Paulina, în ediția a VII-a a Bienalei Internaționale de Pictură de la Chișinău, 2021, ești premiată cu cel mai prestigios premiu pe care îl oferă muzeul în activitatea sa – Premiul Artmuseum, valoarea acestui premiu este vastă, ceea ce îți conferă dreptul de a organiza, timp de doi ani, la Chișinău, în spațiile expoziționale ale muzeului, propria ta expozitie. Poți să ne spui, mai întâi, cum ai aflat de Bienala de la Chișinău, cum ai selectat lucrarea, pentru a participa în concurs, și ce ai vrut să transmiți juriului, publicului din Moldova prin mesajul tău?
Acest eveniment a fost o bună oportunitate, pentru a vedea cum este înțeleasă forma în pictură în diferite părți ale lumii. Cele patru zile de Bienală, au fost pline de experiențe, cu simpozionul internațional, vizitele locurilor pitorești din Moldova, inaugurarea noilor expoziții permanente și vernisarea Bienalei însăși, dar, cel mai important pentru mine, a fost comunicarea cu alți artiști și posibilitatea de a realiza un schimb de viziuni. Această experiență mi-a oferit nu doar cunoștințe valoroase, dar, sper, și multe prietenii, pentru mulți ani înainte. Până acum, sunt foarte impresionată de felul în care a fost organizat acest eveniment la Muzeul Național de Artă. Când am văzut anunțul despre Bienala de la Chișinau, eram în proces de finalizare a lucrării care se numește VI, din seria Cut-outs (Colaje).
Atunci, lucrarea dată mi se părea ciudată și-am avut o atitudine ambivalentă față de ea. În mod normal, când termin o lucrare, îmi place să o abordez din diferite perspective, să încerc să o înțeleg și să descopăr aspectele ei ascunse, să citesc, într-un fel, ce s-a scris de la sine, s-a pictat pe sine. În ceea ce privește pictura propusă pentru Bienală, anume natura ei neobișnuită m-a făcut s-o accept, pentru că acest lucru înseamnă o ieșire din zona mea de confort. Această explorare în afara zonei confortului, eventual, a făcut posibilă o coliziune cu o nouă formă, o nouă realitate artistică, a fost o experiență care, de asemenea, mi-a permis să- mi confrunt intensitatea emoțiilor discordante față de pictură. Desigur această curiozitate în noua mea experiență a fost acompaniată și de o frică, dar lucrarea deja finalizată, totuși, mă atrăgea. Și, deci, acesta a fost momentul când am hotărât să o propun pentru Bienală.
În lucrările tale vorbești de fenomenul post-imagine. Reflecție, realitate sau iluzie, la care încerci să răspunzi într-o manieră tehnică, în opinia mea, prin care imaginea reprezintă un eveniment separat al experienței și constituirii formei sale în imagine. Poți să explici mai mult?
Da, este o întrebare cu privire la seria din 2018-2019, asupra căreia am lucrat în studioul meu, și e alcătuită din șase lucrări de talie mare, pe care le-am creat sub ghidarea profesorului Jarosław Modzelewski de la Academia de Artă din Varșovia, coordonatorul lucrării de diplomă.
Deci este o serie de picturi de talie mare, despre evenimente particulare și post-imaginea lor, care mi s-a creat, ca și cum, după pleoape. Eu folosesc termenul eveniment cu semnificația propusă de filosoful francez – Alain Badiou – drept o rezolvare a unei situații indecise, în cazul dat devenirea unei imagini, este aici un element mistic și Alain Badiou la fel descrie aspectul religios și revelatoriu al Evenimentului. Cred că relația cu pictura poate fi o experință religiosă.
Ai o tehnică specială în pictură? Folo sești ceva suplimentar care îți individualizează stilul? Și când anume consideri că tabloul este terminat?
De obicei, pictez în cicluri, ceea ce, adeseori, înseamnă că tehnica și instrumentele de exprimare coincid cu o expresie specifică. Nu cred că am stilul meu și chiar e dificil să definesc ce ar fi asta în general.
Eu cred că cineva care este un creator consacrat, care abordează lucrul cu o oarecare maturitate, își va lăsa energia și amprenta sa.
Acest lucru, la fel, ar putea să fie atribuit sferei mistice a procesului creativ și rodului acestuia. Dacă e să vorbim despre momentul când percep că o lucrare e ca ceva finalizat, nu cred că voi fi originală în ceea ce spun, dar există un moment în care Imaginea devine o Ființă. Desigur, această revelație este urmată și de o reîntoarcere, eventuală, la lucrare, pentru ca să mă adeveresc în completitudinea ei, dar deja după ce am avut timp să respir și să-mi revin.
Cele mai impunătoare lucrări, deja transformate în Ființe autonome, sunt un subiect închis, nu mai pot fi atinse nici cu gândul, nici cu pensula, pentru că sunt deja entități separate, cu o viață de sine stătătoare.
În conversațiile noastre, îmi spuneai că atelierul tău se află într-o rezidență de artiști din Varșovia, într-un cartier cu un șarm aparte, iar prin geamul atelierului, poți vedea când trece trenul și, în timp ce pictezi, zgomotul șinelor se transformă în sunete de flaut. În momentul acela, deliberat, te transfigurezi în creație. Mi-a plăcut. Influența cotidianului în viața noastră are un impact în felul de a exprima ceea ce ne definește în ansamblu. Cum ai defini procesul conceperii unei idei, ce anume te determină, te influențează în munca ta? Ce sau cine te inspiră? Care sunt situațiile din cotidianul tău care te-au marcat în a crea artă?
