Nicolae Spătaru s-a născut în 1961 în Ținutul Herța, Ucraina. Este poet, prozator, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, al Uniunii scriitorilor din România și al PEN-club-ului. Conduce revista de proză și arte vizuale Quadrat. A publicat nouă cărți de poezie, două cărți de proză scurtă și una de publicistică. Câteva din premiile pe care le-au primit volumele sale, sunt: Premiul pentru debut al Salonului de carte, 1992; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, 1998; Premiul Fundației Culturale Române, 1998; Textele sale au fost traduse în limbile: engleză, franceză, germană, cehă, maghiară, ucraineană, rusă, neerlandeză, azeră, tătară și spaniolă. În cele ce urmează, vreau să vă recomand romanul său Măștile lui Brejnev, apărut în 2020, la editura Paralela 45.
Acțiunea romanului Măștile lui Brejnev se desfășoară în cea mai mare parte în satul Sinihău, imediat după moartea lui Leonid Ilici Brejnev. Oamenilor le era frică de un război cu americanii, care, după moartea lui Brejnev, trebuia să înceapă din clipă în clipă. Viața sătenilor era tulburată, numărul deceselor a crescut brusc. Președintele sovietului sătesc a cerut de la raion, măști de gaz pentru toți locuitorii comunei și, de aici, începe o întreagă epopee care îl are în prim-plan pe secretarul sovietului sătesc, Marcu Filipescu, a cărui viață este dată peste cap din momentul în care a depozitat trei sute de măști antigaz într-o cămăruță din casa sa.
E un roman pe gustul tuturor celor cu simțul umorului, plin de ironii, de glume și povești spuse cu atâta naturalețe și dezinvoltură, de care poate fi capabil doar cineva cu mult talent și o suplețe a minții de
invidiat. Umorul fin și de calitate, ritmul alert, prospețimea scriiturii și a abordării tematice, face romanul plăcut și ușor de citit. Chiar dacă râzi și te amuzi pe cinste de la prima până la ultima pagină, totuși miza romanului nu se rezumă aici. În spatele comicului, absurdului, grotescului, se ascund o mulțime de probleme sociale, de familie și, nu în ultimul rând, politice. Nicolae Spătaru ne transmite lucruri seriose prin satiră, ori e știut că o glumă explică mult mai profund o situație decât o mie de cuvinte. Întrebările pe care ajungi să ți le pui citind această carte sunt o sumedenie, de la cele de tip detectiv, la cele existențiale. E o mare reușită să inserezi lucruri serioase într-o atmosferă degajată. Să ai personaje cu obsesii ca în Orbirea lui Elias Canetti sau situații absurde ca în romanele lui Kafka, dar mult mai aproape de tine, devenind ușor recognoscibile, pentru că le-am trăit sau cunoscut chiar noi. Iar dialogul, cel care în- suflețește un roman, este aici foarte plastic și autentic, ori în viața reală, dacă vom fi atenți, vom observa că discuțiile celor din jur pot avea, în același moment, gravitate, ridicol, comic și absurd.
Sub umbrela umorului, romanul adună o mulțime de întrebări, (cine sunt aceste măști de fapt?), de tipuri umane, de moravuri, de prejudecăți, de angoase sociale sau frici întreținute de politicieni și multe altele, dar ceea ce contează e că multe din aceste situații, spaime sau fracturi de gândire, taie timpul și spațiul, ele regăsindu-se în mințile, pe limbile și în viața oamenilor din diferite țări și perioade, ceea ce ne demonstrează că nu învățăm nimic din istorie. Mi-au plăcut nespus secvențele unde e vorba despre acea ,,misiune” importantă: ,,De felul cum va fi îndeplinită această misiune depinde viitorul societății noastre și a întregii omeniri. Felul în care va fi refăcut, apoi, recroit universul, re-aranjat, acceptat, văzut”. Simțul ridicolului printre politrucii sovietici era rar, dacă nu inexistent. Însă, indiferent de regimuri, oamenii își duc viața cu problemele, bucuriile și durerile lor: ,,Bunica se plângea și se văicărea mereu. Spunea că o doare peste tot. Mama încerca s-o liniștească, că totul va fi bine și eu nu puteam înțelege cum poate să te doară trupul, să te doară ceva, că pe mine, pe-atunci, nu mă durea nimic. Și ce este durerea? Habar n-aveam.”
Măștile lui Brejnev este un roman care te face să râzi și te face să gândești, să-ți pui întrebări. Marcu Filipescu și măștile vă așteaptă: ,,- Tu? Ce s-a întâmplat cu celălalt Președinte?/ – Nimic grav. A murit.”
