu gândești
și când mergi la lucru, la pas, pe bulevard,
parcă‑i simți prezența, te uiți la
configurația locului, încrengăturile
de străzi, evaluezi liniile de tir aidoma
baronului Haussmann
te gândești că undeva departe, într‑un
orășel ucrainean, de după colț ar fi putut
să te urmărească un lunetist
și când intri în metrou, te gândești că
undeva departe, la Kiev, oamenii dorm
cu săptămânile în stații
apoi ieși din subterană și te gândești că la
Harkiv în orice clipă, oriunde, poate să
cadă un obuz sau o rachetă
intri să cumperi un croasant și iți aduci
aminte cum undeva departe, la
Mariupol, rușii au aruncat un obuz peste
oameni care stăteau la coadă după pâine
apoi aprinzi o țigară și te gândești din nou
la lunestul căruia îi simți prezența…
trebuie să înveți să fumezi în pumn…
mai ales noaptea
și când intri în open space te gândești care
ar fi cel mai sigur loc în caz de tir de
artilerie, poate după stâlp?
apoi te gândești cât de sigur e subsolul. oare
la ce tip de bombe ar rezista parkingul?
și când intri în supermarket te gândești că
și la Kremenciug a existat unul până a
fi spulberat de o rachetă X‑22 cu tot cu
cumpărători
și când faci o baie sau un duș te întrebi
oare cum fac soldații din prima linie să
se spele? oare cum sunt chiturile alea
americane de „duș uscat”?…
și când iți faci un ceai te gândești că undeva
departe, în Ucraina, oamenii topeau
zăpadă, adunau apă de ploaie, de prin
râuri sau bălți, pentru a nu muri de
sete…
și când cade noaptea te gândești din nou
la lunetistul care ar putea lesne atinge
o țintă din imobilul cela îndepărtat, cu
ferestre largi și luminile aprinse…
și numai la morți nu te gândești… te uiți
la mulțimea care‑și cată de‑ale zilei și
preferi să nu gândești… dar cum?…
