Cred că e un răspuns greu de oferit, chiar și de către analiști mult mai fini, însă există și câteva lucruri clare. În mod cert, mi‑a schimbat complet interfața cu care percepeam ideea de război. Încep să cred că războiul are o ontologie complet independentă de aria temporală și geografică, deci de factorii săi declanșatori. În mod esențial, odată pornit, e încarnarea unei tragedii în toate sensurile acestui termen. Realitatea șocantă pe care o generează are o importantă componentă maladivă asupra oricărui ob‑ servator. Înainte de toate, nu cred în repetabilitatea istoriei sau identificarea oricăror cicluri care ar putea să ne apropie de vreo anticipare a deznodământului. Asta pentru că Istoria rămâne, eminamente, un or‑ ganism extrem de viu, care suportă infinite resemnificări. Singurul timp sensibil la autocontradicții e prezentul, tot ceea ce ține de trecut e supra‑axiomatic și nu ține seamă de rigorile unei analize care să producă concluzii pragmatice. Nu înseamnă că reflecția asupra istoriei devine inutilă. E un demers extrem de necesar, mai ales în aceste momente, însă nu cred că acolo se află răspunsurile.
Un alt aspect important se leagă de violența descătușată pe care o vedem zilnic în mărturiile refugiaților, ale soldaților, în imaginile cu spitale bombardate și cadavre ale copiilor. Pare o explozie bruscă de oroare și lipsă de empatie. E greu de înțeles cum o țară care se revendică de la morala iudeo‑creștină poate genera această atmosferă demnă de versete din Apocalipsă. Ar trebui să fie mai clar decât oricând că respectarea dogmatică și repetiția artificală a unor ritualuri, fără vreun moment de meditație reală, poate și va crea monștri, întrucât creștinismul nu e național, nu e rasist, nu e etnic și, în orice caz, nu propovăduiește binecuvântări asupra rachetelor și obuzelor. Mirarea combinată cu oroare vin din felul extrem de direct, succesiv și dens în care percepem aceste imagini, dar după o mică analiză putem vedea germenii acestei atitudini antiumaniste în viața de zi cu zi. Discriminarea și atitudinea opresivă față de toate minoritățile (fie ele etnice, sexuale, religioase sau politice), tratamentul inegal și disprețuitor aplicat femeilor, lipsa de sensibilitate la inegalitățile economice, aruncarea într‑o stare de derizoriu a culturii sunt celulele maligne primordiale care nasc genocid și crime de război.
Un fapt periculos și care poate duce la desensibilizare e și permutarea din realitate și ficțiuni. Războiul se bucură de un univers imagologic impresionant dat de sute de cărți și filme, astfel că fiecare dintre noi are o reprezentare plină de caracteristici. Sunt relevate atât zonele sale glorioase (intens speculate de propagandă), cât și umbrele lui și diluarea condiției umane. Astfel, mitul imaginii războiului a creat realitatea pe care i‑o atribuim. Acum avem filmări, imagini, reportaje zilnice despre tot ce se întâmplă pe front. Totul e atât de concret, frust, detaliat și crud, încât există riscul ca realismul nemilos să producă mitologia acestui meta‑personaj, Războiul. De vreme ce devine mitologic, îl vom percepe ca pe o alteritate, ceva extrem de îndepărtat și oniric, ignorând apropierea geografică și elementele evidente care ne afectează viața, cel mai palpabil fiind evidenta ingerință a Federației Ruse în politica internă a mai multor state europene. Cu siguranță, există și schimbări extrem de măsurabile, mă refer aici în special la dificultățile economice, dar și la faliile sociale care s‑au adâncit și avântul curentelor extremiste odată cu izbucnirea conflagrației. Speram că va fi un moment de unire, însă aceasta nu s‑a cristalizat până acum.
