Călin Dănilă, Orchestra PI, Junimea
Volumul lui Călin Dănilă este atipic în peisajul literar contemporan. Dar și biografia autorului e pe măsură. Un autor care debutează foarte târziu, câștigând concursul de debut 2023 al Editurii Junimea, cu un volum de poezie care este greu de încadrat și departe de trendul și de moda actuală din poezia românească. Dar asta nu pare deloc un neajuns pentru cine are curiozitatea să‑l deschidă și să‑l citească cu ceva atenție. Nu spun cu multă, pentru că, oricum, va fi prins în textura sa destul de repede și iremediabil. Un motiv este ineditul său. Cu siguranță, și certa sa valoare literară. Dar una dintre întrebările
pe care și le va pune cititorul avizat va fi: de unde vine, de unde a apărut acest autor, unde poate fi încadrat? Este anti‑proză, proză poetică, este poezia vreunui viitor curent poetic, este postmodernism, textualism? Câte ceva din toate? („Sângele trebuie amestecat cu votcă și cafea tutun fin și postmodernism.”) Pe măsură ce pătrunzi și asculți ritmurile surprinzătoare ale Orchestrei PI se nasc aceste întrebări. Imagini foarte bine construite trimit spre Constantin Acosmei („gaura neagră/ gaură albă în care s‑a aruncat moartea”), altele se duc precum textele lui Cristian Popescu („m‑am întrebat ce simte carnea mea într‑o cutie de conservă”), ba chiar apar brusc personaje buimace (care dispar imediat într‑un vârtej ireal) parcă din povestirile lui Florin Lăzărescu. Riscante asocieri, cu siguranță, dar volumul, consistent, le permite. Dar asta ne oferă Călin Dănilă. O lume în care lirismul se decantează și disimulează printre Ștuț, Șurubel, Alexandra, Madam Special, Mânuță. O magie, o rostire muzicală continuă, care nu lasă cititorul în pace, îl duce prin tot felul de mahalale, prin târgul etern de provincie, străzi urmuziene, cafenele, supermarketuri impersonale, viață („VIAȚA, un roman prost umplut cu deoareceuri”). Un puzzle care e ridicat la rangul de literatură de primă clasă, pe tot parcursul cărții, de două mari atuuri pe care le posedă autorul – oralitatea debordantă și naturală („Vom invita în orașul nostru fantoma lui Ricardo Reis, care va executa un dans cu luna. Facem o chetă de cinzeci de bani de persoană și‑i luăm două sifoane că fantoma bea sifon și luna nu bea nimic – înțelegi ce vreau să spun. Trebuie neapărat să‑l invităm, că mi‑a trosnit aseară mobila.”) și imageria cu rădăcini în realismul magic. Confesiunile orchestrei lirice ale lui Călin Dănilă mai ascund însă și multă autoironie și un fel de destin/e arlechinești și alienări. Nimeni nu mai caută soluții, sensuri, adevăruri, nu mai dă vreun sfat sau vreo informație, doar vorbesc și trăiesc. „Nelucu‑Făr‑De‑Pereche poartă un tricou câte șase luni. Așa a scăpat de încercuire. Acum răspândește filozofia semicercului. În spate, miros de transpirație stătută, în față, spectacolul lumii.” Întregul volum pare alcătuit din bucăți de kaddish fără sfârșit sau monologuri aparent doar pentru sine: „Merg fără țintă, străbătut de un ocean de camere/ cumplit de mici și goale, în care răsună cîntece de petre‑/ cere. Stors, uzat, debusolat, cu o mînă moartă, m‑am/ trezit că‑i dau o îmbrățișare cușeră la colțul străzii. Dar,/ Doamne, Tu știi că eu nu fac chestii dintr‑astea!” Ca și numărul invocat în titlu și o orchestră care este, în fapt, Lumea văzută de poet.
Costantin Arcu, Tramvaiul 13, Limes
Constantin Arcu, prozator bucovinean de marcă, autoexilat în cea mai mare parte a ultimilor ani în capitală, revine cu un roman impresionant din multe puncte de vedere, apărut la Editura Limes, în 2023. Cu o temă de actualitate, evocând perioada pandemiei, Tramvaiul 13 explorează societatea românească actuală cu tarele ei profunde. Criza generațiilor, schimbările importante care au loc acum, corupția, drama persoanelor în vârstă sunt reliefate cu o luciditate și spirit de analiză remarcabile. Cu personaje din volume anterioare, romanul sugerează, cum remarca în postfața volumului criticul Mircea A. Diaconu, nu neapărat o cronică de familie, dar o cronică a unei lumi în derivă. În capitole foarte bine construite și cu personaje diverse, bine conturate – miniștri, secretari de stat, milițieni, afaceriști sau pur și simplu oameni obișnuiți de care profită oricine poate sau de care se distrează într‑un mod grotesc adolescenți de cartier –, acțiunea romanului împletește destinele unor oameni actuali, vii, pe care îi putem regăsi oriunde în jurul nostru. Într‑un mod tragic însă, pentru că toți sunt prinși într‑un joc obscur, în care cele mai importante sunt banul, moștenirile, combinațiile politice. Fie că întâmplările se petrec în capitală sau în provincie, în spitale sau centre de carantină închegate în grabă pe bani publici și cu manageri dubioși sau falși medici, dar și în irealul dar atât de realul tramvai 13 – o metaforă a lumii actuale, a unei țări ea însăși grav bolnave, atinsă de o maladie greu de înțeles de personaje, dar și de cititori. Pe care, totuși, autorul ne‑o explică, indirect, fără să fie vădit tezist sau categoric, dar din care se ivește viața așa cum este ea, cu toate cele rele și bune.
Mircea A. Diaconu, Ciprian Porumbescu. În marginea imperiului, EUS
O carte de neratat pentru cei interesați de spațiul cultural bucovinean de altădată și nu numai, apărută la Editura Universității din Suceava cu ocazia Anului „Ciprian Porumbescu”, este cea scrisă de Mircea A. Diaconu, Ciprian Porumbescu. În marginea imperiului. Interesul criticului și istoricului literar pentru Bucovina este permanent, remarcabil, la fel de viu precum în studiile sale anterioare despre Mircea Streinul, Traian Chelariu, Teofil Lianu sau mișcarea Iconar… Cartea recuperează imaginea tânărului Ciprian Porumbescu („Ciprian este un spirit liber, atât de liber încât nu devine nici măcar robul propriilor convingeri sau al propriilor speranțe”), atmosfera epocii în care a trăit, drama sa și a întregii sale generații de intelectuali români gravitând cu fragilitate deseori între condiționările istoriei și geopoliticii. Boală, iubire, boemă, călătorii, patriotism și, mai presus de toate, Muzică. Jurnalul său, jurnalul unui tânăr artist, și corespondența constituie coloana vertebrală a unui studiu fascinant care este și nu este despre Porumbescu, pentru că odiseea manuscriselor lui este identică aproape cu luminile și umbrele secolului în care a trăit – la marginea unui imperiu.
