Triptic erotico-mistic
I.
Doamne,
ia‑mi odată erecția asta continuă care mă ucide!
M‑am flagelat îndelung, dar în mod surprinzător,
loviturile de bici, în loc să‑mi provoace durere, să mă elibereze,
să‑mi slăbească pofta odată cu scurgerea sângelui pe spate, în șuvoaie,
mai tare mă excitau, resimțindu‑le ca pe unghiile ei
lungi, ascuțite și puternice,
lăsându‑mi brazde adânci de pe ceafă până spre fund.
Am donat sânge, am făcut dușuri reci,
am renunțat la internet, la orice sursă de erotism și pornografie,
dar absolut nimic nu a funcționat;
de fiecare dată când închid ochii, pe retina minții
îmi apar imagini cu ea goală, superbă, senzuală
și imediat penisul meu devine erect,
ca un soldat neînfricat pornind naiv la cel mai cumplit război.
Și chiar am obosit, Doamne, și fizic, și psihic, și spiritual
să mă masturbez haotic și compulsiv de trei, cinci ori pe zi,
ca la un program de mese cu tot cu gustări,
ca apoi să mă simt mizerabil, o zdreanță de om,
și să‑mi curgă lacrimile fără control, minute bune încontinuu,
pentru ca imediat ce mă opresc din plâns, imaginile lascive cu ea să revină
și să o iau de de capăt.
Dă‑mi mai multe lacrimi, Doamne! Sau nu, nu mai multe,
mai fierbinți, ca ale lui Petru după lepădarea de Tine!
Sau poate nu mă mai vrei pentru Tine, Doamne,
poate nu mă mai consideri vrednic să Îți slujesc.
Pentru că, da, Doamne, Te batjocoresc, la fiecare Liturghie
pe care o săvărșesc, fiind erect pe sub noianul de odăjdii.
Dar oare acelea au mai fost liturghii?
Oare ai mai primit în tot acest timp jertfa mea de la altar,
oare s‑a mai pogorât Duhul Sfânt peste Cinstitele Daruri,
transformându‑le în Sfântul Tău trup și sânge,
sau s‑a scârbit și El și s‑a întors din drum, deodată cu toți îngerii,
lăsându‑mă singur la altar, nefăcând altceva decât să pun în scenă
un spectacol de teatru aparent sublim, dar al naibii de grotesc
prin falsitate și impostură?
II.
Doamne, dar Tu știi că nu am fost așa dintotdeauna,
Tu știi că mi‑am asumat votul castității cu credință,
că m‑am ținut cât mai departe de păcatul cărnii,
că mi‑am dorit să merg pe Athos tocmai ca să fug cât mai departe de astfel de ispite.
Dar cu fix o zi înainte de plecare, a apărut ea.
Când s‑a apropiat de mine și mi‑a cerut să o spovedesc, părea o femeie inofensivă, îmbrăcată
decent, nemachiată, tocmai de aceea am acceptat să îi ascult mărturisirea pentru a‑i da
dezlegarea de păcate.
Dar când și‑a început mărturisirea…
Doamne, de ce nu mi‑ai luat auzul tocmai atunci?
„Părinte, am păcătuit. Am devenit roaba sexului.
Am întâlnit un bărbat care mi‑a luat mințile.
Soțul meu nu m‑a mai atins de luni întregi, zice că nu îl mai atrag, că nu îl mai
stârnesc. Începusem și eu să cred despre mine că nu mai sunt atrăgătoare.
A doua zi, când soțul era la muncă iar fetele la școală, m‑am privit îndelung
în oglindă și mi‑am dat seama că, într‑adevăr, nu mai am pe chip acel ceva.
M‑am dezbrăcat și m‑am analizat foarte atent. Sânii mei încă sunt țepeni, mari, plini,
cu sfârcuri proeminente, frumoase. Mi‑au plăcut. Mi i‑am atins și m‑am electrizat.
