Firul tematic care‑mi permite să reunesc filmele de astăzi este una din problematicile esențiale prezente în ambele realizări, aparent situate la poluri diferite cinematografice: care este locul Omului într‑o lume pe care a cucerit‑o definitiv și modificat‑o într‑atât, încât a dus‑o la prag de distrugere? Să fim înțeleși corect: distrugerea unei lumi în care Homo sapiens e parte constituantă, căci, după cum zicea un umorist american celebru (nu vom aduce citatul exact, pentru a nu scandaliza cititorul cu lexic injurios), nu planeta este condamnată, ci… omul!
Un alt element comun ar fi realizarea estetică, ceea ce numim noi, spectatorii, „frumos”. Oricât de mult am stărui asupra faptului că noțiunea de „frumos” este una foarte abstractă, facem parte din aceeași spe‑ cie biologică, așa că vom conveni tacit asupra unei convenții colective referitoare la imaginea „cinematografică”: ambele filme excelează la acest capitol!
La Panthère des neiges (Marie Amiguet și Vincent Munier, 2021). Pentru prima dată la această rubrică vă prezint un documentar, pe care nu ar fi tocmai corect să‑l denumim animalier, deși este prezentat anume la această categorie de media de specialitate. Filmul a fost un adevărat succes în Franța, cel puțin, înalt apreciat atât de publicul larg, cât și de breaslă. Realizarea a fost distinsă cu premiul César pentru cel mai bun documentar al anului, dar o bună parte din succes o putem atribui cărții lui Sylvain Tesson cu același nume. Cartea La Panthère des neiges a fost câștigătoarea prestigiosului premiu Renaudot în 2019 și o recomand insistent cititorilor acestor rânduri. Este exact cazul când pentru o experiență cognitivă deplină lectura textului se impune! Atât cartea lui Sylvain Tesson, cât și documentarul sunt povestea unei expediții comune a celebrului fotograf animalier Vincent Munier (recompensat cu câteva premii „Wildlife Photographer of the Year”) și a scriitorului în munții Tibet pentru a fotografia (și filma) leopardul zăpezilor, una din cele mai misterioase feline de pe Terra. În afară de imagini maiestuoase, filmul (și cartea) este și o relatare a unei călătorii inițiatice în care dialogurile și reflecțiile asupra condiției umane, rolului omului în ecosistem și… univers dețin un rol important. Realizat în condiții extreme, autorii explorează unele din rarele oaze care încă nu au fost acaparate în întregime de om și ne propun un microunivers rupt din spațiul și temporalitatea modernității umane. Oare doar aceste spații au mai rămas intacte? Care este locul nostru și ce loc le mai lăsăm „leoparzilor zăpezii” pe această planetă? De privit și citit neapărat!
Flow (Gints Zilbalodis, 2024). Dacă a existat un premiu incontestabil al anului 2024, acesta a fost Flow! Oscar pentru cel mai bun film de animație, Golden Globe, César la aceeași categorie, Premiul cinematografic european al publicului – iată doar câteva din distincțiile animatorului leton! Acțiunea filmului se petrece într‑o lume postapocaliptică, în care oamenii par a fi dispărut. Au rămas doar animale și personajul principal, o pisică neagră, care încearcă să se salveze de ceea ce seamănă a fi un nou potop. Apele cresc și pisica își găsește scăparea la bordul unei bărci cu pânză în derivă, pradă curenților și hazardului. Întâmplarea face ca numărul pasagerilor să tot crească: un capibara, un lemurian, o pasăre‑secretar, un câine Labrador… Fiecare cu metehnele, stranietățile și apucăturile lui. Poate că singura caracteristică comună între ei este că niciunul nu este tocmai deprins să colaboreze și să împartă un spațiu cu celelalte specii. Iată și marea provocare: vor reuși oare eroii noștri să‑și depășească obișnuințele, fricile, apucăturile, esența însăși a speciilor respective pentru a colabora și supraviețui? Spectatorii sunt de‑a dreptul vrăjiți de universul oniric creat de animatori (trei echipe distincte au lucrat la proiect: una la Paris, alta la Marseilles și a treia la Bruxelles). Guillermo del Toro scria entuziasmat după vizionarea filmului că acest stil reprezintă viitorul filmelor de animație. Și, nu în ultimul rând, vom menționa că în film nu există niciun dialog! Sunt sunetele (de altfel, înregistrate la zoo) emise de animale și coloana sonoră (autori Gints Zilbalodis și Rihards Zaļupe). Poezie pură!
