(…) Ecaterina Ajder este Titularul Uniunii Artiștilor plastici din Republica Moldova, Membru AIAP UNESCO, Maestru în Artă și Conferențiar Universitar la Departamentul Artă Decorativă, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, un Om talentat în sensul deplin al cuvântului și de o cumsecădenie tot mai rar întâlnită printre Artiștii Plastici și nu numai. Se vede că gândurile mele au coincis cu ale lui Dumnezeu, pentru că anume El și nu altcineva este cel care mi-a și scos-o în cale pe Catincuța tocmai atunci când eram în căutarea unui protagonist de talie și acest protagonist singur și-a făcut apariția când nici nu mă gândeam, dar anume de ea aveam nevoie. Țin foarte de mult la revista care-mi permită să descopăr valori autohtone, din cele rămase acasă și din cele împrăștiate pe tot globul pământesc. O viață de Artist e una deosebit de grea, o soartă care nu are variante și dacă ți-ai ales drumul și cărarea în această direcție, din start, trebuie să știi că ele sunt presărate cu spini și nu cu caramele cum își închipuie unii.
Mi-am dat seama cum am văzut-o și spun asta pentru că întotdeauna am fost, sunt și vreau să rămân, sincer cu toată lumea și în primul rând cu mine. Am întrebat-o dacă ține drumul spre Atelierul său de creație, o a doua casă, care se află în sectorul Râșcani și atunci m-am cerut în modul cel mai obraznic în ospeție. Deoarece camera de luat vederi e cu mine mereu, iar geanta îmi este plină cu foi și mai am la îndemână și un pix, ce să mai tărăgănăm, hai să batem ferul cât îi cald. Când mai poate să apară o așa ocazie? Zis și făcut.
Am mers pe jos, chiar ne-am luat de mâini ca doi vechi amici, fără a ne grăbi, timp berechet pentru a-i divulga, țâră cu țâră, scopul vizitei mele. A acceptat din prima și, după vreo 10-15 minute de mers pe jos, am urcat scările până la ultimul etaj a unei clădiri cu cinci nivele, la ultimul se află și atelierul de Creație al Artistei. Ne-am făcut comozi, mai bine zis eu m-am făcut comod și până stăpâna acestui locaș, sfânt pentru ea, s-a dus să prepare un ceai, anticipez și vă spun că a fost o adevărată gustoșenie, de un strop de coniac nici nu mai deschid gura, am țăcănit cu camera de luat vederi, nestingherit de nimeni, prin toate ungherele încăperii cu pereții supraîncărcați cu de toate, am în vedere tablouri și tapiserii, descoperind și redescoperit creații de cea mai rară frumusețe. Aceste opere de artă sunt oglinda Artistei, în ele se oglin- dește viața ei zi de zi, sentimentele, starea de suflet, vulcanul sau, mai bine zis, lava care se scurge din brazdele sau rănile unei divinități. Ecaterina Ajder este un Artist dotat cu tot ce trebuie: are ochi, are nas și ureche, ea simte forma și culoarea atât în pictură, cât și în tapiserie, mai are și un gust rafinat în selectarea, îmbinarea și suprapunerea culorilor că te iau fiorii în sensul cel mai bun al cuvântului. În încăpere, se aude un strop de muzică, Balada lui Ciprian Porumbescu, venită de undeva dintre pânze și sculuri de lână, de sub straturile de culoare, doine și balade țesute cu fir de gând care mai păstrează sunetul tălăngilor, freamătul codrilor și mirosul florii de colț. Un promotor neobosit al tradițiilor naționale care parcă izvorăsc și-apoi curg dintr-o pânză în alta, picurând cu stropi grei din streașina firelor de lână cu usuc (la cine buneii și părinții au ținut oi, știu ce înseamnă). Adunate la un loc, te lasă fără cuvinte, ele îmbobocesc în colțul gurii dar, la moment, sunt de prisos, își așteaptă cuminți rândul. Cu acest rol se împacă de minune pana și penița umilei mele ființe pentru a le rândui într-o formulă care să pună în valoare sudoarea frunții unui Artist cu literă mare, un artist care seamănă cu o albinuță, le reușește pe toate la cel mai înalt nivel. În tot ce iese din mâinile, am vrut să scriu aripioarele, acestei frumoase Doamne, este calitate care se exprimă prin cunoașterea desăvârșită a materiei în cauză. Acest omuleț, care stă cu picioarele pe pământ, știe să întoarcă munții pe dos și să facă râurile să curgă înapoi, sângele să clocotească prin vene ca la ieșire, cum se mai spune printre cei citiți, să iasă Artă curată, fără nici un fel de adaosuri, marca – Ecaterina Ajder.
