(o poveste în culori de curcubeu
și cuvinte înfrățite pentru cei care știu
a privi cu ochiul al treilea
din al cincilea ungher)
Chișinăul, în ultimele două luni, a fost inundat de o mulțime de evenimente cultural-artistice despre care și vreau să aduc la cunoștință cititorilor de pe ambele maluri de Prut, dar și după hotarele Țării, unde lumea așteaptă să ne cunoască pe cei de la „TIMPUL din ROMÂNIA”, prin fapte concrete, ceea ce facem de fiecare dată cu deosebită plăcere și ne dorim ca această plăcere să fie de ambele părți. Două expoziții personale, care urmează una după alta și se mai rețin în tandem câteva zile, nu pot fi doar o simplă întâmplare. Artiștii plastici: umila mea ființă și Ghenadie Jalbă fac parte din aceeași poveste frumoasă și plină de aventuri, diferiți, totuși, la trup și înfățișare. Așa le este și creația, fapt care nu-ți permite să-i confunzi și nici să le pui la îndoială creațiile. Făcând aceleași școli atât la Chișinău, Școala de Arte Plastice Ilia Repin, actualmente Colegiul de Arte Plastice Alexandru Plămădeală, mai apoi Institutul de Stat de Arte Plastice Vasilii Suricov din Rusia, la aceiași pedagogi, locuind în același cămin și „mâncând dintr-o strachină” ceea ce le-a oferit Dumnezeu, ei joacă unul și același rol, doar că pe scene diferite. În Chișinău, există mai multe spații unde Artiștii Plastici consacrați și cei în devenire își pot expune propriile creați. Cei deștepți se expun în Sala mare, cei înțelepți în Sala mică, ambele de la Centrul Expozițional Constantin Brâncuși, iar cei norocoși, la Muzeul Național de Arte Plastice (iertată să-mi fie descoperirea, dacă cineva vede în ea măcar un pic de ironie). Mai există biblioteci, ambasade și câteva galerii particulare. Asta nicidecum nu le știrbește din autoritate, talent și capacitatea de a dialoga în limba culorilor cu cei care deschid ușile acestor galerii. Fiecare din ei, la fel ca predecesorii și cei care vin după, au o sumedenie de calități care le pun în valoarea activitatea. Fiecare din ei pot să-și aleagă spațiul de expunere în dependență de volum, cantitate, calitate și scopul pus în față. Fiecare din ei au expus și într-o sală și în alta. Fiecare își cunoaște publicul flămând sau însetat și știe cu ce îi poate „astâmpăra”.
De data asta, voi încerca să scriu pe cât posibil de sincer și de adevărat despre colegul meu de breaslă, Ghenadie Jalbă, o personalitate notorie, care se înscrie, fără echivoc, în viața cultural-artistică a Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, la cârma căreia a fost și în funcție de Președinte, și în funcție de adjunct. Ghenadie Jalbă și-a adus aportul la cel mai înalt nivel în ambele funcții de conducere, dar și ca Artist Plastic de valoare, care este cunoscut și recunoscut atât în Moldova, cât și după hotarele ei, un Artist Plastic ale cărui creații le puteți găsi atât în colecțiile de stat, cât și în cele particulare. De data aceasta, Ghenadie Jalbă apare în fața publicului larg cu Lumi paralele – II, titlul expoziției care, începând cu 30 septembrie, bucură ochiul spectatorului, adunând, în fața creațiilor sale, oameni de toate vârstele și de toate profesiile. Colac peste pupăză, Artistul Plastic apare în fața publicului și în haină de poet cu prima plachetă de versuri la care au pus umărul: regretatul Vlad Pohilă, care a selectat versurile, Gheorghe Ghețu în calitate de Redactor, Alexandru Macovei în calitate de Ilustrator, Iurie Foca în calitate de Fotograf și Evgheny Yacovlev în calitate de Machetator, o echipă care-și cunoaște meseria. Rezultatul, dacă e să fiu sincer, a întrecut așteptările și m-a bucurat enorm atât pe mine, cât și pe cei care au avut fericirea să primească în dar câte un exemplar chiar din mâna Domniei sale, cu un autograf, care-l obligă să continue scrisul ca pe a doua profesie sau ca pe un hobby, care, mai devreme sau mai târziu, îi va pune în valoare și alte calități despre care mai rămâne să ne dăm seama.
Ghenadie Jalbă este un Artist integru care ne-a uimit printr-o abordare nouă de tehnici, prin dimensiunea gândirii și imortalizarea în perimetrul mai multor pânze a unor crâmpeie din lumea care ne înconjoară, dezbrăcând-o de haine, pentru a o expune așa cum îi dictează inima, așa cum altcineva nu e în stare, prin diversitate, omogenizare și responsabilitate pe cont propriu, asumându-și consecințele. Ceea ce a expus pe simeze a luat foc și nu a scăpat de ochii ageri ai celor care pricep în bucătăria de după culise, acolo unde Artistul urzește, plămădește, cioplește și adună din așchii sau cioburi de gând, centimetru cu centimetru… ceea ce nu e altceva decât un rezultat al unei munci asidue, o întruchipare a unui gând în culori care au unul din cele mai nobile scopuri – să trezească emoții.
Nu-mi rămâne nimic mai mult, decât să-l felicit cu ocazia personalei care i-a reușit de minune și pentru curajul de a scoate de sub tipar un volum de versuri, despre care am de gând să scriu, doar după ce îl voi frunzări de câteva ori, din prima am zărit acea scânteie care trebuie întreținută vie și mai departe. Până atunci, ușile Centrului Expozițional Constantin Brâncuși rămân vraiște deschise, intră cine vrea, de la mic la mare, iese… numai cine poate. Ca să vină a doua oară, să mai guste din tăcerea care știe cum să doară.
