Festivalul „Întâlniri la TIMP”, organizat de revista „Timpul din România”, ediția din Republica Moldova, a fost un eveniment remarcabil, pe de o parte, prin prezența poeților din străinătate, iar pe de alta, prin intimitatea caldă, sinceră și luminoasă, creată de legăturile de prietenie și de atmosfera minunată. Deja mi-e dor de a treia ediție!
Poate că cineva s-a gândit că ploaia, înarmată cu niște clăbuci de nori posomorâți, ne va speria, dar cei care iubesc poezia iubesc deopotrivă și ploaia. Așa că, în prima zi a festivalului, sala Muzeului Național al Literaturii Române a fost plină. Oameni deschiși, talentați, uniți prin respectul pentru artă și literatură, dar și prin bucuria rară de a fi împreună în jurul cuvântului scris.
Întâlnirea cu poeții Nikolaos Vlahakis (Grecia), Brankica Radic (Franța), Dániel Levente Pál (Ungaria) și Cătălina Bălan (România) a fost o călătorie prin patru sensibilități poetice și patru feluri de a privi lumea, dar și o demonstrație a faptului că poezia rămâne una dintre puținele limbi pe care le înțelegem cu toții.
Fiind om de televiziune, evident că am fost impresionată (de fapt, uluită, dar nu vreau să par patetică) de fotopoemele înșiruite – asemenea unor perle negre pe firul Ariadnei – în filmul The End or the Beginning of Everything, semnat de Liviu Dospinescu și Gabriel Moroșanu.
A urmat recepția de la Ambasada Greciei în Republica Moldova. Păi, cum altfel, dacă Excelența Sa, domnul Nikolas Krikos, este și poet, iar prietenia pe care o are cu revista „Timpul din România”, ediția din Republica Moldova, este bine cunoscută?
În a treia zi a festivalului am participat cu drag la dezbaterile pe marginea unui subiect sensibil, dar extrem de necesar: locul literaturii de astăzi în contextul războiului. Consider cu toată tăria că oamenii de cultură nu pot rămâne în afara acestor discuții și nu au dreptul să se retragă într-un estetic conceptual, plasându-se în afara vremurilor pe care le trăim. Comunitatea oamenilor de cultură este obligată să fie de partea dreaptă a istoriei. Altfel, războiul hibrid va câștiga și mai mult teren – semnele le vedem deja în jurul nostru. Suntem sufocați de atâta minte rătăcită… La discuție au participat atât oaspeții festivalului, cât și scriitorii noștri, care – am avut această impresie puternică – simt mult mai acut timpul rănit de focul războiului: Ivan Pilchin, Radmila Popovici și Maria Pilchin.
A urmat un maraton de poezie și un tort aniversar (oferit de poeta și susținătoarea fidelă a revistei Viorica Nagacevschi): o seară faină la Caffè Delle Colonne, cu multe conversații care au continuat firesc ceea ce începuseră poemele. Mă bucur enorm pentru șansa de a o cunoaște pe Cătălina Bălan, care și-a lansat cartea De partea bună a hărții (Editura Paralela 45), și sper să mai port multe discuții despre lume, literatură și teatru cu poetul și profesorul de studii teatrale Liviu Dospinescu (Québec, Canada).
M-am surprins de câteva ori întrebându-mă ce anume face ca un asemenea eveniment să rămână cu tine și după ce se încheie. Nu sunt doar lecturile, nici doar numele invitaților. Cred că este sentimentul acela rar că participi la ceva autentic, fără emfază și fără zgomot inutil. Oameni veniți din locuri diferite, cu istorii diferite, găsind pentru câteva zile un limbaj comun. Iar asta, în vremurile pe care le trăim, nu este puțin lucru. Pentru câteva zile, literatura a ieșit din cărți și din reviste și a devenit prezență vie: am avut răgazul să ne ascultăm, să punem întrebări, să ne contrazicem și să ne recunoaștem unii pe alții din-colo de biografii și granițe. Festivalul nu a fost doar despre poezie, ci și despre această nevoie profund umană de a nu rămâne singuri într-o lume pe care, adesea, nici nu o mai recunoaștem.
Le mulțumesc a mia oară scriitorilor Maria Ivanov și Dumitru Crudu pentru această ispravă pe cinste și tare sper să se mai întâmple. La mulți ani, revista „Timpul din România”, ediția din Republica Moldova!