Am coborât privirea mai jos, spre pubisul perfect îngrijit și mi‑a venit în minte
că arată ca o floare, poate ca un trandafir rozaliu, înainte de a se deschide pe deplin.
Am început să mă ating și acolo. Mai întâi timid, dar fiorul care m‑a străbătut m‑a făcut să
continui din ce în ce mai tare. M‑am prăbușit pe pat și am continuat să mă ating febril, tot
mai repede, până m‑am umezit, ceea ce mi‑a sporit plăcerea.
Am continuat până aproape am leșinat și atunci din mine a țâșnit un jet puternic,
ceea ce m‑a aruncat într‑o stare de extaz. Apoi am adormit. Să fi dormit maxim o oră. Când
m‑am trezit eram altă femeie, mult mai încrezătoare în mine, mai vie.
Simțeam cum eman feminitate prin toți porii.
M‑am îmbrăcat frumos, nu neapărat provocator, cu un decolteu decent, m‑am dat cu un parfum
soft, floral, și am ieșit din casă, sub pretextul că merg la piață.
Știam oricum că ies strict pentru a fi privită, pentru a urmări privirile bărbaților.
Trecând pe lângă o terasă, am observat un bărbat matur, frumos, atrăgător și singur,
cufundat în telefon, ușor neliniștit, sorbind din cafea complet absent.
M‑am așezat strategic la masa din fața lui, mi‑am comandat și eu o cafea
și‑am așteptat. Nu cafeaua, ci privirea lui. Care nu a întârziat să apară.
De cum și‑a ridicat privirea din telefon și m‑a văzut, a rămas ca trăsnit.
În secunda următoare era la masa mea și după zece minute de discutat banalități,
am plecat împreună de acolo, direct spre apartamentul lui.
Eu am fost tot timpul conștientă de ceea ce fac. Nu am uitat nicio secundă
că sunt femeie măritată, cu doi copii mari, dar pur și simplu simțeam nevoia
să mă răzbun pe soțul meu, să îi dau o lecție, iar mie să îmi demonstrez că sunt încă vie, că sunt
atrăgătoare, că sunt femeie. Ceea ce a urmat… ah, părinte, m‑a năucit. M‑a iubit cu toată
tandrețea din lume, dar și cu sălbăticie. Mi‑a sărutat fiecare
milimetru de piele, mi‑a frământat sânii cu mâini puternice și hotărâte,
mi i‑a supt cu poftă, mi‑a mușcat sfârcurile când mai ușor, când mai tare,
făcându‑mă să‑mi pierd mințile cu totul. Apoi m‑a posedat viril, mai întâi încet,
apoi din ce în ce mai tare, susținându‑mi în tot acest timp privirea, hipnotizându‑mă,
făcându‑mă a lui cu totul: trup, suflet, spirit.
După ce am terminat, am mai rămas o jumătate de oră împreună, îmbrățișați, relaxați, fumând
tăcuți câte o țigară, apoi ne‑am despărțit fără să ne promitem sau
să ne mințim că ne vom revedea. Nu m‑am simțit vinovată nicio clipă, părinte.
Abia când am ajuns acasă și am dat cu ochii de soțul meu, care venise mai devreme
de la serviciu pentru că se simțise rău, m‑a pătruns un sentiment acut de vină și
de aceea am venit să mă mărturisesc, părinte. Să primesc iertare și dezlegare.”
Doamne, de cum și‑a început mărturisirea, nu s‑a oprit nicio secundă,
a turuit încontinuu, nu mi‑a lăsat nicio ocazie să o opresc, să îi spun:
„termină!”, „oprește‑te!”, „nu‑mi mai da atâtea detalii!”
Iar de la un punct încolo nici eu nu am mai vrut să o opresc.
Când a început să își descrie trupul, penisul meu a început să se întărească.
Fără niciun control, am închis ochii, iar pe retina minții mele au început să ruleze
imaginile pe care le descria. Cu greu m‑am abținut să nu îmi strecor o mână
pe sub sutană și apoi în pantaloni și să mă masturbez chiar acolo,
în timpul spovedaniei ei. Oricum, cred că penisul meu erect i‑a atins, prin veșminte,
ori fruntea, ori obrazul, pentru că am simțit cum ceva i‑a opus rezistență.