E adevărat. Așa am glumit și eu, spunând că e o reședință pentru artiști, pentru că i-am cunoscut pe mulți aici și mulți îmi sunt colegi de la Academia de Artă din Varșovia. Sunt o persoană fericită, pentru că atelierul și apartamentul meu sunt pe același etaj. Blocul locativ se află lângă o gară de tramvai și de acolo, se pot vedea trenurile. Geamurile studioului se deschid spre strada unde se află o școala de muzică și, de obicei, spre mine ajung sunete de instrumente muzicale, trecute prin filtrul zgomotelor de afară, ceea ce, după mine, îmi conferă o carismă deosebită. Dar, totuși, cel mai captivant cântec e cel al tramvaielor ce vin și pleacă din gară, par a răspândi sunete de fluier sau un zumzet care se produce de la cântatul paharelor. Mă induce într-o stare de transă, dar este și un indiciu temporal în momentul în care toate semnificațiile se dizolvă.
Dacă e să mă gândesc la ce îmi trezește dorința de a crea?!, bănuiesc că, permanent, trebuie să fie o experință care, cumva, mă atinge, pentru ca să apară dorința să o transpun într-un limbaj artistic. În seria Afterimage, a fost experiența acelei post-imagini, care a dus spre creații separate, în seria Cut-outs, e vorba de percepția aranjării unei compoziții bizare pentru mine, complicate prin simplitatea sa aparentă, care, de la bun început, mi s-au dezvăluit doar ca un amalgam aleatoriu de culori. Un nou ciclu care se naște, în conexiune cu același Cut-outs, este Boards (Table), care-i despre apropierea de o stare extatică, o Libertate Absolută, și asta, pentru mine, a fost o experiență care m-a mișcat.
Planeta a făcut o pauză la propriu. S-a îmbolnăvit. Carantina pentru unii a fost o tortură, pentru alții un alt mod de a vedea viața și de a se adapta noilor condiții. Dar, totuși, obiceiurile s-au schimbat radical. În opinia ta, noile restricții pot influența consumul de artă, procesul creativ și libertatea de a expune lucrări, și de a participa la evenimentele ce țin de promovarea culturii? Și cum am putea anticipa o criză în artă?
Cred că artiștii, de regulă, sunt cam izolați în atelierele lor…, totuși, impactul pandemiei asupra continuității actului creativ e vizibil, în particular, asupra stării financiare, a posibilității și a libertății de a se expune și de a participa la evenimente artistice. Și eu mi-am pierdut atelierul pe timp de pandemie, ceea ce face munca mea mai dificilă. Dar simt că, gradual, totul își revine. Și sper că, în continuare, vor fi doar schimbări spre bine.
În ceea ce privește criza în artă, eu cred că e vorba, mai mult, de o lipsă de posibilități de activitate și manifestare, posibil e chiar mai dificil pentru muzicieni și actori, dar toți au fost nevoiți să se adapteze la noul format și condițiilor instaurate de această distanță: evenimentele online și altele. De asemenea, mulți artiști s-au cufundat în tematica pandemiei, făcând-o nucleul lucrărilor sale, eu, însă, am simțit acest subiect drept unul deja omniprezent, și am încercat, în mod conștient, să mă separ de el în arta mea.
Urmează să organizezi o expoziție la Chișinău, pe care o așteptăm cu nerăbdare. Ce contează pentru tine când te pregătești de o expoziție? Cum îți imaginezi și testezi ideile pentru a le pregăti publicului?
În mod normal, eu îmi cunosc expoziția din timp, adică șablonul ei, într-un fel. Însă, când eu lucrez, nu mă focusez niciodată pe expoziție ca atare. Când îmi creez picturile, eu nu țin cont de acest scop, nu mă gândesc la: cum va arăta expoziția în sală. Încerc, în mod sincer, să mă dedic creației și, de obicei, obțin o serie de picturi care reprezintă bine eforturile mele, lucru care, bunăoară, facilitează pregătirea unei expozții pe termen lung. Când eu realizez o schiță sau o serie de schițe, cel mai des e pentru o pictură. Aceste schițe sau mici fotografii printate pe care le fac, îmi permit să intuiesc rezultatul final într-un spațiu limitat, sunt ca o aranjare preliminară în pagină, o selecție de reprezintări care vor fi ulterior selectate sau demise.
Pot să spun că pe unele dintre expozițiile mele le-am organizat singură, altele au avut curator, în ceea ce privește expoziția care va avea loc la Muzeul Național de Artă al Moldovei, deja am o idee generală, dar cred că detaliile mai specifice vor căpăta formă mai târziu.
Și întrebarea de încheiere, pentru noi a fost o onoare să te avem ca participantă la această expoziție. Cu ce impresie ai plecat din Moldova?
Posibilitatea de a avea o lucrare de-a mea etalată în spațiul Muzeului de Artă din Chișinău este deja o onoare pentru mine, dar, mai ales, împreună cu Premiul Muzeului (Trofeu Artmuseum), pe care am avut plăcerea să-l primesc din mâinile directorului muzeului, domnul Tudor Zbârnea.
Când plecam din Moldova, mă tot gândeam la cât de tare m-a impresionat organizarea acestui eveniment. Pentru mine, e mereu dificil să plec de undeva, dacă am petrecut bine timpul și mi-ar plăcea să rămân pe mai mult timp. Și plecând din această țară, mă gândeam, de asemenea, la o returnare cu o nouă selecție de picturi.
Îți mulțumesc, este o onoare și pentru mine să te cunosc, și să pot fi alături în momentul tău de glorie!
