Mare distracție, mai ales de la lipiciul de pe degete și de la inimioarele cu mesaje decupate pentru felicitările de 8 martie. Copiii pregătesc cu sârg surpriza pentru mămici. Colorează în nuanțele preferate ale mamelor florile de pe copertă, conturează cifra 8 cu grijă, să nu dea peste margini. Cum se traduce ”I love you to the moon and back, teacher”, mă întreabă. Unii mă numesc Sora Anda, pentru că așa se adresează între ei la biserica unde merg. „Te ubesc”, „fuarte mult”, „ești cel mai frumos mami” au tot creionat copiii în mesaje și doar „să mă yerț” a scris unul dintre băieței. Am corectat împreună greșelile, căci pentru asta s‑au înscris la lecțiile de limba română din Londra. „Nu este nicio jenă faptul că mai greșiți, important este mesajul”, am intervenit pentru a‑i încuraja.
„Aici am desenat un soare”, „aici e familia mea și pisica noastră”, „aici îs eu cu mami”, „aici am desenat fluturași”, îmi arată copilașii mândri. „Asta e mama mea”, îmi zice cel mai retras dintre puști. „Iar tu unde ești?”, întreb. Închide atent felicitarea și îmi arată un băiețel desenat pe coperta din spate. „Sunt aici. Nu am vrut să o deranjez pe mami”, mi‑a zis trist.
Astăzi așa #povestirilondoneze.
