Linas Zaikauskas a montat mai bine de 120 de spectacole pe scenele teatrelor dramatice și de operă din mai multe țări. Până pe 24 februarie 2022, a lucrat și a trăit împreună cu familia sa în Ucraina. După invazia rusă, s‑a refugiat la Chișinău. Acum, este regizor‑șef la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”.
Linas Zaikauskas: „Mulți dintre colegii mei din Rusia și‑au părăsit țara”
Unde erați și cum ați aflat că a început războiul?
Lucram în Odesa. În toamna anului 2021, eu și soția mea am semnat un contract cu teatrul din localitate. În februarie, nu ajunseserăm încă să punem în scenă spectacolul, că a început războiul. Alertele cu bombă ne‑au trezit noaptea, la ora 04:00, iată cum am aflat. Am deschis internetul și am citit că Rusia bombardează Ucraina. Am văzut chiar și unele imagini cu trupe rusești care treceau hotarul. Prietenii noștri din regiunea Sumî ne‑au trimis, de asemenea, un videoclip cu o coloană de vehicule blindate rusești care se deplasau de‑a lungul unei autostrăzi.
Care au fost primele gânduri, sentimente, acțiuni?
Frică. Frică. Ne‑a cuprins o mare frică, deși nu era primul război prin care treceam. În 2008, eram cu soția în Georgia. Pe 7 august am ajuns, iar pe data de 8 a început războiul. Deși a durat doar cinci sau șase zile, am reușit să ne odihnim pe coasta Mării Negre, așa cum glumim acum, în tranșee. Ei bine, primele gânduri au fost că și acesta va fi scurt, că va dura doar câteva zile, că vor bombarda unele baze militare sau porturi și nu vor trage în oameni. Mi‑am dorit foarte mult acest lucru. Toată lumea și l‑a dorit. Sirenele nu conteneau să urle, iar noi fugeam, de fiecare dată, de la etajul 6, să ne ascundem în subsol. Lifturile nu mai funcționau. În primele zile cred că intraseră în panică toți locuitorii Ucrainei, indiferent de orașul în care se aflau. Prietenii din Harkov, Sumî și Cernăuți spuneau că e și mai rău acolo, deoarece vehiculele blindate rusești se deplasau deja prin cartiere. O făceau intenționat, ca să nu fie atacate. A fost înfricoșător pentru noi, care eram în Odesa și nu am văzut moartea cu ochii, dar ce să mai zicem de ceilalți.
De ce ați decis să plecați? Ați avut un plan?
După trei săptămâni de război, când ne‑am dat seama că armata rusă distruge tot ce întâlnește în cale, când am văzut ruinele care rămân în urma ei, oameni morți pretutindeni, am hotărât să plecăm. Toată lumea pleca atunci. În chiar primele două săptămâni au plecat aproape toți din blocul în care locuiam. Unii – în străinătate, alții – în vestul Ucrainei, crezând că este mai sigur acolo. Lumea se aștepta ca Odesa să fie atacată de pe mare.
Nu am avut un plan anume, încă mai speram că războiul va fi scurt, așa că am decis să ne refugiem în cel mai apropiat loc, iar cel mai aproape de Odesa este Moldova. Am convenit cu directorul‑general interimar al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, Onorina Burlacu‑Tănase, să montăm un spectacol. În acel moment dificil, a fost primul teatru din Moldova care ne‑a dat o mână de ajutor, nu vom uita acest lucru niciodată. Eram absolut siguri că după premiera de la Bălți ne vom întoarce la Odesa, dar n‑a fost să fie. Ne‑a invitat mai apoi teatrul din Cahul, căruia, de asemenea, îi mulțumim enorm. Acolo, am pus în scenă doua spectacole, dar războiul tot nu s‑a terminat. A urmat o invitație din partea Teatrului „A.P Cehov”, ținem mult sa îi mulțumim ministrului culturii și conducerii instituției. Am pus și în scena acestui teatru o piesă, dar războiul continua. Așa am ajuns să fim angajați ai Teatrului „A.P Cehov”.
Ce ați reușit să luați cu dumneavoastră când ați plecat?