Țin în mâini cel mai proaspăt catalog întitulat „Ecaterina Ajder” și mai mult nimic. M-am căpătuit câteva secunde în urmă și nu știu cum să-i mulțumesc, aștept să-mi pună un autograf. Un catalog care face să-l răsfoiești și să te lași rătăcit printre foile ce mai păstrează mirosul vopselelor tipografice, foi din care te privesc, cu ochi sinceri ca de copil, tablouri și tapiserii lucrate de mâna unui Artist care s-a dedicat cu trup și suflet celei mai geloase profesii, profesie care nu iartă nimic, profesie care îți este pe tot parcursul vieții aerul pe care-l respiri, aromele cu care ți se îmbibă și hainele și plămânii și nu mai ies de acolo niciodată. Acest catalog nu e altceva decât un album cu reproduceri ale creațiilor artistului și texte care vin să te ajute să descifici conținutul. Aici găsești și CV-ul artistului, date biografice aranjate cronologic, se indică locul, anul și galeria unde au fost vernisate expozițiile personale și de grup, colecțiile de stat și private, se înserează notele critice a câtorva critici consacrați ca: Florina Breazu – Artist Plastic și actualul Vice Președinte al UAP din Republica Moldova, continuând cu Eleonora Brigalda – Artist Plastic, Gheorghe Marda- re (Hamburg, Germania), Tudor Stăvilă, Valentin Ciucă (Iași, România) – Doctori în studiul Artelor, urmează Petru Bejan – Profesor Universitar și Doctor în Filisofie, Universitatea „Al. I. Cuza” (Iași, România). Acești neobosiți oameni ai condeiului, unii din ei mai fac și Artă la fel ca și protagonista noastră, cu lux de amănunte pun pe tapet creația Ecaterinei Ajder, o ridică și o țin la înălțimea cuvenită de parcă s-au sfătuit între ei, indicând, fiecare în parte, punctele forte ale Artistului care iarăși merg în paralel de parcă s-ar teme să nu se rătăcească unul de altul. Un Album – o raritate, machetat după toate rigorile, croit cu bun simț și nimerit pe mâini bune, te copleșește prin varietate de gândire artistică de la o pagină la alta. Arta colajului, la nivel profesionist, după câte știu eu, o practică doar Ecaterina Ajder, e vorba de acest mal de Prut unde s-a născut și locuiește până astăzi plasticianul cu nume de regină, E-ca-te-ri-na!
Printre picturi, scoate în evidență dipticul „Balada cu îngeri”, două naturi statice, una întitulată „Gutuie în toamnă” și alta „Pere în toamnă”, pânze în care Artistul Plastic, pe lângă acele abilități enumărate mai sus, dă dovadă de cunoștințe profunde la compartimentul „Compoziție”, piesele sunt echilibrate gradual, scot în evidență subiectul și păstrează prospețimea culorii și a gândirii legate într-un buchet unde se completează una pe alta. Urmează patru pânze în care „Primăvara” își face de cap într-un mod firesc, dar care te debusolează și te lasă să rătăcești prin labirintul culorilor vibrante până piezi orientarea în timp și spațiu. Verdele este adânc și de o profunzime tulburătoare, roșul schimbă direcția pulsării sângelui prin vene, albul cerne pe acele sectoare unde pânza este însetată de puritate. Aceste pânze ar înfrumuseța orice simeze din orice galerie iar în vecinătate cu piesele altor artiști, ar domina evident, în ele nimic nu-i de prisos: nicio linie, niciun punct, nicio nuanță greșită, nicio pată necoordonată cu celelalte elemente de limbaj plastic. O armonie care predispune, creează confort sufletesc și te plimbă la înălțimi de unde n-ai mai vrea să cobori niciodată. Urmează tripticul „Revelație”, o partitură de culoare și atitudine, profunzime și respect aparte, pete dirijate care trec treptat în ornamente din care întâlnim în perioada cucutenilor. Nu mi-aș ierta dacă aș trece cu privirea tripticul „Peisaj medieval” care fascinează cu arhitectura înfiptă în peisaj, geamurile mici ca niște ambrazuri care se schimbă cu altele întinse pe verticală și țipenie de om de parcă aceste peisaje s-au cristalizat, și de acolo nu poți scoate și nici adăuga nimic, atunci am impresia că aceste zidiri pur și simplu s-ar ruina. Cireașa de pe tort „Flori de Gheață” și „Flori de Măr”, datate cu anul 2016. Ele mi-aduc aminte de mânecile unei ii cusute cu fir de borangic de Mama pe când mai era o copilă. O cosmogonie terestră de culoare înmatriculată în două pătrate cu viză de reședință în Veșnicie. Din același eșalon fac parte și patru pânze întitulate „Nostalgii arhaice”, datate cu anul 2014, pânze despre care se poate scrie atâta că n-ar ajunge foaie, dar e mai bine să le privești în intimitate, astfel încât să-ți auzi bătăile inimii.
Tapiseriile sunt niște balade toarse și țesute în care sunt arhivate sentimentele unui artist care nu-și găsește locul ca o suveică făcând naveta între cer și pământ, făcând naveta între tehnici, urcând și coborând pe o scară cu sânul plin de stele care mai clipocesc. „Nostalgiile arhaice”, șase la număr și datate cu anul 2015 imită niște geamuri cu părțile de sus rotunzite ca bolta cerească, iar partea de jos se aseamănă cu niște coame: unele de mânji, altele de armăsari. În perimetrul acestor spargeri de geamuri sunt tatuate figuri arhaice care au coborât în dans din acele vaze antice pictate cu negru și roșu. Compoziții dinamice care-ți obosesc plăcut ochiul, dar nici pentru o secundă nu te fură somnul, pentru că te vezi prins în acest dans draconic de coapse abrupte și sâni de fecioară. Te simți cu picioarele pe jăratec, frige, miroase a carne arsă, dar ceva te face să uiți de aceste mici incomodități în comparație cu vraja și descântecul care te înghit ca o mlaștină. Te lași dus la fund printre sirene, alge și scoici. Te lași sărutat de o epocă de care habar n-ai, te lași îmblânzit ca o fiară, te lași netezit de aripa vântului care te-adoarme printre negrese, printre coapse abrupte și sâni de fecioară. Agonie și extaz, o Doamne, dă-mi puteri să rezist! Și mi-a dat, dacă scriu, am trecut de păcat, viu și nevătămat. (…)
