La începutul lunii februarie, mă lansam într-o aventură bizaroidă: mă ambiționam să privesc toate filmele din competiția oficială a festivalului de film de la Cannes, ediția 2021… Totul a pornit de la nefericita vizionare a aberației lui Julia Ducourneau, Titane, pentru care i s-a dat și „Palme d’Or”. Am zis că-mi voi face un clasament propriu, de la 1 la 23 (Titane a fost din oficiu plasat pe locul 23, fiind convins că nu voi privi nimic mai rău), ca să-l propun cititorilor revistei „Timpul”. Pe 24 februarie 2022, văzusem 13 filme din 23. Exercițiul a luat sfârșit din motive pe care lesne le puteți înțelege…
Și totuși, vă voi scrie despre două din filmele din competiția anului 2021 (pe cele de la Cannes 2022, care s-a încheiat recet, chiar și pe cele premiate, încă nu am reușit să le privesc) pe care le plasam în topul preferințeleor (să nu uităm de faptul că sunt doar 13 privite). Despre campionul meu, Petrovii în vremea gripei de Kiril Serebrennikov, vă scriam în numărul 7 al revistei „Timpul”. Să vedem acum care sunt nr. 2 și nr. 3: The French Dispatch (Wes Anderson, 2021): Daca ați avut norocul să priviți The Grand Budapest Hotel (2014) veți primi o și mai mare placere de la ultimul film al lui Wes Anderson! Ar fi imposibil și, cel mai probabil, inutil să vă descriu firul epic al celor patru mici povestioare care se derulează de-a lungul acestui minunat vodevil cinematografic. Vom începe de la distribuție: Benicio del Toro, Frances McDormand, Tilda Swinton, Adrien Brody, Timothée Chalamet, Léa Seydoux, Mathieu Amalric… Încă nu ați amețit? Să continuăm: Bill Murray, Willem Dafoe, Owen Wilson, Christoph Waltz… am mai putea adăuga, căci lista e lungă. Chiar dacă stilistic seamănă destul de mult cu The Grand Budapest Hotel, The French Dispatch îmi pare mult mai întreg, fiindcă reușește să desăvârșească acea paletă stilistică schițată în 2014. Nu mai avem nicio aluzie la subiecte grave și tragice, nu mai există acel decalaj între conținut și formă și sentimentul de disconfort creat de această incongruitate, nu mai există acea povară nostalgică față de un trecut puțin glorios, în pofida aparențelor… În The French Dispatch burlescul soft e la el acasă. Magia filmului se construiește cadru după cadru, scenă după scenă, un scenariu și texte cu un umor destul de acid, dar care nu depășește niciodată anumite limite a cumsecădeniei. Este o comedie în care fiecare personaj e o mică bijuterie, iar dacă vă aduceți aminte de măieștrii care animează această mașinărie (vedeți distribuția!), veți înțelege că The French Dispatch este despre plăcerea pură a acestui gen cinematografic!
France (Bruno Dumont, 2021): 2021 a fost pentru Léa Seydoux un an excepțional. Nu mai puțin de 5 filme au avut-o drept protagonistă. Și nu din oarecare: cu un „James Bond” și trei filme în competiția oficială de la Cannes! Dar France este probabil unicul film care se ține întru totul pe performanța actriței franceze, din ce în ce mai vizibilă pe piața internațională cinematografică. Probabil cel mai bun comentariu despre filmul lui Dumont pe care l-am citit în spațiul public sună astfel:
„Un film depresiv pentru depresivi”… Nu vă grăbiți să vă dezinteresați. France a fost întâmpinat destul de rece de critica oficială franceză, ceea ce înseamnă că prezintă, cel puțin, interes. Filmul într-adevăr nu este departe de un rateu, dar este ținut pe linia de plutire, iar uneori reușește chiar să se înalțe deasupra apelor, grație superbei Léa Seydoux și o realizare foarte meseriașă (chiar dacă destul de tipică și lineară). Problema lui Dumont este că a apucat o bucată prea mare pe care nu a reușit s-o digere, decăzând deseori într-o simbolistică primară și în clișeu. Realizatorul a încercat să producă un amplu panou de critică socială (Léa Seydou incarnă o jurnalistă pe care așa și o cheamă – France (iată-ne deja căzuți în clișeu)). Însă dorința lui Dumont de a denunța tot și toate (să zicem că e o particularitate foarte… franceză!) îi joacă festa: filmul a ieșit lung (prea lung), fără ritm unic (la unele capitole poți adormi, altele – demne de filmele de acțiune, cu explozii și împușcături), cu elemente moralizatoare false și ridicole (cum ar fi „boschetarul – filozof ”). Cu toate acestea, filmul se privește bine, te ține în alertă și deseori surprinde. Orice nu ați citi despre France, vi-l recomand!
