Ochiul n-o poate vedea
Sufletul n-o poate uita
De după orice colț al vieții apare
Grădina.
În copilărie era plină de cireși și liliac
Era hărmălaie, era zarvă, era chiar și
zarzavat.
Erau bunicii.
Ai crescut și ai plecat.
Ea s-a extins până hăt peste hotare
A venit după tine
Grădina.
E plină de fluturi acum, de declarații
Visurile o inundă. Apare în mijlocul ei un
lac cu lină undă,
Buchete de emoții, fricile s-ascundă.
Devine strâmtă, pe alocuri incomodă
Grădina.
În ciuda tuturor intemperiilor
Răsare și apune soarele. El îți dă speranțe:
„GO on!”
Și-ajungi să te întrebi:
Oare e a ta
Grădina?
O café à la Cioclea sau de ce plâng… chitarele
Dumitru Dan Maxim
