Ludmila Cerguță în dialog cu actrița Ala Rusu-Blîndu
Care rol îți guvernează memoria artistică?
Toate. Mă întorc cu gândul, uneori, la eroinele mele: Corina din Ovidiu, Polina din Moneda falsă, Bernarda Alba, madam Ventilă din Jocul de-a vacanța, Cocota din Porunca a șaptea, Crăiasa Zăpezilor… Dar să le invoc pe cele peste 50?… Le am pe toate pecetluite în inima mea.
Și Bătrâna, rolul care ți-a adus nominalizarea UNITEM pentru cel mai bun rol feminin?
Spectacolul Avalanșa de Tuncer Cucenoglu în regia lui Linas Marius ZAIKAUSKAS este un pasaj forte. Pentru început nu prea îmi doream să joc o băbuță. Dar caracterul ei, al unei femei, „general în fustă”, m-a copleșit. Trecută prin atâtea restriști, ea și-a păstrat umorul pentru a supraviețui avalanșei de deziluzii. Un caracter ce te înalță, dar nu te încovoaie, în concepția nu doar a vârstei. Și partenerul, Bătrânul,în interpretarea lui Constantin Stavrat, mi-a fost o călăuză în găsirea expresiei finale a personajului. Așa se întâmplă în arta actoricească: dacă partenerul joacă perfect, și tu, la fel, devii partida lui ideală.
Se tot spune că e mult mai dificil să faci comedie decât dramă. Este adevărat? De ce?
Fiecare cu adevărul său. Eu, personal, caut tandemul între aceste două măști. Prefer să rânduiesc zâmbetul și lacrima. Exact cum se întâmplă în viață. Simplu, omenesc. La durere se găsește leac. Perseverăm.
Despre atmosfera spirituală care domnește în scena teatrului din Bălți…
Dreptul de năzuinţă şi de apărare a talentului nimeni nu ni-l confiscă. Tot ce ne dorim putem obține prin propriul efort. Dacă am dorit să mă aventurez în subiectul de regie, am și montat patru spectacole pentru copii. În colectivul nostru tânăr actoricesc se regăsesc mai mulți care au perseverat să facă și regie: Ciprian Răcilă, Ina Ilașciuc, Pavel Lupăcescu, Natalia Lupăcescu, Onorina Burlacu-Tănase, care este directorul nostru. Atmosfera de creație e aerul nostru pe care îl inspirăm alături de corifeii scenei: Ion Marcoci, Eufrosinia Dobîndă-Volontir, Constantin Stavrat, Eufrosinia Ureche. Dar ceva mistic am avut de trăit, când pentru prima dată am văzut-o pe actrița Emilia Lupan. Avea parcă un nimb de star, o alură și o grație fantastică. Privind-o mi-am zis: îmi doresc să fiu ca ea!
Care sunt satisfacțiile tale profesionale?
Dincolo de scena noastră din Bălți îmi place să jucăm în alte localități. Mai ales în cadrul unor festivaluri de amploare. Anul acesta am avut prilejul să prezentăm spectacolele noastre în România. Teatrele din Suceava, Deva, Bârlad ne-au primit și ne-au oferit un spectator sensibil. O satisfacție enormă, mai ales că aceste evenimente au fost organizate de teatrul nostru în chenarul proiectului „Onor Teatrului Românesc” cu finanțarea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Spectatorul din România ne-a descoperit și asta a fost aidoma unui carusel de emoții, ce ne-a ridicatdispoziția șiîncrederea în forțele proprii, în importanța Artei Teatrale și a fidelității noastre remunerate spiritual.
Cea mai frumoasă artă vizuală este Teatrul?
Așa cum teatrul a evoluat de-a lungul timpului, actorii devenind din ce in ce mai buni, mai eleganți, mai carismatici, iar piesele prezentate devin din ce in ce mai complexe, așa si dorul de Teatru predispune spre iubire. După cum știm, prima dragoste nu se uită niciodată. Ea este cel mai frumos sentiment. Prima iubire a mea a fost și rămâne Teatrul.
