Pune mâna pe un câine și netezește‑l. Ai
putea să devii prietenul lui cel mai bun
și abia atunci să înțelegi ce‑i dragostea
adevărată.
Pune mâna pe o carte. Poate ai noroc și e o
capcană pentru fricile tale.
Pune mâna.
Pune mâna pe o floare, pe o plantă, pe
un pom, că mâncarea este în grădină, pe
pământ, nu în frigider.
Pune mâna pe un creștet și sărută‑l. Că
omul acesta mic va crește atât de repede,
încât o să‑ți spună într‑o zi că i‑a fost
mai ușor să se lase de fumat decât de
pian și asta o să te bucure.
Pune mâna și fă ceva. Măcar o faptă bună,
că astăzi generos a rămas doar bustul, nu
întreg omul.
Pune mâna.
Când ești preocupat cum să‑ți mărești
numărul de afișări, te surprinde faptul că,
în fond, contează nu afișările, nu afișările
cu cineva, ci îmbrățișările, îmbrățișările
cu omul drag.
Îmbrățișarea e chestia aceea când cineva
știe exact unde să pună mâna și cum. Pe
umăr, gingaș, sau pe spate ca să te strângă
la piept, că ți se taie scurt respirația și ți
se face imediat cald.
Pune mâna acolo.
Pentru că uneori cuvintele nu sunt de
ajuns, pune mâna.
Pune mâna și ajută.
Pune mâna și mergi împotriva mulțimii
care își afișează astfel serviciile: „Tundem
iarba. Tăiem copacii”.
Pune mâna și sădește ceva.
O floare. O îndoială. O speranță.
Pune mâna și repară.
O priză. O greșeală. O relație.
Pune mâna pe inimă și spune tot ce simți,
tot ce crezi, tot ce ai făcut pentru alții, că
eliberatoare sunt nu mișcările, armatele,
dar, în primul rând, cuvintele.
Pune mâna și închide rana.
Pune mâna și deschide inima.
Totul este în mâinile tale.
Chiar și mâna celui de alături.
