Filmele pe care vi le prezint în acest număr al revistei „Timpul” au fost deja remarcate și chiar înalt apreciate de comunitatea cinematografică. De cele mai dese ori filme din această categorie sunt prezentate publicului larg drept „drame psihologice”. Iată deci și primul punct comun al realizărilor de astăzi. Mai există unul: ambele nu au un fir epic bine definit. Ni se prezintă un cadru, câteva personaje și apoi totul e un fel de joc, o evoluție a raporturilor dintre personaje, o evoluție a cunoașterii acestor personaje. În afară de prezentarea personajelor nici nu ai cum povesti aceste filme. Atâta avantaj pentru un cronicar de film cu ele: nu riști un spoiler!
A Real Pain (2024, Jesse Eisenberg).
„American Film Institute” și „National Board of Review of Motion Pictures”, două prestigioase asociații de specialitate americane, au inclus, ambele, filmul lui Eisenberg în topurile lor respective ale celor mai bune 10 realizări ale anului. Filmul a primit patru nominalizări la Golden Globe și două nominalizări la BAFTA. Rolurile principale au fost interpretate de Jesse Eisenberg în persoană și Kieran Kyle Culkin. Culkin, de altfel, a luat și un Golden Globe pentru cel mai bun actor într‑un rol secundar. Jesse Eisenberg a fost nominalizat, și el, pentru cel mai bun rol masculin, dar la această categorie Golden Globe a fost decernat actorului născut în România, Sebastian Stan.
Să revenim însă la A Real Pain: doi veri drepți (David și Benjamin Kaplan) pleacă împreună într‑o călătorie „inițiatică” în Polonia, în componența unui grup organizat. Călătoria nu este una întâmplătoare: bunica lor este o supraviețuitoare a holocaustului, care a locuit în Polonia. Călătoria include vizita fostelor lagăre de exterminare ale evreilor, iar verii mai vor să viziteze și casa în care a locuit cândva bunica lor… David și Benjamin au fost cândva foarte apropiați, dar acum prea multe îi desparte: David are job și familie, pe când Benjamin a rămas un adolescent vânturatic și fără căpătâi. Ceva i‑a despărțit, iar acum va trebui să reconstruiască o relație…
Însă filmul nu este despre cum se înțeleg sau nu niște „frați”. Totul e în titlu! Filmul este despre durere. Spectatorul este nevoit să facă un studiu comparativ: a cui durere e mai mare? Cea a victimelor holocaustului?
Destinul de emigrant al bunicii Kaplan? Incapacitatea lui Benjamin de a‑și găsi un rost în viață? Agorafobia și insociabiliatea lui David? Ori poate că totul e una și aceeași durere, care doar capătă forme și intensități diferite? Durerea poate să dispară ori se subordonează aceleiași legi de conservare a energiei, doar transformându‑se?
All We Imagine As Light (2024, Payal Kapadia). Este primul lungmetraj al tinerei realizatoare (e născută în 1986). Payal avea doar opt anișori când pentru ultima dată un film indian a fost selecționat pentru competiția oficială a festivalului de la Cannes. Se întâmpla în 1994 când a fost selecționat Swaham de Shaji N. Karun. Dar spre deosebire de Swaham, filmul lui Payal a luat Le Grand Prix la Cannes, al doilea premiu al festivalului după Palme d’Or, deși autorul acestor rânduri consideră că a fost cel mai bun film din concurs, cel puțin net superior aberației care a luat marele premiu anul acesta. De altfel, aceeași „National Board of Review of Motion Pictures”, despre care am pomenit mai sus, l‑a clasat în top 5 al filmelor anului, iar autorul acestor rânduri nu a văzut încă ceva mai bun. Nu știu dacă Kani Kusruti, Divya Prabha și Chhaya Kadam vor lua premii de specialitate anul acesta, dar, cu certitudine, prestația lor e absolut excepțională, poate chiar peste ceea ce au demostrat ansamblul de actrițe din Emilia Perez.
Dar să revenim la film: trei femei, Parvathy, Prabha și Anu, lucrează la un spital din Mumbai. Prabha și Anu locuiesc împreună. Lui Parvath, cea mai în vârstă dintre cele trei, tocmai i‑a decedat soțul. Imobilul în care locuiau va fi demolat, iar soțul nu i‑a lăsat niciun act oficial. Nimic. Și ea va pierde locuința fără niciun drept de compensație sau relocare… Prabha a fost măritată conform tradiției: înțelegere între familii, dar soțul ei a plecat în Germania după câștig și de mai bine de un an nu dă niciun semn de viață. Însă pentru toată lumea, Prabha e femeie măritată. Și ce dacă un medic din spital îi face curte și îi dedică poeme? Anu e cea mai tânără. Familia îi caută activ un soț, dar Anu tocmai face cunoștință cu un tânar și o poveste de dragoste se înfiripă. Doar că el nu e de aceeași confesiune cu Anu…
Iată deci și decorul. Și cum să ieși din asta?
