Credeți că e posibil să rezistăm războiului, agresiunii, fascismului, totalitarismului prin artă? În ce măsură ea ne ajută să supraviețuim și care, de fapt, îi este menirea?
Marcela Benea, poetă
Mi‑e frică de război. Când văd distrugerile din Ucraina, parcă mă demolează și pe mine. Nu pot să suport ce văd, nu încape în mintea mea ceea ce se face. Nu pot să înțeleg: cine îți dă dreptul să distrugi destinele oamenilor, munca lor de‑o viață? E durerea mea, că eu sunt aici, departe de bombardamente, dar oamenii de acolo ce fac? Cum trăiesc? Mă uit la ei și mă întreb: cum rezistă? De aceea, nu știu să răspund la întrebarea aceasta, cred că nu depinde de ce scriem noi. În timpul războiului, știți cum e – vine drona și te bombardează. Cu toate acestea, literatura ne ajută să supraviețuim unor suferințe, pentru mine cam asta a fost poezia. M‑a salvat, a fost ca o refulare. Sriind, mi‑am exteriorizat, într‑un fel, suferința și am mers mai departe. A fost o perioadă grea când am scris, dar n‑am publicat, prin 1995. A fost un episod complicat al vieții mele, iar când am început să scriu, asta m‑a salvat. Atunci când am pauze mai lungi, eu sufăr, de fapt. E o suferință să nu scrii. Sunt fericită când îmi reușește s‑o fac și simt că e bine, chiar dacă scriu cu lacrimi, parcă chiar cu sânge. Îmi amintesc stările când am scris poezii, sunt niște amintiri foarte scumpe, foarte apropiate sufletului meu. Pentru mine e o mare bucurie să am o carte foarte bună. Cărțile m‑au făcut fericită întotdeauna. Menirea artei este să‑i facă pe oameni fericiți.
Mihai Țărnă, regizor de teatru și film
Fizic, cred că e cu mult mai dificil, dar a rezista psihologic putem. Arta tot timpul a fost un punct foarte important de pornire a rezilienței interioare. În genere, arta este o confesiune morală a lumii, iar moralitatea este ceea ce lipsește în război, fiindcă războiul este imoral, fascismul este imoral. Eu cred că momentul cel mai important în rezistența prin artă este de a crede în artă. Când lumea o să accepte și o să creadă în artă, ea o va ajuta psihologic să depășească marile orori ale omenirii. Dacă e să vorbim de istorie, Renașterea a fot un moment foarte sumbru în dezvoltarea omenirii, se ardeau pe ruguri mari oameni ca Giordano Bruno și alții, dar pe lângă asta ieșeau marile compoziții muzicale, arhitecturale, care domină și acum, prin forța lor, pictura, sculptura ș.a.m.d. În momentele cele mai de criză ale omenirii, arta a fost ca un imbold absolut clar și net de a spune istoriei: noi rezistăm. În momentele dificile, noi cântăm sau tăcem, or tăcerea este o mare forță artistică. Una dintre cele mai mari replici din dramaturgia mondială este cea a lui Shakespeare, care a pus‑o în gura lui Hamlet: „Restul e tăcere”. Forța tăcerii pentru mine este o mare filosofie în artă, fiindcă tabloul este o mare tăcere a pictorului, muzica este o mare tăcere a compozitorului, teatrul este o mare tăcere a dramaturgului și a regizorului. Eu cred că în marile momente ale crizei noi tăcem artistic, iar Cocteau a spus o chestie fantastică despre poezie: ea este cea mai neclară formă a artei, dar cea mai necesară. Eu nu știu care e menirea artei, dar cred că arta e compusă ca sufletul să‑și găsească eternitatea. Ea dă un sens vieții.
Linas Zaikauskas, regizor de teatru
Războiul este câștigat de arme, arta nu‑l poate învinge, dar ea este o portavoce ideologică a binelui. Uneori și binele are nevoie de un purtător de cuvânt. Teatrul și orice alt tip de artă, poate, ar trebui să fie promotorul bunătății, așa că atunci când sunt întrebat „Când vorbesc armele, muzele ar trebui să tacă?”, răspund: nu, muzele ar trebui să vorbească foarte tare, chiar să fie mai puternice decât armele, pentru a rezista. Cei mai buni scriitori și compozitori sovietici au fost antisovietici, au fost cei care au urât Uniunea Sovietică, comunismul, stalinismul și așa mai departe. Se întâmplă cumva că răul (războiul) are gusturi proaste, pentru că el coboară în adâncul omului și‑i influențează cele mai josnice, cele mai vulgare sentimente, instincte. El nu încearcă să ridice o persoană, să‑i dezvolte gândirea, or menirea artei este tocmai aceea de a dezvolta sufletul și intelectul uman. Nu pur și simplu de a distra omul, ci de a face o persoană să gândească creativ și, de asemenea, să găsească abordări creative, să înțeleagă cine este. Nu pur și simplu să înțeleagă ce simte, ci din ce cauză simte ceva anume, din ce cauză suferă. Prin urmare, arta ne învață întotdeauna să gândim creativ.
