Îmi amintesc cum
în zilele de vară
ocoleam casa bunicii
știam că imediat cum intru pe poartă
îmi găsește ceva de făcut
mereu mă întâmpina cu
„ce bine că ai venit,
chiar mă gândeam, oare cine îmi va spăla podelele”.
În plin festival, însă,
când atelierul „Vlad Ioviță” e cazat în casa ei,
când poeții bat minge ape toloaca din satul ei,
așteptând
microbuzul galben – baie de praf și o nouă destinație –
mi-aș dori să fie acolo, pe prispa casei din Cuhnești,
să ne gătească pateuri cu cartofi,
colțunași cât palma cu vișine și varză
și alte delicii ucrainești
iar eu, în timpul acesta,
să spăl podelele
pe care atunci
nu voiam sub nicio formă
să le spăl
