În întreaga lume și inclusiv în Moldova, oamenii se împart în tabere, se bagă în tranșee și se împușcă unii pe alții cu gloanțele urii. O ură care crește odată cu radicalizarea, în dependență de nivelul de educație al societății. Noi, moldovenii, care nu putem ieși din cercul vicios al unei istorii nefaste, geopoliticii și propriei neputințe de a fi uniți și a lua deciziile bune, am devenit un popor de oameni chinuți de munci grele și sărăcie care ne-au făcut răi și fără orice urmă de politețe. Trăim într-o țară în care a te răsti, a striga la celălalt e o normă, pentru că toți ajung la concluzia că doar urlând obții și rezolvi ceva. Evident că o țară în care trăiește o asemenea societate isterică nu poate fi un loc plăcut, iar toată această alienare generală scade enorm din calitatea vieții oricărui om. Suntem martorii unor vremuri în care scara valorilor e făcută praf, nu mai distingem binele de rău și ne sufocăm în propria noastră ignoranță.
Acum, prin rețelele sociale, ura și mitocănia au noi canale de răspândire. Aici, moldovenii își pot da frâu liber tuturor impulsurilor primitive, aici, pot înjura, pot calomnia, pot spune și face absolut orice fără să aibă vreo responsabilitate, fără să fie sancționați pentru purtarea lor. Mi se pare fundamental să se înțeleagă că moldovenii nu sunt mai răi sau mai buni decât oamenii din alte părți ale planetei. Problemele pe care le au toți sunt, însă, mult mai acute la noi din varii motive, poate inclusiv din cauza sărăciei și a lipsei de orizont sau a unei educații precare.
Alegerile electorale sunt cel mai adesea un motiv de antagonizare a societății. La un moment dat, aceste tabere ostile ajung la un punct culminant, care este ziua alegerilor, apoi te aștepți ca lucrurile să revină la normalitate. Dar istoria, și mai ales experiența zilnică, ne spulberă orice speranțe, pentru că întotdeauna s-au găsit pretexte și rațiuni reale sau închipuite, ca oamenii să se omoare între ei, ca oamenii să rămână permanent în tranșee. Proruși sau proeuropeni, stataliști sau unioniști, vacciniști sau antivacciniști, motive de ceartă și de divizare vor continua să apară la nesfârșit. Evident că am și eu opinii care diferă de ale altora, am anumite predilecții, dar prefer să votez un partid proeuropean fără a-i înjura pe rusofili, prefer să mă vaccinez fără a-i jigni pe cei care nu vor s-o facă, fără să scriu comentarii pline de venin, fără a mă certa cu oamenii a căror părere nu poate fi schimbată printr-o simplă discuție. Discreția este o calitate pe care trebuie s-o
învățăm din nou. Evident că mulți vor spune că n-ar fi cel mai potrivit ca cei ale căror debitări seamănă mai mult a caricatură și ale căror teorii conspiraționiste seamănă mai mult a bancuri, să fie lăsați să ne decidă agenda. Mulți din noi se înfierbântă că anume cei iresponsabili și a căror putere de înțelegere e mult prea șubredă, ne fură viitorul sau pun presiune pe spitale, care sunt și așa într-o stare deplorabilă. Îmi permit totuși să cred că procesul lung și anevoios de schimbare a societății în care trăim, nu poate fi accelerat prin comentarii pline de aversiune, prin răspândirea și accentuarea unei tensiuni din capul locului mult prea greu de suportat.
Nu spun că riscăm, pentru că dejane-am transformat într-o țară plină de Lenini revoluționari, de profeți care dețin adevărul, de inchizitori gata să ardă pe rug orice schismatic. Toată această animozitate într-o societate cu psihicul la pământ nu poate aduce nimic bun. Această ploaie a urii are nevoie de umbrela înțelepciunii. O brumă de înțelepciune care să ne facă să înțelegem că nu întotdeauna trebuie să ținem morțiș să învingem într-o dispută și că victoriile finale se pot obține la fel de bine și în tăcere.
Nu există om care să nu se înșele niciodată, fiecare dintre noi mai greșește uneori. Atunci când avem o părere pe care alții nu ne-o împărtășesc, n-ar trebui să ne căutăm suporteri sau aderenți și împreună să ne hrănim orgoliile și părerile. Pacea interioară vine în singurătate și în liniște.
