anotimpul mamelor
vine o vreme când,
pentru noi,
mamele se opresc
la o anumită vârstă.
în mintea mea,
mama are 40 de ani
și nu pot înțelege de ce
ea nu mai este așa
ca altădată.
când mergem în parc
și Lucian urcă pe tobogan,
aleargă, se‑mpiedică,
iar mama nu‑l poate
ajunge din urmă,
îl pun pe cel mic
în cărucior
și mă apucă plânsul.
portret de familie
bunica Ana a murit
când mama avea 11 ani.
bunelul Boris a fost fotograf
și rareori dădea pe acasă.
a crescut‑o mamunea,
apoi, sora ei mai mare.
n‑a dus lipsă de nimic,
numai
de dragoste părintească.
de câte ori se întâmpla
să o supăr,
îmi spunea:
„lasă c‑o să ai și tu copii!”
de patru ani,
tot cer iertare de la mama
și pentru soră‑mea.
la mâna a doua
luni dimineața,
când îl duc pe Lucian
de mânuță
la grădiniță,
îar cu dreapta
împing căruciorul
lui Flavian,
văd un măturător
care adună frunzele
de pe asfalt
într‑un cărucior vechi
pentru bebeluși.
niciodată nu voi vinde
lucrurile copiilor
și nici n‑o să le cumpăr
ceva
la mâna a doua.
locuri speciale
azi, când am urcat în troleibuz,
am pus căruciorul lui Flavian
lângă un scaun cu rotile,
în care era un domn
cam de vârsta lui tata.
Flavian se uita la el
și nu putea să înțeleagă
de ce nu stă pe scaun
sau în picioare, ca ceilalți,
și de ce căruciorul acestuia
are roți atât de mari.
bărbatul i‑a zâmbit,
apoi și‑a șters ochii cu batista…