Dar ea nu a zis nimic, ci pur și simplu s‑a mărturisit în continuare. Oare nu o fi simțit?
Oare dimpotrivă, a simțit și i‑a plăcut? Oare tocmai asta a făcut‑o să continue și să dea
atâtea detalii intime, în loc să se ridice scârbită din genunchi și de sub patrafir
și să fugă cât colo porcăindu‑mă?
Oricum, când și‑a terminat ea mărturisirea, am terminat și eu. Probabil că și ea.
III.
Doamne, nu știu cum i‑am dat dezlegarea de păcate. Eram din cale‑afară de tulburat.
Imediat ce a plecat din biserică, am fugit direct în chilie, am dat jos de pe mine toate
veșmintele și m‑am masturbat pentru prima dată după douăzeci de ani, mai exact
de când am intrat în mănăstire.
De atunci mă masturbez aproape continuu și atunci când nu o fac sunt tot erect
și mă gândesc tot la ea. Inclusiv la slujbe sau la rugăciunea din chilie.
De câte ori nu am vrut să lepăd de tot haina monahală și să fug în lume după ea?
Doamne, dar cel mai greu mi‑a fost ieri la slujbă, și mai abitir la predică.
A trebuit să le vorbesc credincioșilor despre lupta cu poftele trupești, carnale,
așa cum este descrisă în Predica de pe munte: „Ați auzit că s‑a zis celor de demult:
Să nu săvârșești adulter. Eu însă vă spun vouă: că oricine se uită la femeie, poftind‑o,
a și săvârșit adulter cu ea în inima lui”.
Mi‑a crăpat obrazul de rușine, Doamne, când le‑am îndrugat credincioșilor
o predică falsă, gata făcută, învățată pe de rost, despre cum trupul trebuie ținut sub control
de suflet, despre cum nu trebuie să ne lăsăm purtați de pofta trupească, despre cât îi este de
nesuferit lui Dumnezeu păcatul desfrânării, păcatul cărnii.
Și cât aș fi vrut să fiu sincer, să le spun tuturor adevărul, să le spun așa, în față:
„Fraților, cuvintele acestea ale Evangheliei nu sunt despre voi, ci despre mine și pentru mine. Eu
sunt cel mai nenorocit curvar, căci am curvit și preacurvit
mai rău decât dobitoacele cele fără de simțire, care se ghidează doar după instinct.
Dar eu, om cu rațiune, cu voință, creat după chipul lui Dumnezeu, ba mai mult,
călugăr ce am jurat să mă păstrez curat la trup și suflet, eu m‑am lăsat târât în cea mai
mizerabilă mocirlă, pierzându‑mi mințile și sufletul pentru o femeie”.
Dar nu le‑am spus așa. Nu că mi‑ar fi fost frică de reacția lor, ba dimpotrivă,
aș fi preferat să mă huiduie, să mă ucidă cu pietre, acolo, în fața altarului,
ca pe Zaharia, profetul de odinioară. Aș fi preferat să cred că asta mă va izbăvi
de vină, de păcat, de neputința mea. Dar pur și simplu nu am putut.
Masca călugărului mi s‑a lipit atât de tare de chip, încât predica aceea ipocrită
mi‑a țâșnit pur și simplu din gât fără voia mea.
Și totuși, Doamne, mai sunt eu călugăr? Mai sunt eu demn de haina monahală,
de veșmintele preoțești? Mai pot eu purta în mâna mea sufletele altora de vreme ce eu
mi l‑am pierdut pe al meu în războiul trupului?
Doar atât Te rog, Doamne: dezleagă‑mă de păcatul acesta, de vina aceasta,
de lupta aceasta!
Sau, dacă nu, dezleagă‑mă de preoție, de călugărie și poate chiar de Tine!
