Fac parte din generația care, încă de pe băncile școlii, era pregătită să se înroleze în rândurile glorioasei Armate Roșii, drept care pe 23 februarie – Ziua Armatei Sovietice – fetele din clasă ne felicitau pe noi, băieții, viitorii apărători ai Patriei. (La rândul lor, băieții le felicitau de 8 martie.) Pe de‑altă parte, în anii 80 nimeni nu‑și mai făcea iluzii referitoare la caracterul pașnic al Armatei Sovietice, mai cu seamă după invazia în Afganistan, așa că n‑au prea existat volintiri în a‑i îngroșa rândurile. Amintesc toate acestea fiindcă nefastul 24 februarie 2022 decurge din acel 23 februarie cultivat din școală, încă sărbătorit de unii și de alții, în ciuda tuturor nenorocirilor cauzate de armată.În lumea contemporană, războaiele nu se duc doar pe câmpul de luptă, ci și în mass‑media și, desigur, în plan simbolic – așadar, deloc întâmplător că Rusia lui Putin (cel care, să nu uităm, se închină lui Stalin) a atacat Ucraina în ziua de 24 februarie, după ce a sărbătorit cu fast Ziua Armatei Sovietice. Doar că, de data asta, lumea – mă refer la vechile democrații europene, dar și la Statele Unite – nu s‑a lăsat manipulată ca în 1938, când Hitler a ocupat o parte a Cehoslovaciei, apoi a anexat Austria. De data aceasta, linia de demarcație dintre bine și rău e trasată cât se poate de clar, de‑o parte Libertatea și Democrația, sub toate formele posibile, de alta Obscurantismul și Dictatura cea mai feroce, cu imense sacrificii de vieți omenești, atât ale apărătorilor ucraineni, cât și ale propriilor cetățeni. Altfel spus, dacă după cel de‑al Doilea Război Mondial, timp de peste 40 de ani Cortina de Fier a despărțit Lumea Liberă de Imperiul Răului, acum linia frontului de Est, cu bravii apărători ucraineni luptând ca să‑și recucerească pământul Patriei, este cea care desparte Binele de Rău, Viața de Moarte, Lumina de Întuneric. Slavă Ucrainei!
O café à la Cioclea sau de ce plâng… chitarele
Dumitru Dan Maxim
