Am plecat din sat sătul
de balega de pe talpa pantofului,
de sapă și de furcă,
de paiele ce vara mă-nțepau
până în inimă.
M-am dus la oraș, în Capitală,
m-am conectat la internet
și la viața culturală.
Am închiriat o garsonieră cu 200 euro/ lună
ca să am apă caldă non-stop
și iarna căldură
fără să crăp lemne prin zăpadă.
Chiria s-a scumpit
chiar dacă apa caldă
venea doar din când în când.
Mi-am luat un job în plus,
munceam toată ziua
ca intrat în sevraj,
până într-o zi când
la marginea marelui oraș
am călcat într-o balegă de cal.
Atunci m-am trezit
și m-am întors în sat.
De-acum era și aici internet
și apă curentă în case
și gaze.
Vaci nu mai erau,
dăduse în ele o boală-fantomă,
nici praf pe uliță nu mai era
ci asfalt neted ca-n palmă.
Mi-am încărcat într-o dubă
cărțile și hainele
și m-am întors acasă.
E aproape la fel ca-n Capitală,
doar chiria s-a redus
la un „Sărut mâna, mamă!”.
