Maestrul Mihail Statnîi este unul dintre artiștii plastici cu ditamai experiență pentru a ține piept intemperiilor, unul dintre cei care prin creațiile lor îți pot aduce aminte că încă n-au capitulat și că mai au destulă forță și talent. Dorința de a se plimba la braț cu Muza prin locuri care nici prin gând nu-ți trec îi ridică temperatura sângelui în vene și-l face să curgă invers curentului. Pictura pentru el e ca și cum ai dansa pe cărbunii încinși fără să-ți muști buzele. Și astăzi, la grămada de ani pe care-i poartă ninsoarea în plete, mai poate concura cu cei mai tineri ca el și, desigur, cu mai puțină experiență. Pe paleta Maestrului se mai înghesuie destule culori care sunt gata să se prindă în horă în orice moment. Rezultatul, ca de fiecare dată, nu se lasă mult așteptat: o expoziție personală cu creații de cea mai înaltă calitate și destul rafinament pentru sustragerea atenției de la lucruri care la prima vedere par și pot fi mai importante.
Mihail Statnîi mânuiește pensula de parcă ar dirija o orchestră de zile mari. Pe acești lăutari și astăzi îi mai putem întâlni în pânzele sale, îmbrăcați în ii și ițari, purtând când pălării cu pene, când căciuli țurcănești. Partiturile îi sunt de ani buni arhicunoscute, notele, de data aceasta culorile, le știe pe de rost. O simplă mișcare de pensulă și pânzele dânsului prind grai, te cheamă la discuție.
Ca tras la indigo și de data asta, îmbrăcat la patru ace, în data de 3 noiembrie, ora 15.00, în sala mare a Centrului Expozițional „Constantin Brâncuși”, cu o săptămână înainte de a împlini 80 de ani, Mihail Statnîi a mai bucurat o dată în plus beau monde-ul din capitală cu o amplă expoziție personală, pictură de o sensibilitate coloristică mai rar întâlnită: nerv și culoare, vibrație și neastâmpăr, taină și descântec, pictură de gen unde figurile zboară dintr-o pânză în alta împrăștiind fiori eterni, din cei cu care respiră artistul. A fost o adevărată sărbătoare pentru cei adunați la eveniment, oameni în vârstă și copii, foști studenți, astăzi cu pletele albe, colegi de breaslă. N-o să afirm că s-au călcat pe picioare, dar au fost într-o cantitate de calitate, anume acei care știu cum ia naștere un tablou, prin ce chinuri trece un artist ca să-și vadă într-un bun sfârșit creația pe simeze și, de ce nu, în colecția unui muzeu sau într-o colecție particulară. Cineva a venit cu flori, cineva cu o carte, cei mai mulți cu vorbe de susținere și încurajare, și asta înseamnă enorm de mult pentru un artist. Mihail Statnîi a trecut prin mai multe perioade ale creației sale, dar a rămas fidel Muzei cu chip de fecioară, pe care o întâlnim în mai multe pânze – ba îmbrăcată ca o prințesă, ba fără o haină pe ea, de fiecare dată atrăgătoare. Tablourile Maestrului sunt pline de magnetism, ele te îmbie să te plimbi prin fața lor nu o singură dată, singur sau în compania altor admiratori, cu unii intrând în polemici care se încheie cu strângeri de mâini și rătăcirea mai departe prin labirintul cu pânze ce îți pun întrebări la care să cauți răspunsuri, te ascultă și-ți răspund prin tușe de penel, contrast de ton și culoare și, cel mai adesea, prin strigătul lăuntric al celui care este nimeni altul decât artistul plastic Mihail Statnîi.
La mulți ani, Maestre, noi creații prin care să-ți putem admira activitatea, fără de care nu mai ești în stare să faci un pas, și să ne dăm întâlnire la următoarea expoziție personală, în aceeași componență, cu aceleași zâmbete! Doar florile vor fi altele și cuvintele mai calde, cuvinte de care ai avut nevoie întotdeauna.
Deschideți ușa Centrului Expozițional „Constantin Brâncuși” și n-o să regretați. În Sala mică, de fiecare dată, o să vă mai aștepte o surpriză. Despre cea mai proaspătă – în numărul următor al Timpului. Să vedem dacă va fi vreo coincidență între ceea ce veți vedea pe simeze și ceea ce vă va aduce la cunoștință umila mea persoană.
