Pe foaia albă a zilelor ce răsar Creatorul scrie o poezie ciudată, abstractă, neînțeleasă pentru moment. Niște metafore grele, ce vor fi descifrate abia peste ani. Trăim aievea niște mutații în ADN‑ul istoriei, poate al vieții, al căror rost rămâne taină.
Bucuriile și‑au schimbat culoarea, precum și unele din fraze sensul. Un cenușiu sfâșietor venit dinspre clădirile distruse de război și locurile pârjolite își fac loc printre culorile vii, firești. De la acel cenușiu se răs‑ pândește tulburarea în fiece celulă. De‑am fi la sărbătorile de familie sau în toi de festivaluri lumești, în adânc – memoria războiului ca un bec aprins, ca o sirenă de ambulanță. Pașii ne poartă pe cărări cunoscute ca pe niște necunoscuți, ca pe niște oameni noi, deseori nedumeriți și neputincioși.
Războiul din Ucraina
a transformat brusc
și dur viața obișnuită
într‑un „șantier de
lucru duhovnicesc”.
Întâlnim în cale și oameni disperați, doborâți de greutăți și frustrări, înrăiți – se află la o anumită etapă de formare; e de înțeles. Dar și pe alții, pe care încercările i‑au întărit. Timpul prezent arată intensitatea luminii din fiecare. Personalități puternice, precum Dumitru Crudu, Maria Ivanov, cu echipa lor, poeta Radmila Popovici, regizoarea Alina Țurcanu, poeta Moni Stănilă, poeta Maria Pilchin…, au avut curaj să pronunțe deschis și neînfricat numele monstrului, să acționeze în mod concret pentru a fi mai aproape de poporul ucrainean. De la aceste luminițe se transmite puterea mai departe, la cei de alături.
Pentru cei aflați în primejdii directe, pe frontul de luptă sau amenințați de bombardamente, de obicei, găsim puține cuvinte, căci nu purtăm pielea lor. Răbdarea războiului este rugăciunea lor, mai presus de toate, cuvintele noastre de rugăciune.
Actual, plin de înțelesuri, sfatul lui Siluan Antonitul pentru noi toți: „Ține mintea în iad și nu deznădăjdui”. Adică să ținem mintea în realitate și să nu te clătinăm. Fiecare dintre noi, micuța Sa zidire, să fie plină și de Duhul Său. Cel puțin, pentru ca să ne putem ruga pentru pacea lumii, în orice loc și în orice timp. Să facem ceea ce putem face mai bine. Dacă simțim atâta neputință în a schimba nebunia din capul unora, atunci aici, în coșul pieptului propriu, putem aprinde o luminiță. Omul nu a fost creat să se ofilească în descurajare. Suntem iubiți de Dumnezeu, dincolo de închipuirea noastră despre cele ce se întâmplă… Deci, nu ne va lăsa. Dar să ne găsească în mișcare, pe poziție. Curaj, oricât de mici și temători ne‑ar fi pașii! „Să ne rugăm a primi harul curajului ori harul răbdării, adică pe cel mai adecvat câmpului de luptă pe care avem a face răului și modului de provocare ales de adversar.” (N. Steinhardt)
Să mergem cu El toată calea, nu doar până la o vreme. Poate să scoată din ghearele morții pe oricine vrea. „În suferință fără de voie s‑au mântuit mucenicii, în suferințe de bunăvoie s‑au mântuit cuvioșii. Nu pedepsește toată răutatea tuturor, aici, și numaidecât. Nu slăvește bunătatea tuturor, aici, și numaidecât. Pentru iubitorii de Dumnezeu nu este durere, nu este primejdie, afară de păcat, și nu este moarte.” Nu sunt de plâns decât monștrii care comandă uciderea copiilor și a femeilor neajutorate.
Ne este frică? Sigur că ne este frică!
„Doamne, eu nu Te înțeleg, dar mă încred!”
Avem o Axă de care să ne ținem strâns pe timpul năpastei. „Până la o vreme va răbda cel cu îndelungă răbdare și pe urmă i se va răsplăti lui cu bucurie.” Cu siguranță, verdele viu va substitui cenușiul din imagini.
„Zurgălăiește, Tată iertător, clopotul cerului – să cadă mir din el și să vina pacea!” (Ana Manole)
