În această toamnă au avut aniversarea trei oameni ai literelor care nu pot fi trecuți cu vederea. Nu doar că nu pot fi trecuți cu vederea, dar trăiesc cu convingerea că întreaga cultură basarabeană ar fi alta acum fără aportul lor în planul criticii, al poeziei, al literaturii pentru copii.
În septembrie a împlinit 80 de ani academicianul Mihai Cimpoi, un uriaș critic al acestei culturi, dar și un luptător pentru românitatea noastră, încă din anii tinereții. În noiembrie a marcat 70 de ani poetul Arcadie Suceveanu, un poet care literar a marcat atât cultura română din Bucovina și Basarabia, cât și pe cea din România. Arcadie Suceveanu a făcut parte mai întâi din viața editorială, apoi din întreaga scenă culturală decade la rând. O personalitate care nu poate fi trecută cu vederea. În decembrie un alt maestru basarabean a ajuns la 75 de ani. Vasile Romanciuc, un autor care atât prin creația sa, cât și prin munca editorială a consolidat, schimbat, marcat literatura de aici, în special prin colecțiile destinate micilor cititori. E suficient să amintesc colecțiile Prima mea bibliotecă și Biblioteca pentru toți copiii de la editura Prut.
Fiecare a contribuit în felul său, dar printr-un efort susținut, nu doar la dezvoltarea propriei cariere literare, cât, mai ales, a celor din jurul lor. Tocmai de aceea mi-am dorit să las acest mic semnal ca să îmi exprim prețuirea și recunoștința pentru Arcadie Suceveanu, poet marcant în istoria noastră literară, cu care am și am avut șansa să lucrez (și să învăț multe de la domnia sa), Mihai Cimpoi, neobosit purtător al românismului și cel mai mare eminescolog al acestei culturi, Vasile Romanciuc, care ca Sfântul Nicolae (pomenit tot în decembrie) este un „chip al blândeților”, dar și un mare poet și un mare susținător al poeților de lângă el.
Dacă m-ar fi întrebat cineva pe mine, i-aș fi sărbătorit pe acești mari stejari ai culturii noastre la nivel național, așa cum merită fiecare dintre ei. Însă nu îmi rămâne decât să constat cu tristețe că, poate, drumul nostru spre Europa lasă, ca toate direcțiile de până acum, literatura în ultimul vagon al trenului.
Însă noi știm cât prețuiește fiecare și le urăm la mulți ani lor și bucurie nouă că îi avem.
