Familia Daniliuc și‑a ridicat casă frumoasă și arătoasă,
în jurul casei grădina e tot mai înfloritoare, tot mai roditoare,
prin casă și prin grădină cresc și înfloresc trei copii deștepți,
care își dau seama că în fața casei lipsește ceva.
A, scrânciobul!
Și toată familia, care cum poate, începe să ridice un
scrânciob!
Sapă două gropi pentru doi stâlpi rezistenți.
Înalță stâlpii, fixează bara de sus, montează
în jurul barei două scoabe metalice super rezistente
la legănat, dar mai e mult de meșterit până la vopsit,
așa că vine și Bunul Dumnezeu cu un mic ajutor din partea Sa,
vine și leagă scăunelul între cer și pământ cu raze de soare,
iar când totul e gata, copiii îl roagă să fie El primul
care să se dea în scrânciob în fața casei lor,
și Bunul Dumnezeu acceptă să fie primul,
să facă proba, urmând să le vină și copiilor rândul,
dar vine o rachetă rusească
și face totul una cu pământul:
scrânciobul, casa, grădina, familia…
Și pomenindu‑se singur printre ruine, Bunul Dumnezeu
se ridică încet de jos, se scutură de țărână, de așchii,
de schije însângerate, se înalță deasupra pământului,
vede de sus tot dezastrul, vede clar cine a făcut să sară în aer
scrânciobul familiei Daniliuc,
scrânciob la care a meșterit și El cu raze de soare,
se înalță și mai sus, revine în Tăriile Cerului…
Urmează verdictul!
