Romanul Iorgu al lui Adrian Jicu m‑a impresionat enorm prin construcția narativă autentică. Dacă biografii și scriitorii care se apleacă asupra vieții și operei lui George Bacovia vorbesc despre două ipostaze ale acestuia: cel din Plumb și cel apropiat de starea burgheză, atunci personajul bacovian din romanul Iorgu este o creație ideatică, cu reflectări în istoria literaturii și opera literară bacoviană.
Câmpul narativ este vast, personajele se profilează din descrierea evenimentelor, a circumstanțelor, a mediului. Autorul își valorifică creația în stilul pastelurilor lui Alecsandri, unde sunt armonios combinate descrierea și filosofia asupra vieții.
Vreau însă să fac referire la utilizarea semnelor de punctuație în structura textului narativ al autorului. Semnele de suspensie în roman pot avea rolul de a prezenta un gând neterminat (fie că e opțiunea personajului, fie că autorul îl lasă pe cititor să se implice prin propria intervenție: „Despre Dimitrie, tatăl lui Iorgu, se spunea că nu era în stare să citească ceva mai acătărea…”), alteori folosirea celor trei puncte se plasează după o constatare scurtă, cu caracter filosofic, dar care implică experiența și memoria cititorului: „Nici maică‑sa Paraschiva și nici Safta Bădașca, moașa comunei, nu umblaseră pe la școală, așa erau vremurile…” Autorul constată, confirmă informația, oferă imformații explicative, dar și justifică în mod afectiv personajele. Situația e generalizatoare și poate implica în mod tangențial și amintirea cititorului.
Zoița – mama personajului – își exprimă reținut supărarea și indignarea, iar prin folosirea celor trei puncte autorul îl lasă pe cititor, care reinventează prin lectură romanul, să completeze gândurile personajului: „Nu ca ursuzul ăla de bărbat, mereu cu creionul la ureche ca să noteze cheltuieli și socoteli…”
Alteori, cele trei puncte au rolul de a risipi niște gânduri dintr‑un monolog: „Iar el la prăvălie n‑avea niciun ajutor…” Scriitorul intervine în plasarea celor trei puncte și cu o doză de umor: „ Pentru că nu voia ea. Iar dacă o femeie nu vrea, n‑ai ce‑i face…”
Zoița apare în calitate de mamă ambițioasă, dar afectivă. Astfel, semnele de punctuație printr‑un joc de cuvinte nu arată doar suspensie, ci și suspinul și speranța unei mame: „Pusese în aceste cuvinte, procurorul mamei, toată dragostea ei de mamă și toată neputința ei de femeie…”
La un moment dat m‑am întrebat: să fie oare acest procedeu de oglindire intonațională în comunicare cu scriitorul aplicat doar pentru părinții lui Iorgu – un comerciant și o casnică?
Autorul folosește aceleași trei puncte și la coagularea legăturii dintre descriere și cunoștințele băcăuanilor: „Ridicat cu mare cheltuială (Palatul administrativ), se vorbea, mai bine de un milion de lei…”
Conturând portretul regelui Carol I, autorul dezvăluie un imaginar monolog pe care‑l încheie cu aceleași trei puncte: „Peste tot intrigi și uneltiri, sforării și corupție, indolență și turcisme. Dar nu mai putea da înapoi…
”Plasarea punctelor de suspensie e ridicată la rangul de procedeu artistic pentru a facilita legăturile cititor–narator, cititor–personaj, cititor–autor.
