pentru că nu am suportat să te văd cum pleci
fac terapie cu rochiile de care m‑ai dezbrăcat
le ating să‑ți simt mângâierea
le respir să trag în piept mirosul pielii tale cajun
le prind cu ancore de podea apoi mă prind și eu acolo
să învăț pasul din nou
ele se zbat alunecă tânjesc după zbor
mi se încolăcesc de glezne
îmi pun piedică
moi reci și obraznice ca‑ntr‑un show
de striptease feminin
apoi le strâng în brațe
le mint că viața e o promisiune violet
și le dau drumul în gol
rochiile mele păsări bătrâne
se aruncă pe fereastră
pentru că n‑au suportat să te vadă
cum pleci
contrapagină
mereu încerc să rezolv viețile altora pe a mea nu niciodată
și mă întreb câte femei au așteptat în spatele acestor uși
să‑și bandajeze tălpile apoi să continue cursa în care
altcineva potrivește ritmul în care altcineva strigă encore encore
iubitule ce vești mai ai o să dau colțul până iei tu o decizie și uite
toate cuvintele mele se întorc de pe front ca o armată de bolnavi
care‑și tropăie rănile pe hârtie și‑n unele nopți
abia aștept să scriu ca să pot dispărea
contraargumente
contracronometru
contradicție
contralovitură
mă auzi sunt aici și tot atât de departe
pentru că nu mă știu decât alergând
