Etheridge Knight (1931–1991) s-a născut la Corint, Mississippi. A dus o viață neliniștită, renunțând la liceu pe când era încă adolescent, alăturându-se armatei pentru a lupta în războiul din Coreea. În timpul războiului a fost grav rănit, ceea ce l-a făcut ulterior dependent de droguri. Knight a fost condamnat pentru tâlhărie în 1960 și a executat opt ani în închisoarea de stat din Indiana.
Fiind în închisoare, Knight a început să scrie poezie și a corespondat cu Dudley Randall și Gwendolyn Brooks (unii dintre cei mai vizibili poeți de culoare de pe atunci). În primul său volum de poezie, Poeme din închisoare (1968), Etheridge a inclus următorul text pe coperta din spate: „Am murit în Coreea din cauza unei răni de șrapnel și narcoticele m-au înviat. Am murit în 1960, din cauza unei pedepse cu închisoarea, iar poezia m-a readus la viață.”
O Fabulă
Au fost odată ca azi ca ieri ca niciodată 7 bărbați și femei, toți / în celule de închisoare. Cum cei 7 bărbați și femei nu erau vinovați de vreo crimă, ei erau închiși aici din cauză că pielea lor era neagră. Zi de zi, prizonierii umblau prin celulele lor tânjind după libertate. Iar temnicerii cu pielea de alte culori decât ei, râdeau de prizonieri și îi băteau cu bețe și le aruncau mâncarea pe jos. În sfârșit, prizonierul nr.1 a zis, „Eu mă voi educa și voi imita oamenii de alte culori decât noi. Aceasta e calea spre libertate – hai și voi, faceți ca mine.” „Pe dracu`, nu”, a zis prizonierul nr.2. „Singura metodă să devenim liberi este să ne rugăm la dumnezeul meu și el ne va apăra așa cum l-a apărat pe Daniel de vizuina leului, așa că uniți-vă și urmați-mă.” „Prostii”, a zis prizonierul nr.3, „Unica ieșire / e prin tunelu` ăsta pe care eu l-am tot săpat pe tăcute, așa că hai, după mine.” „Aș!”, a zis prizonierul nr.4, „e prea riscant. Unica metodă bună / e să respectăm toate regulile și să nu-i înfuriem pe cei de alte culori, așa că haideți frați și surori, haideți după mine.” „Pe dracu’!”, a zis prizonierul nr.5, „Singura ieșire / este să ne facem drum cu armele, dacă voi toți vă / veți aduna după mine.” „Nu”, a zis prizonierul nr.6, „niciunul dintre voi nu are dreptate, voi n-ați analizat situația politică conducându-vă după metoda mea științifică și bling-blong-ul meu istoric. Tot ce trebuie să facem este să așteptăm îndeajuns de mult, iar gratiile se vor îndoi din cauza putregaiului lor. Asta e singura ieșire!” „Ați înnebunit”, a strigat prizonierul nr.7. „Eu voi ieși de unul singur, pârându-vă pe voi toți oamenilor de altă culoare. Aceasta e ieșirea, aceasta e unica ieșire!” „Nu-nu”, / au strigat cu toții, „veniți după mine. Eu știu / unde e ieșirea, unica ieșire spre libertate.” Așa se certau și până acum se tot ceartă, și până acum tot mai stau în celulele lor de închisoare, stomacurile lor / tremurând de frică.
Distrus
Doamne ea a plecat gata m-a lăsat gata și-a / făcut valiza și m-a părăsit
și eu fără să am cum să o fac să
se întoarcă și peste tot viața e
os gol alb luminos nisipul de cristal strălucește
iarba moartea morții murind și brașoavele au dus-o
departe de mine au făcut-o să-și ia râsul și zâmbetele
și moliciunea ei și oftatul de la miez de noapte—
La naiba cu Coltrane cu muzica și norii purtați de vânt
la naiba cu marea și copacii și cerul și păsările
și aligatorii și toate animalele care rătăcesc pe pământ
la naiba cu marx și mao la naiba cu fidel și nkrumah și
democrația și comunismul la naiba cu heroina și iarba
dumnezeu isus și toți apostolii la naiba cu fanon nixon
și malcom la naiba cu revoluția la naiba cu libertatea la naiba cu
toată nebunia asta
tot ce vreau e să se-ntoarcă femeia mea
ca sufletul meu să poată din nou cânta
Haiku
1
Turnul de pază din est
sclipește la apusul soarelui; condamnații se odihnesc
ca șopârlele pe pietre.
2
Pianistul
e zgârcit, la 3 dimineața
cântecele lui cad ca prunele.
3
Soarele de dimineață înclină celula.
Bețivii se clatină ca niște muște schiloade
Pe podeaua închisorii.
4
A alcătui un cântec de blues
Înseamnă a organiza revolte
și a smulge nestemate din morminte.
5
Un copac de pecan desfrunzit
desenează o umbră de creion pe
o pantă de zăpadă luminată de lună.
6
Fulgii de zăpadă căzând
Nu pot amorți durerile mari
Nici egala liniștea de oțel.
7
Sub umbrele lunii
Un băiat înalt scoate cuțitul și
Feliază gheața strălucitoare ca stelele.
8
În iarba de august
Lovită de ultimele raze de soare
Ceașca crăpată de ceai urlă.
9
Să faci jazzul să vibreze în
Șaptesprezece silabe NU ESTE
O muncă de poet onest.
Traducere: Cristina Dicusar
