Povestea artistei Irina Bardiță mă pune să meditez asupra unui finalism creator de destin. Mă uimește pasiunea sa feroce care tinde să se realizeze cu aceeași necesitate cu care un corp greu, în cădere, se îndreaptă către nucleul pământului. Ce este oare – o putere a vocației sau o structură sufletească fatală? În acest context, involuntar, îmi amintesc de soarta pictorului Wassily Kandinsky, care la vârsta de 30 de ani văzându-și chemarea, demisionează din postul de profesor la Facultatea de Drept a Universității din Moscova, pentru a îmbrățișa cariera artistică profesionistă. O situație similară o găsim și în biografia artistului Paul Gauguin, care la ai săi 35 de ani se retrage din lumea tranzacțiilor bursiere pentru a se consacra integral picturii. Este oare povestea unui sacrificiu? Pe altarul jertfei, se pune confortul și stabilitatea financiară, în schimbul obținerii unei beatitudini spirituale artistice…
Cu dragostea purtată în suflet pentru pictură, din junime, Irina Bardița se pomenește la Colegiul Național de Comerț, apoi la Facultatea de Sociologie, declarând, în 2018, că lucrează ca social media customer service manager, având pictura doar ca hobby. Cine știe ce va fi– ultima picătură sau prima speranță, cea care îi va asemăna soarta cu cea a lui Kandinsky sau Gauguin, dar în toate, artista denotă un curaj de invidiat. La moment, cu puțină îndrumare din partea artistului Timotei Bătrânu, tânăra excelează în arta naivă, creând opere pline de cutezanță și idei profunde.
Pentru acei sceptici, amintim că în primii ani ai secolului al XX-lea, arta naivă a fost acceptată, pentru prima dată, ca un mod artistic de statut egal cu orice altă manieră de exprimare artistică. Arta naivă reprezintă o formă de afirmare a individualității, o viziune creatoare liberă de orice convenție sau sistem de reprezentare picturală, este un mod de reprezentare a lumii în afara oricărei instrucțiuni plastice, în afara oricăror rigori și constrângeri academice. Spre deosebire de Niko Pirosmani sau Ivan Generalic, artiști naivi care se inspiră din folclor și scene cotidiene, universul imagistic al Irinei Bardiță plonjează în materie simbolică, la prima vedere onirică, dar, mai curând, conceptuală.
Îmi place să văd în ipostazele artistei paralele cu Frida Kahlo, poate că este ceva comun în felul de a fi al acestor două femei. E interesant că Frida nu se considera artistă suprarealistă și atunci când a fost invitată de Andre Breton să participe la expoziția suprarealiștilor, ea i-a răspuns că „nu și-a pictat niciodată visele, ci și-a pictat numai realitatea”. Aceeași situație o găsim în creația figurativă a artistei Irina Bardiță. Motivele tablourilor Renașterea lui Venus sau Omul contemporan sunt inspirate din viață. Arta vizuală, în acest caz, devine un mijloc de comunicare, un prilej pentru meditații asupra problemelor imanente ale contemporaneității. Firește că, aflându-se la început de cale, tânăra artistă urmează să-și definească stilul și să-și cizeleze limbajul plastic. E cert că creșterea profesionistă este extrem de exigentă, solicită mult timp, efort și dedicație. Consacrarea artiștilor vine cu cunoașterea și aplicarea inteligentă a legilor compoziției, legilor culorii, și/ sau dibăcia desenului, și înțelegerea formei, și simțul volumului. Firește că în secolul al XXI-lea, odată cu revoluția duchampiană, mesajul ideatic primează în raport cu execuția, dar tagma artistică rămâne un mediu al inițiaților. Chiar dacă artistul contemporan nu participă la executarea propriilor lucrări, ca John Baldessari, Takashi Murakami sau experimentul Want de Pavel Brăilă, gradul său de cunoaștere a materiei sau simțul intuitiv al acesteia este vădit.
Promițătoare sunt lucrările abstracte ale artistei: Marea de aur, Roșu și verde, Galaxie, Jupiter, Câmp de levănțică și altele asemenea prezintă combinații cromatice armonioase, tușe energice ori facturi inedite capabile să genereze o atmosferă detașată, meditativă. O dezvoltare în continuare a motivelor cosmice, planetare ar întregi conceptul plastic al artistei, dar ar zădărnici cursul figurativ, simbolic și conceptual.
Finalmente, merită să menționăm că artista este o fire inteligentă, pe cât de curajoasă, pe atât de sensibilă. Tânăra posedă un spirit analitic profund și o putere de convingere admirabilă. În spiritul artiștilor postmoderni conceptuali, ea singură își explică și interpretează creația. În acest sens, o analiză suplimentară a lucrărilor sale pare, cel puțin, inutilă, e destul să îi găsiți profilul pe instagram sau facebook și să vă aprofundați în lectură. E cert că, Irina Bardiță – femeie și artistă – prezintă o lecție de curaj, sinceritate, pasiune și omenie, fiind un spirit activ – demn de urmat. După cum spuneam, „Frida a combătut sugestia – făcută de Andre Breton – că ar fi o artistă suprarealistă, spunând odată: „Nu mi-am pictat niciodată visele, mi-am pictat numai realitatea”. A acceptat totuși ca lucrarea ei să fie inclusă în expoziții suprarealiste” [Gompertz, p. 234].