Eu am luat o valiză, soția mea a luat o valiză, iar fiul – un rucsac. Atât. Ne‑am gândit că e suficient pentru câteva zile. Acum, în apartamentul nostru, cu tot ce‑a rămas în el, locuiesc alți refugiați din Donețk și din Lugansk. Am reușit să mă întorc o singură dată, pentru a lua haine de iarnă.
Ce fac acum colegii dumneavoastră din Odesa? Au plecat și ei din Ucraina, poate cineva s‑a înrolat? Teatrul funcționează?
Unii au plecat, alții au rămas. Cât despre înrolare, o bună parte din personalul teatrului se află acum pe câmpul de luptă. De exemplu, directorul artistic al teatrului din Hmelnițki este acum în prima linie, un director artistic al unui teatru din Lvov este, de asemenea, în prima linie. Teatrul funcționează, dar știți cum e – începe o alertă de raid aerian și totul se oprește, iar spectatorii, de rând cu actorii, coboară în subsol. Se pare însă că acum lumea încetează să se mai agite. Instituțiile publice sunt obligate să evacueze oamenii, în rest… Oamenii au obosit de această frică. Cât se poate? Ei bine, în primele săptămâni, în primele luni, dar când ajungi în a 14‑a lună de război?… Nu pot să spun că le este mai ușor să trăiască, pentru că nu a existat niciodată un număr atât de mare de sinucideri câte sunt acum în Ucraina, în special în Odesa. Acest lucru reliefează că oamenii se confruntă cu grave probleme ale sistemului nervos. Și, ca să nu mergem departe, chiar eu și soția mea luăm sedative în fiecare zi, pentru că realizezi că viața, lumea ta s‑a destrămat și nu știi ce urmează. Le sunt recunoscător teatrelor moldovenești care ne‑au susținut și ne susțin. Putem să câștigăm un ban și avem unde să trăim.
Ați montat multe spectacole în Rusia, cu siguranță aveți mulți prieteni acolo. Sunt printre ei și din cei care nu susțin agresiunea militară în Ucraina?
Marea majoritate se teme și din această cauză încearcă să nu‑și expună poziția. Ei pot face închisoare chiar și pentru o redistribuire pe rețelele sociale. Foarte mulți au dispărut de pe aceste rețele. Pentru un cetățean rus e periculoasă apariția pe Facebook, dar printre cei care sunt prezenți acolo, mulți se pronunță contra războiului. Sincer vorbind, mulți intelectuali sunt împotriva lui Putin, împotriva războiului. Mulți dintre colegii mei din Rusia și‑au părăsit țara.
Înainte de război, ucrainenii discutau despre o eventuală acțiune militară în țara lor? Au fost pregătiți moral pentru aceasta?
Se discuta, pentru că din 2014 Ucraina se afla deja în război, el mocnea, era local, doar în Donbas și nu în toată țara, dar era, așa că, bineînțeles, toată lumea discuta. După opt ani de război, toată lumea s‑a obișnuit cu el și s‑a gândit că va dura, în același fel, încă mult timp, iar de pe urma unei astfel de situații ar beneficia ambele părți. Nimeni însă nu era pregătit moral pentru războiul care s‑a declanșat în februarie. A fost un șoc pentru toată lumea și toți au fost profund tulburați.
Când și cum credeți că se va încheia războiul?
Când – nu pot să spun, nu știu, eu nu sunt Dumnezeu. Logica îmi spune că se va termina fie atunci când Putin va pierde puterea, fie când Rusia va rămâne fără resurse, iar acestea, oricum, se vor termina repede. Războiul se va încheia cu înfrângerea Rusiei. Nu trebuie să fii clarvăzător, e suficient doar să privești realitatea și să nu‑ți fie frică de ea. O țară, oricât de mare ar fi (iar Rusia este mare doar prin teritoriul său și atât, consider că e slab dezvoltată economic și, după cum s‑a dovedit, nici putere militară nu are), va pierde cu siguranță, pentru că este imposibil să te împotrivești întregii lumi. Urmăriți dinamica războiului și veți înțelege clar ce fel de țară este Rusia, veți înțelege dacă se poate ea opune întregii lumi sau nu.
