coboram pe strada valeriu cupcea
și la un moment dat am observat
o pisică pe gard
care privea într-o direcție oarecare
ignorând faptul că-i zâmbesc și-i fac
o poză cu telefonul mobil, părea un sfinx
mi-a scris o fostă colegă de clasă, chiar era
un sfinx egiptean, a doua zi am postat
fotografia pe FB și mi-am căutat de treabă
seara aveam o mulțime de like-uri și tot atunci
am citit știrile despre krivii rih
unde o rachetă iskander a omorât
oamenii pașnici dintre care
jumătate erau copii
mă uitam la pisica indiferentă apoi priveam
la imaginea video unde o mamă mângâie
continuu mâna copilului mort
o mână ieșită de sub celofanul acoperind cadavrul
și-i spune „soarele-soarele meu”
tot atunci neputința și oroarea au răsărit
în sufletul meu
și un nou sfinx s-a născut
fetița din autocar
fetița din autocarul
plin de refugiați ucraineni
cursa Chișinău-Praga
are vreo 5-6 ani
părul ei blond este prins în mai multe
cosițe zglobii
dar asta nici pe departe
nu-i anulează expresia serioasă a feței
are mișcări econoame
învățate în urma refugiului
de la părinți
desenează cu o cariocă galbenă
niște obiecte
de care nu-mi dau seama ce sunt
folosește
ce-i drept
și roșu
dar tot nu mă prind
e o zăpușeală mare
la graniță
toaletele sunt mizerabile
nu este niciun loc de unde să procuri apă
iar vameșii sunt cuprinși de o lâncezeală jegoasă
care erupe uneori în violență verbală –
țară UE, cum ar fi
admir cuiburile de rândunici
de unde se aude piuitul insistent
mângâi o cățea
cu privirea impasibilă
și vreo 8 mamele
evident că nu este sterilizată
mă întorc la autocar
fetița nu e la locul ei
privesc desenul încă o dată
și văd un soare răsturnat
care ne va arde pe toți
***
șobolanii nopții
rod întruna
ceva
cronț-cronț-cronț
dințișorii lor ascuțiți
privirile smălțuite
o determinare cumva mecanică
sunt cei care vor rămâne
în urma noastră
în urma dezastrului
ne vor roade oscioarele
de fapt chiar acum
ne privesc din găvanele
craniilor noastre
atât de frumoase
ca niște jucării
de Crăciun
drumul de la Bistrița
când am rămas blocați la graniță
la punctul vamal Sculeni
pentru câteva ore
pasagerii celor trei autocare
cu ghinion
căutau peticele de umbră
proiectate de șoproanele dărăpănate
și de copacii ofticoși
am găsit și eu un loc
printre nenorociții ăia
refugiați ucraineni și
moldoveni gastarbeiteri
am deschis antologia
Three Poets of the First World War
și mă gândeam la viață și moarte
la Ivor Gurney Wilfred Owen Isaac Rosenberg
citeam cu un creier topit
despre gazele folosite pe Somme
și simțeam cum îmi înțepenesc membrele
când deodată
ce să văd?
o libelulă
s-a așezat pe marginea cărții
era delicată
precum sunt poeții bețivi
sau cei morți
atunci am simțit și eu
aripile sub tricou
am început să levitez
și am văzut de sus Prutul
ca un șarpe de argint
strecurându-se
printre dealurile
încinse de soare
refugiați ucraineni și
moldoveni gastarbeiteri
mă priveau curioși
iar câțiva copii
au fluturat din mâini
zâmbind
***
zilele nopțile lasă-le tălpile
roase respiră adânc și vorbește
întoarce cuvintele înapoi în câmpie
în micile lor vizuini unde sensul
privește fără a clipi și ochii
sunt sâmburi din pepenii verzi și retina
întoarsă pe dos te amușină restul
nu mai contează că-i soare întruna
repede zboară se-nalță și cade
fără de care puținu-i întregul
nu mai e aer nici nu mai e cazul
nu mai e inimă fierbe doar splina
și din asfaltul încins se ridică
mâinile voastre și ăsta-i infernul
