Valeria Barbas: „Acțiunea de protest a durat cinci ore, trecătorii fiind invitați să protesteze. Nimeni nu s‑a alăturat.”
Valeria, te manifești într‑un câmp cultural bogat. E de admirat că îmbini armonios arta vizuală și muzica. Te cunosc ca artist multimedia, cercetătoare și curatoare, dar de ceva timp privesc către tine mai mult, admirația a devenit secundară în raport cu sentimentul de recunoștință, căci te văd o umanistă, în primul și în primul rând. Ce este arta vizuală azi? Cum crezi, care este rolul artei în contextul actual?
Arta azi reflectă felul în care artistul se raportează la lume, la realitate. Vorbind despre scopul artei, în oricare alt timp și context am putea contura o multitudine de obiective. Suntem însă la 12 luni de război. Dilema veche împarte și în prezent, în contextul cultural autohton, artiștii în două tabere, pro „l’art pour l’art” și pro arta de impact social, modelând disensiuni pronunțate. Dimensiunea esteticului, a frumosului este valabilă și astăzi, or aceste categorii nu ar trebui tratate exclusivist. Doar că, pe cât este de potrivit și relevant esteticul rupt de realitățile sociopolitice acum? Poate oare un artist în contextul actual, al războiului din Ucraina, să se abstractizeze și să evadeze găsindu‑și refugiu într‑o exprimare abstractă, detașată? Probabil da, este dreptul fiecăruia, dar pentru mine nu a fost posibil, și deseori nici suficient. Nu mă mai pot rezuma doar la „Ah, ce frumos!” Mai mult, nu este doar insuficient, de la începutul războiului părea impropriu și non‑etic.
Cum te‑a marcat războiul? Cum a fost viața de artist în Chișinău pe timp de război în țara vecină?
Am simțit o datorie de natură civică, pentru că odată ce în apropierea ta se produce o tragedie umanitară, o crimă, ca artist, dar mai mult ca om nu poți rămâne indiferent în fața atrocităților războiului. Mai mult, ca artist am murit. Nu am putut să fac artă o bună parte din timp. Cum e să te gândești la artă atunci când cad bombe în casele oamenilor și se surpă vieți? Singurul gând a fost cum aș putea ajuta ca om alți oameni rămași fără casă sau familie. Apelarea la artă s‑a produs după o lună de la declanșarea războiului, în sens de terapie prin ateliere de creație pentru copii, când am simțit o necesitate posttraumatică la centrele de plasament de refugiați. Totuși, aș sublinia că vociferarea existenței unui război, prin orice mijloace, inclusiv artistice, de protest, este extrem de importantă, pe când tăcerea înseamnă acordul și legitimarea crimelor războiului și manipulărilor propagandei.
Cum s‑a cristalizat ideea expoziției „aCASĂ”?
În contextul războiului din Ucraina, pentru mine, în sens civic, artistic și curatorial, a fost importantă și esențială vociferarea existenței unui război de facto, în pofida negării și contestării propagandistice a acestuia, substituirii ideologice și manipulative cu conceptul de criză, demilitarizare ș.a. Astfel s‑a conceput expoziția „aCASĂ” – drept o misiune de protest sau un manifest artistic și civic care a reunit într‑un cor de voci exprimările artiștilor din diverse generații din Republica Moldova, Ucraina, România și Polonia. Expoziția s‑a constituit în jurul fragilității conceptului de casă, pe coordonatele de casă părinteas‑ că, loc de refugiu, memorie, dar și un spațiu de război, propagandă, migrații.
Ai conceput expoziția ca o manifestare artistică – ca un protest?
Unul dintre obiectivele expoziției „aCASĂ” a fost de a prezenta arta de protest în diverse manifestări, pornind de la posterele afișate la protestele mișcării independente din Republica Moldova – o unitate civică și un demers bine conturat de vox populi desfășurat la Ambasada Federației Ruse. O altă dimensiune expusă în cadrul „aCASĂ” este cea textuală de protest, în emblematicele poeme de război Ce știți voi cum se nasc soldații? de Boris Gumeniuk și Gloanțe de Dumitru Crudu, care în spațiul expozițional păreau că dialoghează, stând de strajă între tancurile artiștilor ucraineni Andrii Dostliev și Lia Donstlieva (Lingând rănile de război, 2016‑2022). O poezie vizuală sugestivă, apropiată de grafică ca gen, conturată de scriitorii ucraineni Lesyk Panasiuk și Daryna Gladun este |||бучанський|||паркан|||, care face referință la gardul metalic din Bucea, unde artiștii au locuit până pe 24 februarie. Limbajul de protest evoluează în expresii complexe – zidurile, pereții și alte suprafețe sunt creionate cu laconicitate și mare precizie ideatică de artistul român Dan Perjovschi. Intertextualitatea vizual‑textuală a lui Perjovschi uimește prin fuziunea desenului cu textul, care derivă firesc și ingenios unul din celălalt în aspecte ironice și aluzive, fixând filă după filă Ukraine (Stoputin War) – o serie de desene la care artistul a lucrat timp de 8 ani (2014‑2022).
Ai putea menționa și alte forme de exprimare artistică potrivite contextului?
