Peste vreo zece ani
n-o s-o mai pot convinge pe Oxana
să fugim din casă și să ne ascundem
în buncărul din parc
de bombele rusești aruncate
de soldații lui Putin
din avioanele lor supersonice
acum încă e de acord sa fugim,
și chiar fugim,
dar peste vreo zece ani nu cred că o
să mai vrea să mai facă asta
Peste vreo zece ani
Oxana se va întoarce cu spatele la mine
și nu o să mai vrea să se dea jos din pat
refuzând să mă urmeze
refuzând să mai fugă pe scări
pe la trei și un sfert noaptea
pentru a ne ascunde în vreun adăpost antitomic
din parc sau de sub cortul de tenis
Peste vreo zece ani
va rămâne sub plapumă
și se va întoarce pe partea cealaltă
cu spatele la mine
zicându-mi s-o las în pace
că ea vrea să doarmă
refuzând
să se dea jos din pat
și să fugă după mine
cu toată lumea buluc pe scări
în jos pre adăpostul atomic
de sub magazinul Zorile
sau de sub cortul de tenis
Peste vreo zece ani
o să rămân și eu în pat lângă ea
și nu o să mai vreau să mă ascund nicăieri
de rachetele care vor zbura
pe deasupra caselor noastre vâjâind
izbindu-se în unele dintre ele cu sălbăticie
poate chiar în al nostru
și tăindu-l în jumătate
trezindu-ne din somn
Peste vreo zece ani
nu o să mai fug nici eu nicăieri
cum s-o las pe nevastă-mea singură în pat
singură acasă
singură într-un bloc cuprins de flăcări
Peste vreo zece ani
o să rămân și eu în pat lângă ea
alături de Oxana mea dragă
și o să-mi trag plapuma peste cap
ca să nu mai aud rachetele care urlă
ca să nu mai aud cum blocul nostru
pârâie din încheieturi
cum etajele se prăbușesc sub noi
lovite de rachete
sau mistuite de flăcări
Peste vreo zece ani
nu o să mai fug nici eu nicăieri
și pur și simplu mă voi lipi strâns- strâns
de spatele drag al soției mele
îmbrățișând-o cu toată dragostea de care aș putea fi capabil
și nu o să-mi mai pese atuncea absolut de nimic
