Aniela Clițan (născută în 1978, la Cluj-Napoca) a absolvit Jurnalistica în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea Babeș-Bolyai. Și-a continuat studiile în consiliere psihologică la Wellington Institute of Technology, Noua Zeelandă, și în terapii expresive în cadrul Catedrei de Psihoterapie a Auckland University of Technology, Noua Zeelandă, unde a locuit timp de 16 ani și a profesat în domeniul psihoterapiei. În plan literar, a publicat poezie în revista „Timpul din România”, ediția din Republica Moldova, în Planeta Babel, Meridianul Timișoara, Helis, Good Reed Magazine (UK), Spirit of Change Magazine (New England, USA) și proză scurtă pe platforma de flash fiction Laconic. În prezent, locuiește în Lisabona și, începând din luna ianuarie 2023, participă online la Atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviță”, coordonat de scriitorul Dumitru Crudu la Chișinău. În 2025 a debutat editorial cu volumul de proză scurtă Ziua marii destăinuiri, apărut la Editura Revistei Timpul. Asupra acestui volum mă voi apleca și eu în cele ce urmează.
Dintru început aș spune că prozele Anielei Clițan sunt imposibil de încadrat în una dintre cele două specii principale ale genului epic, ele nefiind nici povești, nici povestiri. Mai exact, ele încep sub formă de povestiri, debutând în registrul realismului obiectiv, ilustrând situații de viață perfect verosimile, din arealul spațio-temporal al societății contemporane de oriunde (în prozele sale, Aniela nu specifică niciodată locul acțiunii), dar undeva pe traseul firului narativ, al firului roșu, apar, ca de nicăieri, elemente de fantastic sau elemente ce suspendă logica comună a lucrurilor, cum ar fi realități paralele, metempsihoză, transgresări ale unor spirite neobosite sau mai degrabă neodihnite. Altfel spus, prozele sale se situează cumva la granița dintre genuri, dar și la granița dintre lumi, la granița dintre logic și ilogic, dintre real și ireal, dintre vis și realitate.
Desigur, în acest climat misterios, creat și condus cu mare finețe narativă de Aniela Clițan, descoperim o mulțime de situații de viață care suscită o atenție sporită în câmpul logicii, sau, mai bine spus, care resuscitează logica firească a lucrurilor. De exemplu, ajungi să te întrebi: de ce o femeie și-ar lăsa baltă soțul și ar fugi în lume cu un copil orfan, furat de pe stradă, de ce s-ar lăsa un bărbat aparent calculat atras în jocul straniu al unei femei misterioase, ce anume poate să provoace o amnezie intermitentă care să te facă să renunți cu cea mai mare naturalețe la cele mai mari obiective ale vieții și să te complaci într-o lâncezeală aparent lipsită de orice consistență și de orice finalitate, ce faci cu un copil care are prieteni imaginari, dar ai căror prieteni imaginari se dovedesc a fi spirite clarvăzătoare, sau, mai ales, cum te raportezi la un bărbat care oscilează între a se considera bărbat sau femeie și care târăște după el o păpușă pe care uneori o consideră vie? Acestea ar fi doar o parte dintre întrebările pe care nu ai cum să nu ți le pui lecturând prozele Anielei Clițan. La unele dintre ele răspunsul se întrevede spre finalul lecturii, devoalâdu-se fie complet, fie parțial, dar oricum, producând o undă de șoc, la altele rămâne complet ascuns, transformându-se în tema ta de gândire sau de reflexie. De altfel, întregul volum funcționează ca un veritabil mystery box literar, forțându-te să te întrebi la începutul fiecărei noi proze ce situație misterioasă îți va mai fi dat să dezlegi și totodată ținându-te cu sufletul la gură până la ultimul cuvânt al fiecărui text. Și fie că vei fi intuit rezolvarea misterului, fie că te va fi luat complet prin surprindere dezlegarea autoarei, gimnastica minții la care ești supus nu poate decât să te ajute pe termen lung, dezvoltându-ți capacități diverse, cum ar fi intuiția, logica fizică, dar și metafizică și, de ce nu, capacitatea de a reacționa firesc în fața aparentului nefiresc întâlnit pe parcurs.
Desigur, un cititor atent va fi observat deja că am tot folosit în această cronică cuvântul „aparent”. Și aceasta pentru că, în fond, volumul Anielei Clițan este despre diferența, adeseori imensă, dintre aparență și esență, despre tendința omului superficial de a pune etichete fără să cunoască adevărul din spatele aparențelor, adevăr care de cele mai multe ori poartă numele de „traumă”.
Astfel, prin volumul de proză Ziua marii destăinuiri, Aniela Clițan ne lansează o invitație la reflecție, la cunoaștere profundă, la răbdare în relațiile interumane, la o mai mare ancorare în realitate și la o lepădare de superficialitate, în toate domeniile vieții.
