unghiuri și compoziții
ne contorsionăm în ritualuri pe care nu le mai putem
controla,
perseverăm ca niște insecte îndreptându-se cu sete către
prădător,
alergăm orbiți unul spre celălalt doar pentru a simți cum
ne izbim de realități diferite în același timp și spațiu,
vrem să doară tare, ca să ne amintim cum e să simți
adevărul,
se frâng mâinile atunci când se împreunează
și simțim, simțim totul, întreg, fără gradații, pe sine,
materie,
univers despicat până la celulă, pătrundem în noi și trecem
dincolo
ne întoarcem și-o luăm de la capăt, cum altfel?
capitulez. capitulează.
hai să plecăm! ai merge oriunde, fără să te întreb,
vreau să-mi vorbești despre oameni,
despre fenomene nemaiștiute, întinde-ți brațele
să pătrundă prin mine, sunt abur, nu știi ce faci,
e ceva ce știe în locul nostru, ne rupe timpul și-l înnoadă
unde nu trebuie, calcă pe urmele vechi
de nu mai știm pe unde am venit și de ce,
trezește-te odată!
privește și cunoaște, am înțepenit în fața ta!
vreau să văd că știi, pe măsură ce descoperi,
nu mai dorm de când aștept,
îmi petrec somnul privind adânc în ochi
un lup de argint care nu mă slăbește,
mă țintuiește și mă izolează până devin una cu el,
așteptăm amândoi să afli, ca să mă elibereze din strânsoare,
simte odată ce-ți e deja sculptat în carne și oase și sânge,
recunoaște geneza, natura, instinctul, spiritul,
în ochi îți vezi lupul cum te fixează
sunt codul tău sursă, știu că m-auzi
înăuntrul tău înveți să compui și descompui
joc sadic LEGO cu participant unic fără voie
compune-te și descompune-te
compune și descompune la nesfârșit
până piesele se fac atât de mici încât
devin bucle, șiraguri, unghiuri
afli de ce iubești geometria și compozițiile
fără să te întrebi de când sau unde
compozițiile te calculează singure și vin
până la capăt, până la capăt golești amorțeala
paharele îți cântă de dor și dragoste și tristeți infinite
despre singurătate nu te întreabă nimeni.
iau o gură de aer și o împart în trei
o bucată mă hrănește, pe una o țin
lângă ureche să aud cum șuieră vântul
una o dau înapoi să aibă de respirat
necredincioșii, bastarzii și cerșetorii
recunoștința lor nedorită va pava
un drum pe care-l voi recunoaște când
nu va mai fi de recunoscut nici măcar
a treia parte dintr-o gură de aer.
un soare care nu știe nimic
femeile pe care le-ai iubit
n-au știut niciodată
te-ai adăpat la sânul lor
și ele n-au știut niciodată.
numai umbra ta ar putea
să se adăpostească
la pieptul unei femei
fără s-o doară și să nu știe de ce
ai obosit îmi spui
lăsând să se așeze ceața
peste paharele și creștetele
noastre întredeschise
uite ce împăcat răsare
un soare care nu știe nimic.
somnambul
liniștea nu se îndestulează
până nu lingi de pe degete
ultima picătură de tăcere
în disperare și abandon
(re)cunoști un sine în alb
peste el autiști scrijelesc
cronici amnezice
din momentul k până la epuizare
sinele în alb te evită și consumă
ca un parazit pătruns în ventricul
îți schimbă AND-ul te transfigurează
apasă ca un cui ruginit pe creier
până îngenunchezi și implori
să nu înceteze pentru că
gălăgia lumii te strivește sub tălpi.
îndestulează acest sine îl poți numi
suflet liniște bețiv sau dumnezeu
te ține mereu de mână când traversezi
și-ți arată o dragoste neînțeleasă.