Aș face referință, mai cu seamă, la arta care ia formă de protest, arta‑acțiune, apropiată de performance action cu protest action, cu instalații, declanșată încă în anii ’70, care în contextul invaziei în Ucraina a căpătat, încă din 2016, contururi mai pronunțate de rezistență. O acțiune de protest simbolică la Cernăuți relevată în cadrul expoziției „aCASĂ” a fost cea a artistului Taras Polotaiko, care a realizat o instalație în memoria victimelor crimelor de război comise de Federația Rusă. Instalația a fost realizată în spațiul public, drept intervenție. Diverse obiecte de uz casnic – mașină de spălat stropită cu vopsea roșie, aspiratoare ș.a. – au fost aduse de Taras în centrul orașului la monumentul soldatului Armatei Roșii, unde oamenii au început să aducă și alte obiecte. Ulterior monumentul a fost demolat.
În condițiile de azi de ce crezi că este importantă vocea femeilor, a artistelor?
Odată cu declanșarea agresiunii ruse în Ucraina, consider femeile adevărate salvatoare de vieți, ale familiei. În centrele de refugiați am întâlnit doar femei cu copii, în majoritate, femei care la o bucată de noapte trebuiau în doar un sfert de oră să strângă un rucsac cu cele necesare și să plece cu 2, 3, 4… chiar și șase copii undeva departe de casă. Focusarea pe arta de protest a artistelor‑performance a fost necesară pentru a contura și a consolida într‑o voce unică exprimarea feminină antirăzboinică din Republica Moldova, Ucraina, Polonia și de a o face auzită. Acestea au vorbit și în proiecte fotografice documentare, precum este Rada (2017 ‑…) – seria de lucrări realizată de artistul moldovean Mihail Calarașan, care relevă o istorie personală a unei familii cu trei copii, refugiată în Rahiv, Transcarpatia, fugind din Donbas în 2014, după ce tatăl a fost împușcat. O acțiune de protest stridentă a avut loc la 1 iulie 2014 în timpul deschiderii Bienalei Manifesta 10, la Ermitajul din Sankt‑Petersburg, Rusia. În 254. Action Maria Kulikovska, o artistă‑performance ucraineană din Crimeea, a protes‑ tat împotriva invaziei ruse culcându‑se și stând ore întregi pe scările Ermitajului fiind învelită în steagul Ucrainei. Zuzanna Janin, o reputată performance‑artistă din Varșovia, Polonia, alege mijloace neobișnuite de protest, precum este dansul – în Dans pentru Maria & Nelly, video, 2010, unde artista e cartografia spațiul casei, trasând liniile imaginare în timpul dansului. Dansul a avut loc în casa mamei și a bunicii artistei. Ambele au supraviețuit fiind salvate în timp ce erau transportate la Auschwitz. În spațiul personal, intim se mută acțiunea artistei Mariya Hoyin, originară din Lvov, care realizează un performance cameral, la bucătărie, în fața oglinzii. Mai mult niciodată – reflexie a semnalelor războiului în raport cu reacțiile și mișcările corporale, extrapolând practicile cotidiene ale femeii până la extremă. Anna Rutkowska în colaborare cu Michailina Kuczynska, în proiectul fotografic/performace Probleme, 2022, meditează asupra relației corp-natură–frontieră, în căutarea unui loc sigur la frontiera Poloniei cu Ungaria.
Povestește‑ne un pic despre acțiunea ta de protest prin artă la adresa războiului din Ucraina din 24 iulie 2022. Armele modelate de tine prezente în cadrul expoziției „aCASĂ” făceau parte din acesl protest/manifest?
„InterZction” a fost o acțiune de art protest pe care am conceput‑o site‑specific. Ca formă artistică ar putea fi tratată drept performance cu instalații, intervenție în spațiul public, înglobate într‑o acțiune de protest. Acțiunea s‑a desfășurat în Chișinău, la 4 dimineața, la o intersecție simbolică – strada Kiev cu bulevardul Moscovei. „InterZection” a marcat cinci luni de război reconstituind prima zi de invazie. Pe panourile cu fotografiile din Moscova au fost montate șase mulaje de arme, în dimensiune reală, cel mai frecvent folosite de armata rusă în atacuri, și o coloană sonoră‑colaj cu sunetele auzite de ucraineni în dimineața zilei în care a început războiul. Acțiunea de protest a durat cinci ore, trecătorii fiind invitați să protesteze. Nimeni nu s‑a alăturat. Ba, chiar mai mult: „plătită de americani”, „plătită de Maia Sandu”, „curva lui Soros”, „pleacă acasă în Ucraina” – aceasta am auzit când protestam, fiind înconjurată în cele din urmă de ofensatori și poliție. Republica Moldova are un parcurs asemănător cu Ucraina, post sovietic, aflându‑se la intersecția Estului cu Vestul, la răscrucea în care Moscova și‑a îndreptat armele spre Kiev. Protestul a avut menirea de a sensibiliza opinia publică, făcând referință la războiul din Ucraina, dar finalmente a fost o oglindă a societății noastre, în toată amploarea disensiunilor și discrepanței interioare, a fluxului media informațional, în care propaganda a reacționat cel mai prompt, fixând reflexe ale fluxului de oameni trecători prin „subterana” noastră existențială.
