Victoria Tatarin este născută la 16 mai 2002. A participat la cenaclul „Republica” condus de Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski. A frecventat atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviță” coordonat de Dumitru Crudu. Poeziile scrise la atelier au fost incluse în antologia „Unsprezece”. În 2021, a debutat cu volumul de versuri ??? apărut la Casa de pariuri literare.
Din 2009, de când și-a început activitatea, atelierul „Vlad Ioviță” contribuie la promovarea mai multor tineri poeți, ajutându-i pe aceștia să-și găsească vocea poetică și să și-o facă auzită. Victoria Tatarin este considerată de scriitorul Dumitru Crudu „una dintre liderele generației sale” care a reușit, prin volumul său de debut, să-și facă vocea auzită.
Cu siguranță, scriitorii gândesc foarte mult atunci când trebuie să dea un nume cărții lor, mai ales atunci când vine vorba de debut, știind bine că mulți oameni sunt atrași de titluri atrăgătoare, iar conținutul, uneori, rămâne pe locul doi. Problema aceasta nu pare să o fi preocupat deloc pe protagonista noastră, întrucât a evitat să dea un titlu cărții sale, limitându-se la trei semne de întrebare. Poeta, asumându-și această alegere, iese din tipare, fiind, probabil, convinsă că cititorul de astăzi n-ar mai trebui să „judece o carte după copertă”.
Cartea Victoriei Tatarin este alcătuită din șapte capitole. Primul capitol intitulat folie a deux se remarcă prin prospețime și echilibru. Poezia din acest capitol este bazată foarte mult pe relația din cuplu. Limbajul este foarte calculat, și, aparent, se evită cu desăvârșire tragismul: „După ce am făcut sex am intrat în cadă/ vorbeam despre cum nu ne potrivim și că relațiile freedom sunt mișto/ a doua zi ne-am văzut iar în parcul Valea trandafirilor/ ți-am spus că te iubesc/ Credeam că ne vom muta împreună/ … Mâine se împlinesc trei luni de când ne-am despărțit pe banca aia/ jegoasă de lângă Asachi.
Dacă în primul capitol, eul liric este moderat și vorbește atent despre relațiile sale cu cei apropiați, următoarele capitole, o iau razna. Limbajul se dezlănțuie ulterior și capătă forma unor limbi de foc. Poemele se remarcă prin foarte multă violență și cruzime: „Mi-am străpuns abdomenul/ am scos de acolo o bucată putredă de carne și am pus-o într-un borcan/ prăfuit în care a murit o broască/ Broasca a înviat și mi-a zis mamă”.
Observăm în mai multe poezii un limbaj chirugical. Tânăra abordează cu mult curaj teme intime, incomode, cum ar fi experiența unui avort, povestește experiențe dureroase despre care alte femei nu ar îndrăzni să vorbească. Poezia Victoriei Tatarin accentueză condiția mizerabilă a femeii în societatea modernă. Mai multe poezii prezintă femeia bătutută și maltratată care acceptă violența ca formă de iubire: „Lovește-mă atât de tare încât să-mi zboare capul ca al unui manechin stricat/… Aștept momentul când mă vei scoate din casă într-un pachet negru ca/ în filmele despre ucigași/ Mâinile și picioarele mele se vor desprinde ca ale unei păpuși de teatru defectă/ Măcar atunci pe jos în portbagajul mașinii mă voi simți și eu iubită”. Acest poem accentuează dureros nevoia de iubire. Scopul poetei nu este de a șoca cititorul, ci de a prezenta realitatea așa cum este ea, cu toate cruzimile și asprimele ei. Așa cum am observat, discursul poetei se remarcă prin foarte multă forță și directețe. Cartea prezintă două etape ale eului liric. Este vorba despre eul liric-copil și eul liric-post-adolescent.
Și în primul, și în al doilea caz, eul liric împărtășește sechelele lăsate de violență și neiubire.
În confesiune, sperăm ca eul liric să fi găsit vindecare.
Ultimul capitol este centrat pe identitatea eului liric. Eroina cărții, după tumultul acestor experiențe, se întreabă, „Unde este Victoria???”. Este un semn bun, deoarece întrebările retorice semnalează luciditatea și trezirea. Este clar exprimată nevoia eului liric de a evada din acest spațiu toxic. Sperăm că, odată cu schimbarea locului de trai, eul liric își va schimba completamente viața.
