Paranteze

Chantal Dupuy‑Dunier este o poetă și romancieră din Franța. Locuiește chiar în centrul țării, în regiunea Auvergne. Susține lecturi publice. A publicat în jur de treizeci de cărți, printre care: Initiales (Iniiialele), editura Voix d’encre, pentru care i‑a fost decernat „Prix Artaud 2000”, Éphéméride (Efemeride) și Mille grues de papier (O mie de cocori din hârtie), editura Flammarion, Où qu’on va après? (Unde mergem după?), editura Cadex, Pluie et neige sur Cronce Miracle (Ploaie și zăpadă peste Cronce Miracle) și Cronce en corps (Cronce întrupat), editura Les Lieux Dits, Cathédrale (Catedrala), editura Pétra, Parenthèses (Paranteze), editura Henry/la Rumeur libre, carte pentru care a primit „Prix Verlaine” (2024) din partea „Maison de Poésie – Fondation Émile Blémont.
Tatăl meu,
la Bonnieux, vara,
ca toți cei din sud, făceai siesta.
Niște apă pusă la răcit în găleata fântânii,
sub marele platan care își răspândea umbra vizitatorilor, vecinilor sau verișorilor.
Ea va dilua pastisul sau siropul de orjad,
Un coș cu pepeni galbeni pe masa din piatră
și acel cuțit vechi, ruginit, al cărui lamă devenise cât un fir de ață.
După siestă, duminica,
jucam perețica lângă fântână,
între platan și hambarul în care bunicul păstra cândva treierătoarea.
„Vezi purcica?”
Șocul bilelor când trăgeai,
un freamăt de metal care se prelungea ca sunetul unui trianglu.
Din spatele unui ghiveci cu laur roz,
broasca familiară urmărea jocul,
adăugând orăcăiturile sale exclamărilor noastre armonioase.
Îmi reamintesc mișcarea brațului tău, cercul bilei.


La masă, Tu ne păstrai mereu,
farfuriile erau pline.
În timpul războiului, la liceu, tu îndurasei foame.
Nimănui, în jurul tău, nu mai trebuia să îi lipsească ceva.
Făceai conserve de cireșe,
plăcinte cu mere ghiftuite cu zahăr.
Îmi ofereai fructe conservate și nuga.
Tot anul, acestea erau cele treisprezece deserturi,
poate că tu erai al patrulea rege mag,
care aducea o grămadă de dulciuri.


Mama mea,
fotografiile tale
în rame demodate decorate cu mici scoici pictate.
Cea în care ai șaisprezece ani,
părul împrăștiat, ondulat,
corset lejer în buline albe. Frumoasă, atât de frumoasă mama mea,
atâta soare căzut pe podeaua rece a unui azil de bătrâni.


Cea de la ai tăi 30,
coafura anilor 60.
Porți un costum melanjat elegant,
pe reverul sacoului tivit cu un galon
este prinsă o broșă rotundă.
La gâtul tău, o camee.
Frumoasă, atât de frumoasă mama mea.


Ea se va alătura celei a tatălui meu
pe raftul cu poezie.
Altarul meu literar de familie
înaintea lui Prévert și Saint‑John Perse.

(Prezentare și selecție de Sylvestre Clancier, poet, președintele Academiei Mallarmé, președinte de onoare al PEN Clubului din Franța, președinte „Maison de Poésie – Fondation Émile Blémont” din Franța. Traducere din franceză de Maria Ivanov)

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Radmila Popovici

totul de la început

odată cu anii te părăsește și muzaspunea tata cu acel surâs al bărbatuluicare a acceptat încă o înfrângere în zadar căutam în ochii luistrălucirea cu

Noutăți
Adrian Niță

Totul este înțelegere

A susține că totul este înțelegere înseamnă, în primul rând, a susține că pas (cosmos, univers, lume, în limba greacă) este înțelegere: lumea noastră este

Noutăți
Leo Butnaru

Parastasul și nenorocirile

Există epoci în care gesturile își pierd conținutul și rămân doar ritualuri – iar ritualurile, golite de sens, tind să se înmulțească. Nu pentru că

Noutăți
Mihail Vakulovski

Patrimoniu

Așa cum Simone de Beauvoir are grijă de mama sa înainte să moară și descrie toată perioada aceea într-un roman autobiografic, O moarte foarte ușoară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *