năuți măturătorul de bronz cu trandafiri
de bronz scutură de ani caldarâmul re
învie în piatră urmele lui eminescu calc
pe ele trandafirii se-nroșesc se agață cu
ghimpii de aer își înfig rădăcinile în cer
(năuți)ul însângerat înflorește
mă rătăcesc printre flori înaintez prin
spini mi-arunc ochii în lung și-n lat
pe strada olha kobylyanska pistolul
automat scuipă alene baloane de săpun
se sparg de palmele copiilor războiului
copiii războiului au un alt fel
de râs un alt fel de plâns se joacă
de-a baba oarba cu viața se joacă
mai viu decât copiii păcii mamele
vorbesc cu ei în limba adulților
tații însă nu se plimbă pe strada
domnească din cernăuți ei mătură
moartea aruncată pe pământul lor
pe strada olha kobylyanska intru
în grand cafe unde poeții au încălzit
pereții de cărămidă veche la masa
de alături la care celan bea cândva
și seara și noaptea și dimineața și
la amiază laptele negru al zorilor
își soarbe gânditor cafeaua oleksandr
koshovyi veteranul își odihnește pasul
de metal pe scaunul rece al poetului
doi oameni legați de același
oraș de aceeași rană unul ucis
de cuvinte celălalt călit în oțel
în fața catedralei pogorârea sfântului
duh chiar la răscrucea dintre străzile
olha kobylyanska și holovna doi bărbați
în uniformă kaki se îmbrățișează cu câte
un braț rămase în timp ce serhii hakman
arată spre crucea de bronz din mâna
străbunicului său eugenie primul
mitropolit al bucovinei și dalmației
sângele strămoșilor tace în cinci limbi
în venele micii viene de pe prut sub cerul
cernăuțiului sângele meu își amintește
și el ceva de foarte departe de foarte
aproape îi povestește inimii fără să pot
auzi fără să pot înțelege ceva ce
cunoaște doar măturătorul timpului
