Sunt patru săptămâni de tot
de când aștepți ca să se facă mâine
nu dormi deloc nu dorm deloc
printre dărâmături și prin ruine
În Mariupolul în care ne-am cunoscut și ne iubeam
prin parcuri și muzee și prin cafenele
„acum nu se mai văd acele stele
la care până dimineața ne uitam”
Sunt patru săptămâni de când
eu mă gândesc neîntrerupt la tine
tu alungată în subsoluri sub pământ
de unde se aud doar vaiete și doar suspine
Muzee biblioteci scări copaci totul dispare
în foc și în fum și în metal șterse cu peria
acum tu ești cum spun poeții ca o lumânare
iar eu sunt precum un lagăr din Siberia
Din inelele noastre doar golul a rămas
golul nu-l vor putea distruge iată
orașul tău de pe fața pământului l-au ras
ca și cum nu ar fi fost niciodată
Orașul tău l-au distrus jubilând
tu te ascunzi într-un lift care urcă spre nicăieri
cine e următorul orașul meu e la rând
e rândul meu să mă ascund într-o cușcă de fier
Orașul tău de pe fața pământului l-au ras
poate îl vor rade și pe al meu deodată
l-au ras îl vor rade nimic n-a rămas
acolo unde noi ne-am iubit odată
