Ajung la plajă în mai puțin de o oră. Coborând din taxi, am grijă să nu îmi rănesc gamba piciorului drept în aceste mașini, care au pragul când prea înalt, când prea jos. Le salut pe fetele din farmacia cu ferestre transparente. Vine o briză plăcută din toate părțile, când ajung acolo, în acel centru al orașului. Mă uit de departe la căsuța de pe plajă. Îl văd pe băiatul care prepară băuturi în partea dreaptă a barului.
Astăzi am stat lipită de peretele inferior al tejghelei vreme de cinci secunde. S-a prezentat în fața mea ca din neant. L-am rugat să îmi aducă, ca de obicei, o sticlă de apă sigilată, la masa pe care o aleg. Am fost o ființă asertivă. Altfel, oricine m-ar putea întreba dacă acidul clorhidric din stomacul meu a interacționat vreodată cu acea băutură din listă numită Couve Ecaterina, aș fi răspuns simplu: nu.
În imaginația mea, am fi putut, din punct de vedere social, să jucăm biliard, să vorbim despre un articol dintr-un ziar sau dintr-o revistă. L-aș fi întrebat, de exemplu, de ce astăzi poartă ochelari de vedere și ce părere are despre un anume tip de sport care îi place. Mi-aș fi amintit de vechiul hit auzit pe un canal oarecare de muzică, dar acest lucru ar fi însemnat să stau în soare în loc să mă bucur de această umbră a pânzelor groase de in, de culoare bej-deschis, agățate deasupra meselor și scaunelor de aici, fixate pe niște tije de lemn de calitate. În cele din urmă, i-aș fi spus că dacă se va afla într-o conjunctură periculoasă, dacă cineva ar vrea să îi dea peste nas pentru că mi-a oferit exact ce am cerut, legal și corect, o apă plată sigilată, ar putea să scape cu „Salutați-l pe Moise!” sau „Dacă vă atingeți de fața mea, vă bat cu cravata mea”.
Este bine aici, pe nisip. Briza mării îmi atinge tot corpul. Mă gândesc cu iubire la fața frumoasă și corpul frumos al soțului meu și la mintea sa magnetică și, cu această îmbrățișare în minte, mă duc la cea mai apropiată plajă sălbatică, pentru a străpunge valurile cu corpul meu impecabil.
O zi de septembrie. Iarăși, aerosoli dinspre mare. Un restaurant. După primele două melodii cântate de interpret(ă), decidem, ca de obicei, să ne facem o farsă. Închiriem din timp o cameră la cel mai apropiat hotel de restaurant. Eu și agentul meu zero șapte ne cazăm în cameră pentru o oră, în propria noastră cameră. Ne dăm cu ulei de mușețel. Împărțim timpul în două.
Eu îi zic: stai pe burtă, uite, aici este mușchiul trapez. Și îi masez spatele cu ambele mâini, mișcându-mi în jos patru degete ale mâinilor, de la ceafă până unde se termină omoplații; sau invers. Îmi duc mușchiul abductor scurt al degetului mare al mâinii în sus, de-a lungul coloanei vertebrale, stânga-dreapta. Apoi el încearcă să facă ceva similar cu spatele meu, dar și cu mușchiul vast lateral al coapselor. Orice cameră de hotel este un loc al obsesiei față de corp.
După miezul nopții, coborâm scările pe malul mării, să vedem ce găsim acolo, dar avem și costume de scafandru la noi. Intrăm în apă să înotăm, în paralel, pentru efecte senzoriale de coșmar. Eu simt „pânza de țesătură a algelor” pe pielea mea și o meduză se lipește de corpul meu. Mai vin și altele. Sunt speriată. Nu mă înțeapă. Mă retrag din farsă. Urcăm amândoi scările. Este liniștitor faptul că niciun tăietor de iarbă nu este treaz acolo, în mijlocul naturii nocturne, la acea oră, pentru a-și face munca de dimineață mai devreme, mai în adâncul nopții, scoțând sunete dure în spațiu.
În dreptul intrării în restaurant, ne așteaptă prietenii noștri cei mai buni, fiecare cu câte o lumânare în mâini, creând un culoar. În total sunt nouă. Este numărul anilor care au trecut de la aniversarea căsniciei noastre. „Tu ai organizat asta?” îl întreb. „Bineînțeles”, îmi răspunde cu o voce sigură.
Intrăm în camerele noastre. Facem duș. Ne ștergem bine cu prosoapele din baie. Ne îmbrăcăm cu aceleași haine. Intrăm în restaurant. Dansăm un pic acolo unde se dansează. Prietenii noștri dansează cu noi. O horă se înfiripă cu o larghețe atât de mare, încât nu ai cum să mai ieși din restaurant în mod onorabil.
La sfârșit le spunem mirilor:
„Felicitări! Casă de piatră! Așteptăm copiii noștri să se joace cu ai voștri cât mai curând!
Ne-a plăcut maxim dansul vostru!” Am dispărut un pic. Ne-am făcut de cap.
